700 de poliţişti vor fi prezenţi zilnic în stradă pe perioada sărbătorilor Pascale
#Postat de Catalin Cojocaru on aprilie 30, 2021
Polițiștii băcăuani, împreună cu celelalte efective ale Ministerului Afacerilor Interne sunt la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în contextul sărbătorilor pascale ortodoxe.
Astfel, aproximativ 700 de polițiști din toate structurile, vor fi la datorie în perioada 30 aprilie – 03 mai pentru ca Sărbătoarea Învierii Domnului să fie celebrată în siguranță.

Polițiștii vor fi prezenți în zona lăcașurilor de cult de pe raza județului pentru a preveni orice fel de evenimente nedorite, pentru a fluidiza traficul rutier și a evita formarea de aglomerări de persoane precum și pentru a se asigura că se respectă măsurile sanitare de prevenție.
”Scopul nostru nu este acela de a sancționa, ci de a preveni comiterea faptelor care ar putea perturba climatul de ordine şi siguranţă publică dar şi răspândirea virusului COVID-19. Cu toate acestea nu va fi tolerată nicio abatere a legii. Pe aceasta cale, facem un apel către cetățenii judeţului Bacău, să respecte măsurile impuse de autorități pe perioada stării de alertă”, comisar Gabriela Ciobanu – IPJ Bacău
Jurnal FM 