Octav Onicescu, matematician român, întemeietor al școlii românești de teoria probabilităților
#Postat de Carmen Vintu on august 20, 2025
Octav Onicescu a fost unul dintre cei mai străluciți matematicieni din istorie, având o contribuție semnificativă în numeroase ramuri ale matematicii, atât teoretice, cât și aplicate. A fost un deschizător de drumuri pentru școala românească de matematică, cu realizări remarcabile în teoria probabilităților, statistică matematică, mecanică, geometrie diferențială, analiză matematică și algebră.
Născut pe 20 august 1892 la Botoșani, Onicescu a urmat școala primară și liceul „August Treboniu Laurian” în orașul natal. Încă din timpul liceului, a manifestat un interes deosebit și aptitudini pentru matematică și filosofie. Pasiunea pentru matematici a fost încurajată și prin colaborarea cu Gazeta Matematică. Onicescu a fost unul dintre cei mai buni elevi ai timpului său și, după cum menționează cu umor în memorii, pe lângă matematica, ar fi putut fi apreciat și pentru poezie, dar nimeni nu îndrăznea să facă asta după Eminescu.
În 1911, s-a înscris la Facultatea de Științe a Universității din București, secția Matematică, urmând în paralel și cursurile Facultății de Litere-Filosofie. În facultate, a câștigat rapid admirația profesorilor, în special a lui Gheorghe Țițeica, cu care a avut o lungă colaborare. După doar doi ani de studii universitare, în 1913, Onicescu și-a obținut licențele în Matematică și Filosofie, cu un an înaintea colegilor săi.
Onicescu și-a început activitatea didactică la liceul militar Mânăstirea Dealu de lângă Târgoviște, o instituție pe care o considera una dintre cele mai mândre școli din România. Munca sa de profesor a fost întreruptă de Primul Război Mondial, la care a participat cu entuziasm. După război, a plecat la Roma, unde a obținut un doctorat remarcabil în aplicații ale geometriei diferențiale în teoria relativității generalizate, elaborată recent de Albert Einstein. A fost primul român care a obținut un doctorat în matematici la Roma, sub îndrumarea lui Tullio Levi-Civita, un maestru al calculului diferențial absolut.
După finalizarea studiilor la Roma, Onicescu a plecat la Paris, unde a participat la Seminarul „Jacques Hadamard” de la Collège de France și a frecventat cursurile la Sorbona. În 1921, s-a întors în România, unde a început o carieră universitară prodigioasă. A devenit profesor titular în diverse discipline, inclusiv Mecanică, Algebră și Teoria Probabilităților, și a rămas șef de catedră la aceasta din urmă.

Onicescu a fost un excelent pedagog și organizator, ținând cursuri mereu actualizate și captivante. A fondat teoria probabilităților, statisticii și matematicilor actuariale în România și a jucat un rol esențial în modernizarea predării teoriei relativității. De asemenea, a reorganizat Institutul de Educație Fizică și a contribuit la reeditarea revistei Natura.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Octav_Onicescu#/media/Fi%C8%99ier:Onicescu.jpg
Activitatea sa științifică a fost vastă și diversificată, cu peste 250 de lucrări publicate, incluzând contribuții importante în geometria diferențială, analiză matematică, algebră, și teoria probabilităților. Este creatorul energiei informaționale și al coeficientului de corelație informațională, concepte fundamentale în Statistica Informațională.
Onicescu a rămas în istoria științei românești ca un creator prolific, un deschizător de drumuri și formator al multor generații de oameni de știință. Așa cum el însuși spunea, „Știința nu este o sumă de cunoștințe, ci o muncă de creație: Veți crea, veți avea; nu veți crea, nu veți avea; nu veți fi!”
Lucrări
- Principiile teoriei probabilității
- Calculul probabilităților
- Mecanica invariantă și cosmologia
- Numere și sisteme aleatoare
- Galileo Galilei, renașterea științifică
- Problema determinismului (în colaborare cu Grigore Moisil, Șerban Țițeica)
- Principii de cunoaștere științifică
- Principes de logique et de philosophie mathématique, 1971
- Strategia jocurilor cu aplicații la programarea liniară
- Învățați ai lumii (eseu istoric), 1975
- Pe drumurile vieții, 1981.
Jurnal FM 