25 Decembrie: Nașterea Domnului (Crăciunul)
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 25, 2025
De aproape două milenii, creștinii din întreaga lume sărbătoresc, în fiecare an pe 25 decembrie, Nașterea cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos, sărbătoare cunoscută în popor ca și Crăciunul.
Nașterea Domnului – primul praznic împărătesc cu dată fixă
Această sărbătoare marchează începutul misiunii mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu, care, prin jertfa Sa, aduce izbăvirea omenirii. Este un moment central al creștinătății, reprezentând una dintre cele 12 sărbători domnești sau praznice împărătești.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/
Inițial, Biserica punea accent mai degrabă pe comemorarea morții și învierii Domnului, decât pe nașterea Sa. Documentele istorice din secolul al III-lea, precum cele consemnate de istoricul Nichifor Calist, atestă celebrarea Crăciunului, chiar și în vremuri de persecuție, cum ar fi cea din timpul împăraților Dioclețian și Maximian, când creștinii din Nicomidia, reuniți să prăznuiască Nașterea Domnului, au fost martirizați.
Crăciunul este sărbătorit la 25 decembrie de către credincioșii care urmează calendarul gregorian, iar pe 7 ianuarie de cei care respectă calendarul iulian. În trecut, în Răsărit, Nașterea Domnului era celebrată împreună cu Botezul, la 6 ianuarie, sub denumirea de Arătarea Domnului. Separarea sărbătorilor s-a realizat mai întâi la Biserica din Antiohia, în jurul anului 375, fiind urmată de Constantinopol, unde Sfântul Grigore de Nazianz a rostit o predică festivă, ce a inspirat ulterior canonul Nașterii compus de imnograful Cosma de Maiuma. În prezent, doar creștinii armeni continuă tradiția veche, sărbătorind Crăciunul pe 6 ianuarie.
Conform Sfintei Scripturi, Mântuitorul s-a născut în Betleem, într-o iesle săracă, deoarece Maria și Iosif nu au găsit găzduire în oraș. Nașterea a avut loc în timpul recensământului ordonat de proconsulul Quirinius, sub domnia împăratului Octavian Augustus.
Tradiția populară vorbește despre venirea a trei magi, care i-au adus Pruncului daruri: aur (simbol al regalității), smirnă (prevestind suferința Sa) și tămâie (recunoașterea Sa ca Dumnezeu). Totuși, Scriptura nu specifică numărul magilor sau momentul exact al vizitei acestora.
Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători creștine, alături de Paști și Rusalii. În ajun, copiii colindă pentru a vesti Nașterea Domnului, iar din prima zi de Crăciun până la Bobotează, obiceiul umblatului cu Steaua reînvie momentele biblice.
Un ritual specific dimineții de Crăciun constă în spălarea cu apă curată, luată dintr-un izvor sau fântână, în care se pune o monedă de argint, simbolizând puritatea și protecția de boli pe parcursul anului.
Crăciunul rămâne o sărbătoare a bucuriei, a luminii și a speranței, marcând începutul drumului mântuirii pentru întreaga omenire.
Jurnal FM 