Current track

Title

Artist


24 decembrie, Ajunul Crăciunului

#Postat de on decembrie 24, 2024

Ajunul Crăciunului marchează ultima zi a Postului Nașterii Domnului, care începe pe 15 noiembrie și se încheie pe 24 decembrie. Acest post este un prilej de aducere aminte a patriarhilor și drepților Vechiului Testament, care prin post și rugăciune au așteptat venirea lui Mesia, Mântuitorul lumii.

În primele 39 de zile ale postului, regulile sunt mai puțin stricte, cu zile în care se permite consumul de pește. Totuși, ultima zi, Ajunul Crăciunului, este dedicată unui post sever, cunoscut sub numele de ajunare. Această tradiție datează din secolul al IV-lea.

În această zi, credincioșii postesc până la Ceasul al IX-lea (ora 15:00), iar în unele locuri, postul se prelungește până la apariția luceafărului de seară, ce amintește de steaua care i-a călăuzit pe magi. După post, se consumă grâu fiert cu miere și fructe, inspirat de postul Prorocului Daniel și al celor trei tineri din Babilon (Daniel 1:5-16). Totodată, această zi amintește de pregătirea catehumenilor, care, în seara de Ajun, primeau botezul și prima împărtășanie în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Colind#/media/Fi%C8%99ier:Stamps_of_Moldova,_2013-38.jpg

Tradiția „Scutecele lui Iisus”

Seara de Ajun este marcată de prepararea unui desert tradițional numit „Scutecele lui Iisus”. Lipiile subțiri, preparate din făină, apă și sare, sunt coapte pe plită, înmuiate într-un sirop din apă și miere (sau zahăr), apoi presărate cu nucă măcinată.

Troparul Nașterii Domnului:
„Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru,
Răsărit-a lumii lumina cunoștinței,
Că într-însa cei ce slujeau stelelor,
De la stea s-au învățat să se închine Ție,
Soarelui Dreptății,
Și să Te cunoască pe Tine,
Răsăritul cel de Sus. Doamne, slavă Ție!”

Sursa: https://www.crestinortodox.ro/craciun/ajunul-craciunului-128014.html


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *