Current track

Title

Artist


76.521 de elevi din județul Bacău așteaptă să se reîntoarcă la școală

#Postat de on februarie 2, 2021

Pe 8 februarie, 76.521 de elevi din județul Bacău ar trebui să se reîntoarcă la școală, după vacanța prelungită din cauza pandemiei. Școlile vor funcționa după scenarii care țin de rata de infectare din fiecare localitate.

Astfel, în localitățile aflate în scenariul verde, toți copiii merg fizic la școală. În localitățile aflate în scenariul galben, vor merge fizic în unitățile de învățământ copiii de grădiniță, elevii din ciclul primar și cei din clasele a VIII-a și a XII-a. De asemenea, în localitățile aflate în scenariul roșu, merg fizic doar copiii la grădiniță și clasele I-IV la școală, restul făcând școala online.

Cu o săptămână înainte de reluarea cursurilor, rata de infectare la nivelul județului Bacău, conform Direcției Județene de Sănătate Publică – era 1.

Foarte puține cadre didactice s-au vaccinat

La nivelul județului Bacău, până la data de 01.02.2021, s-au vaccinat împotriva COVID-19 un număr total de 11.905 de persoane. La nivelul dascălilor, doar 40 la sută din cei 6.500 s-au arătat intresați să se vaccoineze anti-Covid, iar dintre aceștia doar 136 au primit prima doză de vaccin. Ceilalți sunt programați pentru prima doză în luna martie.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *