Amplă acțiune pe linie silvică în județul Suceava: Peste 677,626 mc de material lemnos confiscat și amenzi de aproape 125.000 lei aplicate
#Postat de Carmen Vintu on iulie 10, 2021
Direcția de Ordine Publică a Poliției Române, prin Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol a organizat, în perioada 5 – 9 iulie 2021, acțiuni punctuale pe raza județului pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul exploatării, transportului, depozitării și prelucrării masei lemnoase.

Conform I.P.J. Suceava, Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol a derulat o acțiune operativă, în județul Suceava, pentru prevenirea și combaterea tăierilor fără drept de arbori din fondul forestier național.

De asemenea, a fost verificată respectarea dispozițiilor legale de către agenții economici, pe linia achiziției, depozitării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase.

Astfel, au fost controlați 12 agenți economici, cu obiect de activitate în domeniul forestier, fiind constatată o infracțiune de fals intelectual.

Totodată, au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 125.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și au fost dispuse măsuri complementare de confiscare a 677,626 metri cubi de material lemnos, în valoare aproape 170.000 de lei.

În activități au fost angrenați polițiști specializați în domeniul silvic din Suceava, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Maramureș și Vrancea, precum și specialiști silvici din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, gărzile forestiere din Suceava, Focșani, Oradea, Ploiești și Râmnicu Vâlcea.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul logistic al Inspectoratului General de Aviație al MAI.

Sursa: Comunicat al INSPECTORATULUI DE POLIŢIE JUDEŢEAN SUCEAVA, COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE
Jurnal FM 