Current track

Title

Artist


30 de zile de arest preventiv, pentru un individ din Săcele care și-a bătut soția. Agresorul era băut

#Postat de on octombrie 25, 2023

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu persoana bănuită de comiterea infracțiuniilor de violență în stare de arest.

La data de 23 octombrie a.c. polițiștii au fost sesizați de către o persoană care semnala faptul că într-o familie există stare de conflict creată de un bărbat, care își agresează fizic soția.  

Față de cele sesizate, polițiștii s-au deplasat imediat la adresa indicată și l-au identificat în locuință pe bărbatul presupus agresor ce se afla sub influența alcoolului. Acesta, din motive familiale, dar și a unei stări de gelozie, și-ar fi agresat fizic soția și ar fi amenințat-o cu acte acte de violență, ceea ce a dus ca crearea unei stări de temere asupra femeii.

Astfel, în baza celor constatate la fața locului, a audierilor efectuate și a faptului că exista un risc iminent de pericol, polițiștii au emis un ordin de protecție provozoriu și au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințări.

De asemenea, în cauză polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, de unde a fost preluat și prezentat de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov în fața judecătorului de drepturi și libertăți, care a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile.  

Cercetările sunt continuate de polițiștii săceleni, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *