Peste o jumătate de tonă de legume și fructe din import, confiscată și distrusă
#Postat de Carmen Vintu on mai 10, 2019

Autoritățile sanitare – veterinare, împreună cu cele fiscale, continuă operațiunea de control „Demetra”, aflată sub coordonarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
S-a urmărit, în principal, depistarea reziduurilor de pesticide din legumele și fructele care ajung pe piața internă.
Însă, controalele au ca țintă și depistarea cazurilor de evaziune fiscală, precum și a situațiilor de „dublu standard” la produsele care intră în România.
Până la această dată, nu mai puțin de 53 de TIR-uri cu legume-fructe, dar și 15 depozite si 4 unitati de comercializare au intrat în filtrul inspectorilor fiscali și sanitar-veterinari.
Cum era de așteptat, au fost depistate numeroase nereguli, sancționate de organele de control. S-a constatat că, în unele cazuri, nici măcar nu se știa de unde provin fructele și legumele. Cert este că, în total, au fost aplicate amenzi de 108.000 lei, confiscându-se totodată aproape 630 de kg. de legume și fructe.
„În cadrul acțiunilor de control sanitar veterinar au fost recoltate 14 probe de legume-fructe, respectiv portocale, mere, banane, cartofi, ceapa, ardei gras. Probele au fost afluite către Laboratoarele Sanitare Veterinare desemnate, în vederea determinării reziduurilor de pesticide. Până la această dată, din probele analizate, nu s-au identificat reziduuri de pesticide”, au precizat reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare Bacău.
Florentin Radu
Jurnal FM 