S-a întâmplat în 18 iulie 1711, 18 – 22
de Nicolae Uszkai, Brașov

S-a întâmplat în 18 iulie 1711, 18 – 22: Confruntarea de la Stănileşti dintre forţele ruso-române, conduse de ţarul Petru I şi Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, şi cele otomane; victoria turcilor l-a obligat pe Dimitrie Cantemir să părăsească tronul, iar în Moldova va fi introdus, la 6.X.1711, regimul fanariot.Bătălia de la Stănileşti (7/18 – 11/22 iulie 1711) a reprezentat o confruntare otomano-rusă cu urmări importante pentru Moldova şi Ţara Românească; ultima angajare antiotomană a Moldovei, domnul Dimitrie Cantemir (1710 – 1711) participând de partea ruşilor.

La 20 noiembrie 1710, Imperiul otoman declarase război Rusiei, ambasadorul ţarului, P.A. Tolstoi, şi întreg personalul ambasadei ruse de la Constantinopol (aproximativ 70 de persoane) fiind întemniţat în închisoarea „Edicule” („Şapte Turnuri”). La 23 februarie 1711, Rusia a declarat, la rândul ei, război Porţii, ţarul lansând şi o Proclamaţie, redactată în limba latină, către ţările europene, în care preciza scopurile războiului dus împotriva otomanilor. Această acţiune diplomatică a lui Petru I a fost urmată de emiterea Manifestului din 8 mai 1711, adresat „tuturor locuitorilor” Principatelor Române, „precum şi altor popoare creştine”, pentru a se încadra „în acest război sfânt”, cerându-le „să verse şi ultima picătură a sângelui său pentru sfânta biserică şi credinţa creştină provoslavnică, pentru patria şi pentru recăpătarea drepturilor şi a libertăţilor sale”.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_St%C4%83nile%C8%99ti_(1711)#/media/Fi%C8%99ier:Prutin_sotaretki_1711-b.png

Obiectivele declarate ale Rusiei în acest război erau, pe de o parte, obţinerea unei poziţii avantajoase pe ţărmul Mării Negre, iar pe de altă parte, eliberarea popoarelor creştine din Balcani, aflate sub dominaţia Porţii.Promisiunea lansată de ţar privind eliberarea ţării de sub dominaţia otomană a generat entuziasm în rândul boierimii moldovene. Trebuie precizat că, la acea vreme, nu existau motive ce să pună sub semnul întrebării sinceritatea promisiunii făcute de ţarul Petru I.

Domnul Moldovei Dimitrie Cantemir, subapreciind puterea Porţii otomane şi contând pe ajutorul Rusiei (care, la acea vreme, culegea roadele victoriei asupra Suediei la Poltava, în 1709), a semnat la 13 aprilie 1711 faimoasa „diplomă de la Luţk” (acţiunea sa culminând cu o alianţă politico-militară făţişă cu Petru I). Principele moldovean spera să primească domnia ereditară asupra ţării, căreia i se garanta integritate teritorială şi autonomie deplină (sub protectorat rusesc), chiar dacă Petru I nu a întârziat să numească Moldova „provincie supusă, imediat ce unele din armatele sale au pătruns în ţară”.   Prin tratat, Cantemir se angaja să sprijine Rusia în războiul împotriva Turciei şi să accepte instalarea „temporară” de garnizoane ruseşti în cetăţile Moldovei. În caz de victorie, Bugeacul revenea sub stăpânirea Moldovei, iar în caz de înfrângere, domnul urma să primească adăpost şi venituri corespunzătoare în Rusia. Planul lui Petru cel Mare (1682 – 1725) al Rusiei era să traverseze Moldova şi să treacă la sudul Dunării, pentru a elibera popoarele slave de aici.

Articolul complet aici: https://jurnalspiritual.eu/s-a-intamplat-in-18-iulie-1711-18-22/