S-a întâmplat în 20 iulie 1852
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on iulie 20, 2021
S-a întâmplat în 20 iulie 1852: S-a născut generalul Grigore Crăiniceanu (n. București; d. 1 octombrie 1935, București), specialist în fortificaţii, cu deosebite merite în timpul Războiului de independenţă (1877) şi al celui de reîntregire naţională (1916-1918); de numele său se leagă punerea bazelor „Revistei armatei” (1883) şi ale „Cercului publicaţiunilor militare” (1889); membru corespondent şi membru titular al Academiei Române din 1911. A participat la Războiul de independență (1877-1878) și la Primul război mondial (de întregire națională) (1916-1918).
După absolvirea Colegiului „Sf. Sava” din Bucureşti, a urmat cursurile Şcolii Militare din Iaşi, iar apoi ale celei de Ofiţeri de Geniu din Bucureşti, pe care a terminat-o în 1873 cu gradul de sublocotenent, fiind repartizat la Batalionul 1 geniu. Şi-a continuat pregătirea la Şcoala de Aplicaţie de Artilerie din Bruxelles, unde l-a avut ca profesor pe generalul H. Brialmont, unul dintre cei mai mari specialişti în fortificaţie din acel timp. În vara anului 1877 a condus lucrările de fortificaţie de la Calafat, unde s-au construit forturi, amplasamente pentru bateriile de artilerie.

Sub conducerea sa s-au executat lucrări pentru bateria „Mihai Bravul”, iar apoi amplasamente pentru artilerie şi fortificaţii la Plevna, Griviţa şi Vidin. A urcat treptele ierarhiei militare până la gradul de general de divizie (1909). A îndeplinit mai multe funcţii: profesor de fortificaţii la Şcoala de Ofiţeri de Infanterie şi Cavalerie, la Şcoala de Artilerie şi Geniu şi la Şcoala Superioară de Război din Bucureşti, şef al Serviciului geniu al Corpului 2 Armată, secretar general al Ministerului de Război, subşef de stat major la Corpul 2 Armată, comandant al Brigăzii 7 infanterie şi Diviziei 1, inspector general al Geniului, şef al Statului Major General, ministru de Război (1909-1910).
Articolul complet aici: https://jurnalspiritual.eu/s-a-intamplat-in-20-iulie-1852/
Jurnal FM 