Știrile pozitive ale dimineții: „Caută și păstrează mereu o bucată de cer deasupra vieții tale!”
#Postat de admin on aprilie 4, 2020
Știrile pozitive ale dimineții:
– În Italia de Nord pare că se dezvoltă imunitatea colectivă. Din 60 de voluntari italieni care au mers să doneze sânge într-o localitate, 40 (70%) au fost testați pozitiv, având deja anticorpi împotriva noului virus. Niciunul dintre ei nu știa că a avut virusul.
– Numărul deceselor din Lombardia, regiunea din nordul Italiei cea mai afectată, a scăzut la minumul ultimelor 9 zile.
– Coreea de Sud a anunțat 94 de noi cazuri. Din 3 martie numărul cazurilor noi s-a păstrat constant la un nivel apropiat de 100 pe zi.
– Al doilea lot de 30 de izolete de concepţie şi producţie românească a fost recepționat ieri.
– Comisia Europeană acordă o scutire de taxe vamale şi de TVA pentru importurile de echipamente medicale din ţări din afară UE.
– Ministerul Sănătăţii a primit o donaţie de peste un milion de doze de Hidroxiclorochină, un medicament folosit în lupta împotriva COVID-19, de la Sanofi.
– O cursă Tarom a adus din China 200.000 de măşti FFP2 are vor fi distribuite spitalelor, mai ales în judeţele cu număr mare de cazuri confirmate.

– Un imens spital de campanie a fost deschis ieri, într-un centru de conferinţe londonez, ExCel, pus la punct în mai puţîn de zece zile, pentru a prelua afluxul tot mai mare de bolnavi contaminaţi cu noul coronavirus. Spitalul are 500 de paturi dotate pentru Terapie Intensivă. Alte 4500 de paturi pot fi adăugate.
– România accesează 400 milioane de euro de la Banca Mondială pentru combaterea impactului socio-economic al pandemiei de coronavirus.
– Germania analizează alocarea unui buget suplimentar, de 324 miliarde euro, pentru IMM-urile care sunt afectate de criză.
– Primăria din Berlia a plătit $1.4 miliarde către 150.000 de freelanceri sau mici afaceri cu până în 5 angajați afectați de pandemie. Fiecare a primit câte 5000 de euro în câteva zile de la depunerea cererii.
– Aeronava Boeing 767 a echipei New England Patriots a fost în China pentru a aduce în SUA 1,2 milioane de măşti N95, cu cel mai înalt grad de protecţie.
– BBC World News, CNN Internațional şi Euronews oferă spaţii de publicitate în valoare de 50 de milioane de euro pentru a combate pandemia
– Jeff Bezos a donat $100 milioane către centrele care asigura mâncare gratuită americanilor care nu-și permit să o cumpere.
– Disney va lansa “Artemis Fowl” direct pe Disney+, anulând lansarea din cinematografe.
– Neymar a donat UNICEF suma de 800.000 de euro pentru lupta împotriva coronavirusului
Extra (nu sunt pozitive dar sunt importante):
– Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat o izolare obligatorie pentru persoanele cu vârsta până în 20 de ani începând de azi, înăsprind măsurile pentru a opri epidemia de coronavirus care se răpândește în Turcia.
– Poliția a fost alungată cu pietre, într-un oraș din Pakistan, după ce a vrut să anuleze slujba religioasă care avea loc în comunitatea respectivă încălcând regulile de distanțare socială.
– Căsătoriile și divorțurile sunt aproape imposibil de realizat în acest moment, în New York. Biroul pentru oficializarea căsătoriilor este închis din 20 martie, iar divorțul ar putea fi oficializat doar dacă este vorba de o urgență și doar dacă un judecător acceptă să-l preia.
– Jair Bolsonaro, președintele Braziliei, a cerut populației că ziua de duminică să fie dedicată rugăciunilor și postului pentru a scăpa țara de răul generat de pandemie. Până acum Bolsonaro a refuzat să ia în considerare carantină, izolarea sau măsuri de distanțare socială, spunând că nu există pericol.
– Bnei Brak, un oraș de lângă Tel Aviv, este în carantină totală și păzit de poliție, iar armata livrează alimente și medicamente locuitorilor, că urmare a unui număr mare de contaminări cu COVID-19. În oraș trăiesc aproape 200.000 de oameni, membri ai unei comunități ultra-ortodoxe, ai cărei rabini au ignorat măsurile de prevenire a răspândirii pandemiei.

Bonus (nu sunt pozitive dar au o doză de umor):
– Cinci bărbaţi care făceau grătar în mijlocul unei străzi din municipiul Brăila şi ascultau muzică la maxim au fost amendaţi de poliţişti pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Militare nr.3/2020, a legii privind deranjarea ordinii şi liniştii publice şi a legii privind desfăşurarea activităţilor de picnic.
– Britanicii au început să dea foc antenelor 5G deoarece cred că radiațiile emise sunt responsabile pentru răspândirea coronavirusului.
Bonus la bonus:
Premierul regiunii Western Australia a semnat un decret prin care îl permite iepurașului de Paște să poată călători și să ajungă la copiii care-l așteaptă. Anunțul a fost făcut după ce un copil a trimis un email în care își exprimă îngrijorarea că restricțiile de circulație îl vor împiedică pe iepuraș să ajungă în orașul lor de Paște.
Fotografia dimineții: Vârful Matterhorn, de lângă Zermatt, Elveția, iluminat cu mesajul „Speranța”

Sursa: Orlando Nicoara
The post Știrile pozitive ale dimineții: „Caută și păstrează mereu o bucată de cer deasupra vieții tale!” appeared first on JurnaldeBacau.ro.
Știrile pozitive ale dimineții: „Caută și păstrează mereu o bucată de cer deasupra vieții tale!” was first posted on aprilie 4, 2020 at 7:01 am.
©2020 „JurnaldeBacau.ro„. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at preot.munteanu@gmail.com
Jurnal FM 