S-a întâmplat în 21 iulie 1907
de Nicolae Uszkai, Brașov

S-a întâmplat în 21 iulie 1907: A murit pictorul şi desenatorul Nicolae Grigorescu, considerat unul dintre întemeietorii picturii române moderne şi unul dintre cei mai importanţi impresionişti români; peisagist şi portretist; a realizat şi picturile murale pentru mânăstirile Căldăruşani (1854-1856), Zamfira (1857) şi Agapia (1858-1861); împreună cu Carol Popp de Szathmary, Sava Henţia şi George Demetrescu-Mirea, a participat la Războiul de independenţă (1877-1878), imortalizând pe carton, apoi pe pânză, acţiunile soldaţilor români; membru de onoare al Academiei Române din 1899.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Grigorescu#/media/Fi%C8%99ier:Nicolae_Grigorescu_-_Foto02.jpg

Nicolae Grigorescu s-a născut la 15 mai 1838, la Pitaru, judeţul Dâmboviţa, fiind al şaselea copil al lui Ion Grigorescu, de profesie notar şi al Ruxandrei Grigorescu – croitoreasă. Când a împlinit vârsta de şapte ani, a rămas orfan de tată, iar familia Grigorescu se mută la Bucureşti, în mahalaua Cărămidarilor, în casa unei mătuşe.Nicolae şi-a petrecut anii copilăriei pe la mai mulţi meşteri zugravi, cum au fost Gheorghe Puiu din Olari, la fratele acestuia, Dragomir şi mai apoi la Naie Pantelimonescu, un pictor bisericesc celebru.

La vârsta de 10 ani intră ca ucenic la atelierul pictorului ceh Anton Chladek – considerat un excelent portretist, un foarte bun miniaturist, un poliglot ale cărui opere erau destinate familiilor boiereşti sau negustorilor importanţi ai vremii -, unde învaţă să picteze icoane. În anul 1850, iese din ucenicie, şi începe să picteze acasă iconiţe pe care mai apoi le vindea pe la târguri, fiind pregătit să devină unicul susţinător al familiei. În anul 1853, la doar 15 ani, pictează mai multe icoane pentru biserica din Băicoi şi pentru Mănăstirea Căldăruşani, opere care în opinia criticilor se remarcă printr-o experienţă artistică inimaginabilă pentru o vârstă atât de fragedă.

În anul 1856, realizează compoziţia istorică „Mihai scăpând stindardul”, pe care o prezintă, la 5 ianuarie, domnitorului Barbu Ştirbei, împreună cu o petiţie prin care solicită ajutor financiar pentru studii, răsplata din partea domnitorului fiind de 100 de galbeni. Mai mult, Ştirbei a trimis lucrarea la Eforia Şcoalelor şi a precizat că petentul trebuie ajutat să înveţe o limbă străină şi să-şi completeze „învăţăturile regulate ale picturii” şi de abia după aceea să fie trimis la cursuri în străinătate. La 24 ianuarie 1856, Colegiul Sfântul Sava primea o adresă prin care era solicitată primirea lui Nicolae Grigorescu la cursuri. În aceşti ani, Grigorescu este preocupat de aspectele tehnice necesare desfăşurării meşteşugului zugrăvelii, fiind în căutarea unei amprente proprii de aplicare a clasicismului în iconografia tradiţională. Însă, în momentul în care a început să execute gravuri după operele marilor maeştri din Apusul Europei pentru realizarea compoziţiilor sale de natură religioasă, el a înţeles că se impunea cu să urmeze studii de pictură serioase.

Articolul complet aici: https://jurnalspiritual.eu/159584-2/