Current track

Title

Artist


245 ani de la moartea Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, autorul primului abecedar din Moldova

#Postat de on mai 15, 2022

Sfântul Iacob Putneanul este prăznuit la data de 15 mai în calendarul ortodox. Sfântul Iacob Putneanul este între sfinţii zilei pomeniţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2021, pentru data de 15 mai.
Iacob Putneanul s-a născut în nordul Moldovei, la 20 ianuarie 1719 într-o familie credincioasă. Sfântul Iacob a intrat frate la mănăsirea Putna la numai 12 ani unde a învăţat în mod desăvârşit ce înseamnă acultarea punând bazele sfântului mitropolit ce va deveni. În 1736, la numai 17 ani a fost hirotonit ieromonah de către Mitropolitul Antonie. Sfântul Iacob şi-a umplut de dragostea pentru Hristos şi de râvnă într-u dobândirea unirii cu Dumnezeu. La 25 de ani este ales egumenul mănăstirii Putna şi pentru că renumele său depăşa cu mult zidurile mănăstirii, doar un an mai târziu este ales Episcop de Rădăuţi. Sfântul Iacob s-a implicat în organizarea şcolilor pentru copii implicându-se în găsirea de dascăli potriviţi pentru şcolile din episcopie. A continuat opera Sfâtului Mitropolit Dosofei ajutând şi susţinând traducerea cărţilor de cult în limba română. A fost una din vocile care au susţinut desfiinţarea veciniei, echivalentul iobăgiei în Moldova.
În anul 1750, trebuia ales un nou mitropolit al Moldovei iar cutuma bisericiească cerea ca episcopul de Roman să primească această cinste. Episcopul Ioanichie, cunoscându-l bine pe Iacob, a renunţat la această cinste văzând că el este cel ales de Dumnezeu pentru această cinste. A fost mitropolit 10 ani şi a avut o intensă şi rodnică activitate socială nu numai pastorală, a promovat cultura românească a susţinut tiparul şi a avizat şi supravegheat traducerea de cărţi.
Sfântul Iacob Putneanul a fost Mitropolit al Moldovei în perioada 1750-1760. Sfântul s-a format duhovniceşte la Putna de la vârsta de 12 ani şi s-a îngrijit de acest aşezământ monahal şi în vremea păstoririi sale ca mitropolit al Moldovei. Petrecând ultima parte a vieţii la mănăstirea sa de metanie, Sfântul Iacob a continuat actele de ctitorire începute în perioada cât a fost mitropolit în scaun, devenind astfel al doilea mare ctitor al Putnei, întărind-o duhovniceşte şi material. Sfântul Iacob şi Cuvioşii Sila, Paisie şi Natan au fost canonizaţi în anul 2016, iar proclamarea canonizării a fost făcută de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu ierarhii Sfântului Sinod în data de 14 mai 2017, la Mănăstirea Putna.

Troparul Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei

 Glasul al 3-lea

Grija cea lumească lepădând şi viaţa pustnicească trăind, ca un bun păstor turma cea cuvântătoare a Moldovei ai păzit, pentru aceasta cu îngerii în ceruri te veseleşti, Sfinte Ierarhe Iacob, Arhiereul lui Hristos, roagă-te pentru sufletele noastre.

Condacul Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei

Glasul al 4-lea

Cu fapte bune şi cu virtuţi împodobindu-te, Sfinte Ierarhe Iacob, dascăl iscusit al credincioşilor te-ai arătat şi înnoitor al mănăstirii Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Sfânt te-ai învrednicit. Pentru aceasta, Hristos te-a preamărit în ceruri, unde te rogi neîncetat pentru sufletele noastre.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *