Ion Barbu, poet și matematician român

Ion Barbu, născut Dan Barbilian la 19 martie 1895 în Câmpulung, Argeș, România, și decedat la 11 august 1961 în București, România, a fost un remarcabil poet și matematician român. În calitate de matematician, este cunoscut sub numele de Dan Barbilian, și este considerat unul dintre cei mai importanți poeți români interbelici, fiind un reprezentant de seamă al modernismului literar românesc.

Dan Barbilian era fiul judecătorului Constantin Barbillian (care și-a latinizat numele de familie, inițial „Barbu”) și al Smarandei Șoiculescu. Încă din perioada liceului, talentul său matematic a devenit evident, publicând contribuții notabile în revista Gazeta matematică. În același timp, Barbilian și-a cultivat și pasiunea pentru poezie. Între anii 1914 și 1921, a studiat matematica la Facultatea de Științe din București, însă studiile i-au fost întrerupte de serviciul militar în timpul Primului Război Mondial. Printre profesorii săi s-au numărat Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu, David Emmanuel, Traian Lalescu și Anton Davidoglu.

Între 1921 și 1924, și-a continuat studiile în străinătate, la Göttingen, Tübingen și Berlin, unde a legat prietenii cu matematicieni renumiți precum Wilhelm Blaschke, Heinrich Grell, Helmut Hasse și Emil Artin.

Cariera sa matematică a atins un punct important în 1929, când și-a susținut teza de doctorat. Ulterior, a participat la diverse conferințe internaționale de matematică, inclusiv la Congresele Internaționale de Matematică de la Hamburg (1936), Göttingen, Viena (1938), Oslo (1936) și Praga (1934).

După 1933, Dan Barbilian s-a axat în special pe geometrie, fiind influențat de programul de la Erlangen al lui Felix Klein. Acest lucru l-a condus la fundamentarea axiomatică a geometriei algebrice și a mecanicii clasice. De asemenea, s-a ocupat de teoria algebrei moderne (1946-1951), teoria algebrică a numerelor (1951-1957) și teoria determinismului, având prioritate mondială în definirea unei clase largi de funcții de distanță.

În 1938, a devenit membru al asociației Deutsche Mathematische Vereinigung (Uniunea Matematică Germană) și, începând cu 20 decembrie 1936, a fost membru titular al Academiei de Științe din România.

În literatură, opera cea mai importantă a poetului Ion Barbu este volumul Joc secund, publicat în 1930. Acesta impresionează prin sonoritatea sa impecabilă, o adevărată „muzică a formelor în zbor”, dar sensul său nu este imediat evident. Ion Barbu mărturisește că „poezia este lumea purificată în oglindă, un act de narcisism, un semn al minții, un act intelectual și o expresie a afectivității lirice”.

Poeziile sale, de o complexitate aparte, sunt greu de înțeles, fiind caracterizate printr-un lirism ermetic și un limbaj abstract, inspirat de poemele lui Stéphane Mallarmé. Ion Barbu considera că poezia are mult în comun cu geometria: undeva, în domeniul înalt al geometriei, există un loc luminos unde aceasta se întâlnește cu poezia. El vedea poezia ca pe o simbolică pentru reprezentarea formelor posibile de existență, un elogiu adus inteligenței ca valoare universală supremă.

Sursa: https://ssmr.ro/files/istorie_matematica/DBvsIB.pdf