24 Iulie 2021 – 157 de ani de existenţă instituţională pentru Poliţia de Frontieră Română
#Postat de Carmen Vintu on iulie 24, 2021
Cu această ocazie, chestorul principal de poliţie Liviu Bute a felicitat poliţiştii de frontieră pentru sprijinul acordat şi eforturile depuse de aceştia din punct de vedere profesional, în această perioada specială, demonstrând capacitate de mobilizare și adaptare, pentru a putea acționa eficient, pe toate planurile și de contribui la efortul colectiv.

În mesajul adresat polițiștilor de frontieră, în acest moment deosebit, inspectorul general al PFR a precizat:
“În 2021, Poliția de Frontieră Română împlinește 157 de ani de existență instituțională. Istoria o cunoaștem, prezentul îl trăim, iar viitorul, chiar dacă aparține generațiilor următoare, depinde și de noi, de modul în care înțelegem să construim, să evoluăm și să fim adevărați mentori pentru colegii aflați la începutul carierei…
… Practica ne-a demonstrat, în repetate rânduri, că termenul ”cooperare” nu este un clișeu, ci o realitate fără de care nu poate exista performanță profesională. Mai mult decât atât, pandemia de COVID 19 a constituit în egală măsură, o provocare și o lecție pentru noi toți. Ne-a testat limitele, capacitatea de adaptare, empatia și tăria de character…
Jurnal FM 