Current track

Title

Artist


Simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat sunt ANULATE!

#Postat de on aprilie 7, 2020

 

 „Simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat sunt clar anulate”, a declarat ministrul Educației luni seara la Realitatea PLUS, scrie Edupedu.ro.

„Privim cu încredere că în curând vom relua cursurile și că vom putea susține aceste examene naționale”, a mai spus Monica Anisie, care a evitat să spună care sunt scenariile privind anul școlar în curs.

 Cele mai importante declarații ale ministrului Educației, Monica Anisie, la Realitatea Plus:

-Nu voi lua nicio decizie în sensul în care să existe vreo posibilitate de a fi prejudiciați în vreun fel elevii sau studenții

-Așa cum am spus de la început, nu se îngheață anul școlar și vom găsi soluții ca activitatea să fie reluată

-Această situație de urgență a fost prelungită și, în perioada următoare, alături de actorii educaționali vom veni în spațiul public și vom preciza scenariile

-Suntem atenți la tot ce se întâmplă în toate statele europene și chiar vom avea o conferință săptămâna viitoare pentru a prezenta măsurile și scenariile. Privim cu încredere că în curând vom relua cursurile și că vom putea susține aceste examene naționale. Sunt și state care până la acest moment încă nu au luat decizii. Sperăm ca în curând aceste decizii să se poată și implementa pentru că tot ceea ce vom prezenta noi public va trebui să privim în corelație cu ce se întâmplă în contextul pandemiei.

-În ceea ce privește simulările, este clar, ele sunt anulate. Dar am înlocuit aceste simulări cu testele de antrenament. Vreau să subliniez că este bine ca testele să fie rezolvate sub îndrumarea profesorului de la clasă.

-Am prelungit anul de rezidențiat pînă la 31 octombrie.

-Despre salarii: Salariile profesorilor se plătesc ca și până acum, în niciun caz nu se pune problema șomajului tehnic la nivelul educației.

Citește articolul integral pe Edupedu.ro

The post Simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat sunt ANULATE! appeared first on JurnaldeBacau.ro.


Simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat sunt ANULATE! was first posted on aprilie 7, 2020 at 9:34 am.
©2020 „JurnaldeBacau.ro„. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at preot.munteanu@gmail.com