Current track

Title

Artist


Frumuseţile toamnei, culorile acestui anotimp invită copiii la activitatea de lansare a proiectului cultural „Grădina cu vise colorate”

#Postat de on septembrie 2, 2021

În această perioadă a anului copiilor le place să observe schimbările pe care le aduce anotimpul. Primii care vestesc aceste schimbări sunt copacii care, din verde, îşi schimba culoarea frunzelor într-o sumedenie de nuanţe de roşu, galben, maro şi auriu.

Prin urmare, adulţilor, nu le rămâne decât plăcuta misiunea de a-i invita să participle la activităţile ce se desfășoară în cadrul proiectului „Grădina cu vise colorate”, implementat de Asociația Mouseion.


„Activităţile sunt foarte uşor de făcut şi necesită pregătiri minimale.


Asociaţia Mouseion Bârlad organizează în intervalul 9-18 septembrie 2021, atelierele de creație DECO NATURA, adresate copiilor care doresc să-și manifeste într-un mod original abilitățile, imaginația și talentul. Atelierele de confecționat obiecte decorative din elemente naturale antrenează copiii la realizarea de aranjamente și decorațiuni personalizate de tipul: coșuri cu flori, coronițe, ornamente din plante, tablouri, desene, machete, dedicate copiiilor cu dizabilități, piese ce vor fi expuse la încheierea proiectului.
Tehnici diferite şi inedite, amestec de culori vibrante şi mult divertisment.
Un exempl : câteva frunze ruginite, câteva crenguţe şi lipite pe o coală de hârtie, formând un copac.Pentru că sunt cu adevărat vedetele acestui sezon, merita să fie imortalizaţi copacii de toamnă în tablouri creative, realizate prin cele mai variate metode.”

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *