Current track

Title

Artist


4 iulie 2021 – Ziua Justiţiei

#Postat de on iulie 4, 2021

Ziua Justiţiei se sărbătoreşte în prima duminică a lunii iulie, în 2021 fiind marcată la 4 iulie.

Această zi a fost instituită în anul 1994, prin Hotărârea nr. 364 a Guvernului României, având menirea de a marca rolul şi importanţa puterii judecătoreşti, ale partenerilor justiţiei, ale tuturor oamenilor legii în încercarea de consolidare a statului de drept. Totodată, această zi constituie un bun prilej pentru consolidarea relaţiilor instituţionale.

De-a lungul timpului, cu prilejul acestei zile, Uniunea Juriştilor din România şi/sau Consiliul Superior al Magistraturii au organizat o serie de manifestări, ce au inclus seminarii, conferinţe, dezbateri publice, zilele porţilor deschide la instituţiile de profil, la care participă magistraţi şi reprezentanţi ai profesiilor juridice liberale (avocaţi, notari publici, consilieri juridici, executori judecătoreşti), personalităţi ale vieţii publice şi juridice. Totodată, reprezentanţi din domeniu transmit, cu această ocazie, mesaje dedicate acestei zile.

Articolul complet aici: https://www.agerpres.ro/documentare/2021/07/04/4-iulie-ziua-justitiei–741364


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *