Jurnal FM 
„Moara cu povești”. Regina Maria şi Unirea…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on februarie 10, 2023
Motto: „Am România în gând, inimă și suflet”- Regina Maria
Stimaţi cititori și dragi amici, astăzi vă propun, aici, la „Jurnal de Brașov”, la această „moară cu povești” de fiecare vineri, să „măcinăm” câte ceva, în căutare de povești faine și adevărate. Astăzi, voi trece în revistă, împreună cu dumneavoastră, câteva repere din viața unei femei de excepție care a făcut, în vremuri de restriște, demersuri imense în sprijinul înfăptuirii României Mari. Relativ recent, pe 24 ianuarie, majoritatea vectorilor media „mioritici” ne-au umplut ochii și urechile de sintagme de tipul „Mica Unire” și „Marea Unire”, cea care „a venit” câteva decenii mai târziu… Am mai spus și cu alte ocazii că dezavuez folosirea acestor termeni pentru că, în opinia mea, nu există unirea mică sau mare, ci doar Unirea, realizată pas cu pas, de-a lungul secolelor. Prin pași spre Unire făcuți cu muncă, luptă și, de foarte multe ori în istorie, cu sânge, cu prea mult sânge…Azi, după cum ziceam anterior, vreau să vă reamintesc de Regina Maria, o româncă prin adopție, însă care și-a iubit țara în care a domnit cu pasiune și cu dăruire exemplară. Firește, nu pot avea pretenția că pot să-i prezint personalitatea mai bine decât au făcut-o atâția alții mult mai pricepuți decât mine înaintea mea. Au scris și scriu despre asta istorici de marcă iar eu nu voi face azi decât să reașez informațiile despre ea, din sursele de la finalul rândurilor de azi, într-o „matcă” firească și necesară…Sigur, ca-n cazul oricărui fapt, întâmplare ori personalitate de excepție, există și exagerări, fie acestea în excesul de superlative fie în negarea acestora. Bine-ar fi să privim personalitatea acesteia cu echilibru și cu datele istorice la îndemână, pentru a nu trece vreun „pârleaz” de neadevăr. Din orice perspectivă am privi problema, practic, Regina Maria a României a fost cea care l-a sprijinit pe Regele Ferdinand I să intre în Marele Război de partea Antantei, nu de partea Puterilor Centrale, așa cum cereau neamurile de sânge ale regelui român Ferdinand I, membrii familiei imperiale germane. În timpul războiului, Regina Maria a fost supranumită „regina-soldat”, pentru că a îndrăznit de multe ori să meargă pe linia frontului. Mai mult, suverana României a organizat un serviciu sanitar eficient, destinat răniților. Multe zile, ea a muncit ca infirmieră în spitalele de campanie. Istoricii, la unison, recunosc faptul ca Unirea materializată la 1 Decembrie 1918 a fost rezultatul eforturilor unei întregi naţiuni care a avut şi sansa de a fi condusă de oameni politici responsabili şi cu vocaţie.
Regina Maria a fost unul dintre aceşti conducători, care a înţeles ce înseamnă destinul unui popor în istorie. În martie 1918, părea că era regina unei țări mici, reduse la nordul Moldovei, învinsă în război, a unei țări ce părea deznădăjduită, pentru ca, în noiembrie 1918, să revină în București nu numai ca regină a unei țări învingătoare, dar și ca regina unei țări căreia i se alipiseră Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul, Basarabia și Bucovina. Adică, era regina României Mari…Fără a o ridica pe un piedestal prea mare, trebuie să spunem că, în toată istoria României, nu a existat și nici nu va exista prea curând (din păcate) o femeie căreia țara să îi datoreze atât de mult. Regina Maria a României era o femeie frumoasă, inteligentă şi plină de vitalitate, o englezoaică care a simţit şi trăit româneşte ca nimeni alta. Regina Maria a ajuns să cunoască profund poporul român, cultura, obiceiurile, regiunile rurale şi, mai ales, aspiraţiile sale, care au devenit şi ale ei.„Credea în regi şi în misiunile lor, dar şi în drepturile lor. Nu era trufaşă, dar nici umilă, ci regală din rădăcina părului până la tălpile picioarelor, imperioasă, aprinsă, activă, (…) plină de bucuria vieţii şi de credinţă”, spunea Nicolae Iorga despre Regina Maria. Regina Maria s-a implicat activ în viaţa politică, având întâlniri cu miniştri şi diplomaţi, susținându-și fervent punctele de vedere menite să sublinieze progresul societății românești. Regina Maria s-a alăturat, după încheierea primului război mondial, oamenilor de stat români de pe o poziţie neoficială, la convorbirile de pace de la Paris, rolul ei important în Unirea de la 1918 fiind de necontestat. Fermecătoare şi distinsă, Regina Maria s-a bucurat de-a lungul vieţii de atenţia celor mai importante personalităţi politice şi numai, pe plan mondial. Regina Maria a continuat să pledeze cauza României și să promoveze valorile țării dincolo de granițe, dragostea prntru România fiind una cu fiinţa sa, până când a fost îndepărtată din viața politică a țării, odată cu preluarea tronului de către fiul său, Carol al II-lea. S-a retras la Balcic și la Castelul Bran, trecând la cele veșnice la Castelul Pelișor,una dintre reședințele sale favorite. Pe de altă parte, știm că istoria oficială de după anul1948 a ignorat-o complet, pentru ca, după anul 1990, românii să-și reamintească, puţin câte puțin, de ea. Trebuie să recunoaștem, dacă suntem obiectivi, că îi datorăm mult Reginei Maria! Mai ales faptul că a participat cu o intensitate nemaiîntâlnită pentru o femeie, fie ea şi regină, la un demers unic în istorie pentru români, făurirea României Mari! Readucerea sa în amintirea publică, după anul 1990, a însemnat și acordarea numelui său mai multor entități, asociații și instituții. Personal, mă bucur că am reușit să particip, cu umilele-mi priceperi și puteri, la un demers prin care, în luna mai a anului 2019, s-au ridicat două busturi, ale Reginei Maria și a Regelui Ferdinand, în curtea Spitalului Militar de Urgență „Regina Maria” din Brașov. Iar dacă administrația locală din Carei, orașul meu natal, ar fi mai „normală” cu istoria nației acesteia și cu buna conviețuire interetnică, cred că Regina Maria și-ar merita un bust lângă cel al lui Ferdinand, în apropierea Mionumentului Ostașului Român din Carei. Dar nu cred că se va-ntâmpla asta prea devreme, atâta timp cât administrația UDMR-istă din acest oraș trage „căruța” conducerii urbei într-o singură direcție, iar aceea nu este cea a respectării istoriei, ci doar a „valorilor” de peste graniță…Cine nu crede, se poate informa!
O trecere-n revistă a biografiei sale este mai mult decât necesară pentru a prețui cele făcute de ea pentru România. Alteţa Sa Regală Principesa Maria Alexandra Victoria s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în comitatul Kent din Anglia, ca fiică a lui Alfred al Marii Britanii şi Irlandei, Principe de Saxa-Coburg-Gotha, Duce de Edinburgh (1844–1900), care refuzase, în 1863, Tronul Greciei, şi a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei (1853–1920). Practic, Principesa Maria era nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii (1819–1901) şi a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei (1818–1881).Anii copilăriei și i-a petrecut în Anglia, în comitatul Kent, vizitând des și Curtea ţarului, bunicul său, dar şi Malta, unde a petrecut clipe frumoase împreună cu Principele George, viitorul Rege George al V-lea al Marii Britanii şi Irlandei.
Ca orice prințesă, a avut parte de un mariaj aranjat. Astfel, la 10 ianuarie 1893, la vârsta de doar șaptesprezece ani, s-a măritat cu principele moştenitor al României, Ferdinand, la nunta lor fiind prezent şi împăratul Germaniei. Inerent, prin căsătoria cu catolicul Ferdinand, Maria a pierdut locul ce i se cuvenea din linia de succesiune la Coroana Marii Britanii. De parcă ar fi abvut de ales…Maria și Ferdinand au avut şase copii: Principele Carol – viitorul Rege Carol al II-lea, Principesele Elisabeta şi Mărioara, Principele Nicolae, Principesa Ileana şi Principele Mircea – care a murit la doar trei ani din cauza febrei tifoide, constituind una din marile drame ale existenţei Reginei. Urmarea căsătoriei, Maria s-a mutat în România, ţara sa de adopţie, iar calităţile sale remarcabile, naturaleţea ei, carisma impresionantă au transformat-o destul de iute într-o figură publică de primă mărime, cucerindu-i pe români. Ca om, se poate afirma fără dubiu că era inteligentă, frumoasă, plină de curaj şi de hotărâre, împlicându-se în viaţa culturală românească şi în multe proiecte sociale. În acest context, este de amintit faptul că, la inițiativa ei, în anul 1893, a luat fiinţă Societatea „Domniţa Maria“, care avea să cultive arta populară. Ulterior, în 1904, Principesa Maria a organizat, în parcul Cotroceni, spectacole de caritate, în beneficiul unui orfelinat, iar unul dintre spectacole, „Visul unei domniţe”, regizat de Alexandru Davila, a fost jucat de actori amatori, printre care s-au aflat şi Maria, alături de copiii ei, Carol şi Elisabeta. Ca implicare publică, a făcut-o destul de repede, înainte de a deveni regină. Astfel, în timpul primului război balcanic (1912 – 1913) a izbucnit o epidemie de holeră, în iulie 1913, într-o tabără militară românească din vecinătatea Sofiei. Principesa Maria a trecut Dunărea pentru a vedea care este soarta soldaţilor români, apoi, după revenirea la Sinaia,obținând acordul Regelui de a organiza o tabără de ajutor pentru aceştia. După moartea regelui Carol I, în septembrie 1914, Maria devine regină, odată cu încoronarea lui Ferdinand ca rege al României, iar legăturile ei de sânge cu Anglia şi Rusia şi convingerea că Anglia nu va fi învinsă niciodată, au determinat-o să susţină necesitatea alierii României cu Antanta, în vederea recuperării provinciilor româneşti aflate sub stăpânire austro-ungară. Totodată, trebuie să remarcăm rolul ei de sfătuitor al Regelui Ferdinand, atât în decizia acestuia ca România să intre în război împotriva patriei sale germane de origine, dar şi corespondenţa cu verii ei primari, Regele George al V-lea al Marii Britanii şi Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei, în care a pledat cauza României. Dovezile despre această corespondență sunt astăzi publice și accesibile oricui. Pe durata primului război mondial, Regina Maria devine, practic, o veritabilă eroină naţională, fiind o participantă activă pe front, unde încurajează răniţii şi soldaţii din cele mai importante puncte de luptă, nu se teme de gloanţe, epidemii, de tifosul exantematic sau gripa spaniolă, de răni sau de sărăcie.
Regina Maria a fost numită, încă înainte de prima conflagrație mondială, comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori, regiment care i-a purtat numele şi a cărui uniformă a îmbrăcat-o, fiind, încă de copilă, şi o iscusită călăreaţă. Contribuțiile sale la acțiunile de pe front îi vor aduce „titluri” onorante pentru ea, cum au fost cele ca: „Mama Regina“, „Mama răniţilor“ sau „Regina-soldat“.
Tot în perioada primei conflagrații mondiale, Regina Maria a înfiinţat organizaţia care i-a purtat numele, fundație prin care a dezvoltat o veritabilă reţea de spitale în Moldova, precum și serviciul de ambulanţă. În anul 1918, după ce a revenit într-un Bucureşti lovit de diverse molime, Regina s-a îmbolnăvit şi, pentru o perioadă de câteva zile, viaţa sa a fost în primejdie. După ce s-a însănătoşit, ea a pornit spre Parisul unde se hotăra soarta lumii în cadrul Conferinței de Pace, într-o veritabilă campanie de apărare a intereselor româneşti. 1 Decembrie 1918 este considerată, pentru istoria noastră, o adevărată piatră de hotar. Atunci, în acele ceasuri, când demnitatea naţională a fost ridicată la cele mai înalte cote ale afirmării, s-a reuşit să se dea expresie adevăratei unităţi a românilor din întregul spaţiu istoric locuit de ei. Revenirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei la Patria-mamă România, n-a fost însă doar un simplu artificiu. Odată cu izbucnirea primului război mondial, s-a înţeles clar că România nu putea evita participarea la acest eveniment. O participare ce se cuvine înţeleasă în legătură cu sarcina obiectivă care se afla atunci în faţa ţării: realizarea statului naţional unitar.
Era un ţel care răspundea năzuinţelor arzătoare ale întregului popor.„Noi, nu am intrat ca nişte solicitatori şi nepoftiţi […]– aprecia prim-ministrul de atunci, Ion I. C. Brătianu –am intrat ca nişte aliaţi doriţi şi ceruţi, atunci când ambasadorul Franţei la Petersburg spunea: „dacă România nu intră în război se poate compromite frontul occidental”. Am intrat în război atunci când ruşii spuneau:„acum ori niciodată”. Iar preţul morţilor, grav răniţilor, prizonierilor ori dispăruţilor a fost însemnat. Dar, se pare, acest preț nu a fost suficient pentru cei mari care conduceau lumea…Aşadar, după anii de război, Regina vizitează atât Franţa cât şi Marea Britanie, fiind un veritabil emisar al Regelui Ferdinand şi susţinută de clasa politică, pentru a pleda cauza României la Conferinţa de Pace de la Paris, unde a fost unul din cei mai potriviţi soli, impresionând prin puterea ei de convingere, spre a obţine recunoaşterea visului istoric al românilor: România Mare. Nu de altceva, dar, în prima parte a acesteia, lucrurile nu au mers prea bine pentru România la această conferință de pace din diverse considerente ce țineau de marile puteri. Conferinţa de Pace de la Paris, şi-a deschis lucrările în anul 1919. Aici, nimeni nu avea o inimă mare şi nimeni nu dispus să recunoască fidelitatea absolută, de care dăduse dovadă statul român, la cauza Antantei. Viitorul României Mari nu apărea prea sigur în conversaţiile și negocierile oamenilor politici şi diplomaţilor străini, mai ales din perspectiva marilor puteri.
Și așa a apărut ocazia ca regina să intre în scenă. Ea s-a deplasat în capitala Franţei, cu trenul, unde a ajuns după cinci zile. Primirea ce i s-a făcut a fost una oficială, deşi misiunea sa era neoficială. Şi asta pentru că Regina Maria venea cu un palmares al rezistenţei în faţa Puterilor Centrale. Era socotită o eroină, o persoană cu o vastă cultură. Dar, pe lângă toate acestea era o femeie agreabilă, foarte frumoasă, lucru de care era pe deplin conştientă. „Toată onoarea ce mi s-a acordat este adresată ţării mele, iată de ce sunt încântată să văd că Parisul îşi pierde puţin capul după mine.”– a notat Maria la 7 martie 1919. Se spune că întrebată de prim-ministrul francez George Clemenceau,„Pentru ce a venit în capitala Franţei ?”, Maria a răspuns:„Ca România să aibă o faţă frumoasă la Paris !” Iar cel care era cunoscut pentru duritatea sa, fiind poreclit „tigrul”, a zâmbit şi nu numai că a primit-o în audienţă (unde a rămas mai mult decât se hotărâse iniţial), dar a şi condus-o apoi personal la plecare, până la maşină. Cum ziceam anterior, la 7 martie 1919, Regina Maria îl vizita pe prim-ministrul francez Georges Clemenceau, cu care aborda un posibil ajutor pentru recunoașterea unirii cu România a Transilvaniei până la Tisa şi a Banatului, în întregimea lui. În cadrul întâlnirii, Clemenceau a criticat încheierea păcii separate cu Germania, pe care România a fost nevoită să o facă în primăvara anului 1918, pe fondul ieşirii Rusiei din război şi a epidemiei de tifos care a decimat soldaţii şi populaţia. Totodată, potrivit cronicilor vremii, Clemenceau, supranumit „Tigrul”, i-ar fi spus, atunci, legat de recunoaşterea hotarelor României: „Madame, ceea ce cereţi este partea leului!“. Răspunsul Reginei Maria a fost prompt: „Este ceea ce leoaica cere tigrului!“. Clemenceau avea să fie impresionat de ea, rămânând antologică afirmaţia acestuia: „O regină ca aceasta trebuie primită cu onor militar, cu generalul Foch în frunte!”.În ziua următoare, cea de 8 martie 1919, după dejunul, de la Paris, cu Raymond Poincaré, preşedintele Franţei, Regina Maria este invitată să treacă în revistă garda de onoare de la Palatul Elysée, o onoare ce nu i se mai făcuse niciodată până atunci unei regine prin căsătorie, ci doar uneia de drept.
În aceeaşi zi, a fost primită oficial ca membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Paris, fiind singura femeie căreia i se rezervase o asemenea onoare. Este de consemnat faptul că tot atunci, la Paris, Regina Maria s-a întâlnit şi cu alte personalităţi importante ale vremii, precum preşedintele american Woodrow Wilson, Herbert Hoover, Lloyd George (prim-ministrul Marii Britanii), mareşalul francez Foch, Aristide Briand, Eleftherios Venizelos, Arthur Balfour, Sir Robert Cecil, Anne de Noailles și mulți alții.Cu preşedintele american Woodrow Wilson, Regina Maria a avut două întâlniri despre care a scris în jurnalul său: „10 aprilie 1919. Preşedintele Wilson a venit să mă vadă devreme în această dimineaţă, împreună cu soţia sa, şi avea zâmbetul din fotografiile pe care le ştiam. L-am primit cu obişnuitul meu stil simplu şi direct, în aşa fel încât conversaţia nu a stagnat nici o clipă, deşi trebuie să spun era supărător de limitat. Am vorbit multe lucruri din ordinea de zi, am atins de asemenea şi subiectul bolşevismului, mai mult ca oricând în mintea mea, şi i-am putut da câteva detalii savuroase despre cum erau cu adevărat bolşevicii, lucru pe care nu-l ştia. Am explicat, de asemenea, speranţele statelor mici, pentru care el se declarase a fi un apărător, şi acest fapt ne-a adus discuţia despre Liga Naţiunilor, şi a început să proclame importanţa ideii sale favorite şi cum în mod special statele mici vor beneficia de Ligă.
[…] 11 aprilie 1919, (la prânzul luat cu președintele american și soția acestuia)… Înainte de a pleca, l-am sfătuit să promită că-l va căuta pe Brătianu, pentru a-i da o şansă de a expune situaţia noastră în faţa sa. Dar am avut sentimentul că, dacă ar fi fost timp, aş fi putut face mult mai mult în discuţia cu preşedintele decât ar fi făcut-o premierul nostru, care nu vorbea deloc engleza; pe deasupra întotdeauna îmi face plăcere chiar câte o confruntare”.
Misiunea sa de la Conferința de Pace a avut drept rezultat recunoașterea internațională a Unirii şi frontierele României Mari au fost recunoscute prin tratatele de la Versailles (28 iunie 1919 – 21 ianuarie 1920), Saint-Germain (10 septembrie 1919) şi Trianon (4 iunie 1920). Cu siguranţă, nicio laudă adusă, poate nu neapărat strategiei şi inteligenţei politice a Reginei Maria, ci curajului, energiei şi forţei sale morale, nu este prea mică în fața istoriei. Ulterior, la 15 octombrie 1922, are bucuria de a participa, alături de soţul ei, la Încoronarea de la Alba-Iulia. Remarcabilă a fost imaginea ei, cu coroană pe cap şi mantie lungă, aidoma împărăteselor bizantine, dar şi asemenea domniţelor românce din secolul al XVI-lea. Ulterior, la 26 martie 1926, a avut loc un moment remarcabil din biografia sa: chiar în ziua de Bunavestire, regina Maria a trecut la ortodoxism, într-o ceremonie desfăşurată la palat, ea spovedindu-se, fiind dezlegată de patriarhul Miron Cristea şi fiind primită în sânul Bisericii Ortodoxe Române. În perioada 18 octombrie – 24 noiembrie 1926, efectuează o vizită în Statele Unite ale Americii, alături de copiii ei, Ileana şi Nicolae, un moment care a marcat apogeul popularităţii sale și, conform mai multor opinii avizate, apogeul popularităţii unui reprezentant al României în lume. Acolo, peste Atlantic, Regina şi suita au fost primiţi de oficialităţi, de mulţimi entuziaste, fiind impresionant modul în care Maria, prin preţuirea de care se bucura, atrăgea, de fapt atenţia, asupra ţării sale de adopţie pe care a iubit-o nespus.
Regina Maria a vizitat, printre altele: New York – unde a fost întâmpinată, la 18 octombrie 1926, la Primăria Orașului New York de primarul James J. Walker care i-a oferit cheia oraşului – , Washington, DC – la 19 octombrie 1926, Preşedintele SUA a primit-o pe Regină la Casa Albă şi i-a întors vizita, mergând la Legaţia României, iar seara, preşedintele american a oferit o recepţie în cinstea Reginei Maria – , Philadelphia – unde a participat la Expoziţia Internaţională, la 21 octombrie 1926 – , Brooklyn – în 23 octombrie a fost primită de preşedintele Camerei de Comerţ – , Buffalo – unde, la 25 octombrie, i se închină o odă -, Portland – Oregon, Denver, Indianapolis, Chicago, Ohio, Minneapolis, Seattle, Kansas City, Maryhill – unde a inaugurat un muzeu care păstrează şi acum obiecte ce i-au aparţinut Reginei. Vizita în SUA a Reginei Maria rămâne un exemplu de necontestat de diplomaţie, ea fiind scurtată din cauza înrăutăţirii stării de sănătate a Regelui Ferdinand. După moartea lui Ferdinand I, în 1927, Maria a României îşi dedică toată energia bunului mers al ţării, sub domnia nepotului său, Mihai, domnie vegheată de Regență. Alături de Principesa-mamă Elena, ea îl însoţeşte pe noul rege-copil în toate împrejurările, ocrotind copilăria celui chemat prea devreme să ia locul bunicului, însă Maria avea să devină profund rănită de atitudinea fiului său celui mare, Carol, care prin excesele din viaţa personală punea în pericol nu doar dinastia ci şi ţara. În memoriile sale, Regina Maria consemna: „Copiii mei erau punctul central al vieţii mele. Femeile din rasa mea sunt mame pătimaşe şi nu ne putem închipui lumea fără copii. Toată munca, toată străduinţa şi năzuinţa noastră n-au alt ţel decât de a-i modela potrivit idealului nostru, de a-i face fericiţi şi de a le pregăti un viitor frumos.” În anul 1930, după restaurația lui Carol al II-lea, rolul acesteia în viaţa publică a fost mult diminuat, iar la scurt timp a fost obligată, practic, de atitudinea și faptele fiului său, să se autoexileze la Balcic, parte din România de atunci, loc unde anturajul său era strict supravegheat şi de unde i s-a interzis orice implicare politică.Regina Maria s-a îmbolnăvit în 1936, confruntându-se cu violente hemoragii interne, fără a se cunoaşte cu exactitate detaliile bolii, suspectându-se varice pe esofag sau chiar cancer. A plecat la tratament în străinătate, dar, din păcate, era prea târziu. În iulie 1938, se afla încă la sanatoriul de la Weisser Hirsch, aproape de Dresda, însă aflând de la doctori ca sfârşitul era aproape, hotărăşte să se întoarcă în ţară, la 14 iulie. Regina Maria i-a cerut fiului ei, Carol al II-lea, să-i trimită un avion care să o aducă în România însă monarhul României a refuzat. Chiar nu pot înțelege gestul fiului său! S-a oferit, însă, culmea, chiar Adolf Hitler să îi pună la dispoziţie un avion sanitar, pe care regina l-a refuzat însă, hotărând să se întoarcă în ţară cu trenul.Regina Maria a plecat mult prea devreme la cele veșnice la Sinaia, la Pelişor, în Camera de Aur, în ziua de 18 iulie 1938, la vârsta de şaizeci şi doi de ani, după o suferinţă teribilă, accentuată de izolarea la care o obligase fiul său, Carol al II-lea, şi de indiferenţa acestuia faţă de boala și suferința sa.
Ceremonia funerară a Reginei Maria a fost una fastuoasă, pe măsura dragostei pe care i-o purtase poporul său. Pe drumul de la Sinaia la Bucureşti şi, ulterior, la Curtea de Argeş, mulţimi imense au prezentat onorul Reginei plecate la cele veșnice.Ca urmare a dorinței Reginei Maria, inima i-a fost depusă în capela „Stella Maris“ de la Balcic, ctitoria ei. Doi ani mai târziu, după cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, urna cu inima reginei a fost mutată la Bran, de unde a fost luată în timpul regimului comunist. Tratamentul necorespunzător a deteriorat preţioasa relicvă, care nu şi-a regăsit locul de odihnă până în 3 noiembrie 2015. Atunci, inima reginei a fost depusă, pentru un timp nedeterminat, în încăperea în care a bătut pentru ultima oară, în Camera de Aur de la Castelul Pelișor. Nu este un secret faptul că Regina Maria a fost foarte legată de mai multe locuri, adesea vorbindu-se de „casele visurilor ei”: Castelul Bran, Domeniul Balcic, de pe malul Mării Negre, Palatul Cotroceni şi Castelul Pelişor, singurul castel în stil Art Nouveau din România. Unele dintre aceste „case” ale sale au fost decorate după gustul său şi toate au moştenit câte ceva din personalitatea sa remarcabilă.Castelul Bran a fost construit la sfârșitul secolului al XIV-lea şi a fost dăruit spre folosință de către primarul dr. Karl Ernst Schnell al Brașovului şi de Consiliul Orășenesc Braşov, la 1 decembrie 1920, Reginei Maria, care l-a restaurat și reamenajat, între anii 1921 şi 1932, beneficiind în primul rând de serviciile arhitectului Karel Liman. Castelul Bran a devenit reşedinţă de vară a Reginei Maria şi a fiicei ei, Principesa Ileana. Reședința de la Balcic, amenajată începând din anul 1925, este împlinirea unui vis de pace al Reginei.Palatul Cotroceni din Bucureşti, destinat de Carol I drept reşedinţă principilor moştenitori, fusese transformat de către tânărul cuplu Ferdinand şi Maria, în timp, într-o reşedinţă spaţioasă şi plină de farmec. Regina a creat în România un stil specific Art Nouveau, îmbinând, într-o manieră personală, elemente celtice, bizantine şi româneşti. Considerat „casa de vis” a Reginei Maria, Pelişorul este imaginea fidelă a gusturilor Reginei în materie de frumos, dezvăluind personalitatea sa îndrăzneaţă, misterioasă, romantică. Este locul în care Regina Maria avea să-şi găsească sfârşitul, la 18 iulie 1938, şi locul în care inima sa este găzduită pentru totdeauna. Regina Maria a României a fost, în multe privinţe, un exemplu, prin frumuseţea şi eleganţa ei, prin inteligenţă şi cultură, prin farmecul şi forţa prezenţei sale, prin devotamentul faţă de ţară şi faţă de familie, prin talentul de „ambasador irezistibil“, ea devenind subiectul a mii de pagini scrise în literatura română şi mondială. Regina Maria a fost, în permanenţă, prezentă în presa românească şi internaţională, cu articole scrise de sau despre ea, cu interviuri sau montaje fotografice. S-au făcut și filme documentare ori artistice, având-o pe ea în centrul poveștii, dar mai e, încă, loc destul pentru a-i aduce onorurile ce i se cuvin memoriei sale!
Pentru astăzi, am terminat cu „măcinatul” la „moara cu povești” și vă aștept la următoarea întâlnire de săptămâna viitoare. Până atunci vă doresc să v-aducă Cel de Sus doar ceea ce nu ați avut bun până acum! Repet fix ca-n alte ocazii similare: e o urare de prin Maramureșul istoric de unde-mi trag eu rădăcinile! Și cred că poate fi valabilă peste tot unde se-nțelege vorba românească! Să vă fie bine!
Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
Marcu, George (coord.), Dicționarul personalităților feminine din România, Editura Meronia, București, 2009,
Maria, Regina României, Însemnări zilnice, vol. I-VII, Editura Albatros, București, 1996-2013
Maria, Regina României, Povestea vieții mele, Editura Eminescu, București, 1991
Maria, Regina României, Povestea vieții mele, Editura Rao, 2013
Ciubotaru, Ștefania, Viața cotidiană la curtea regală a României (1914-1947), Editura Cartex, București, 2011
Arhivele Naţionale ale României, Arhiva AGERPRES
http://www.istorie-pe-scurt.ro/cum-a-murit-regina-maria/
http://www.rador.ro/2016/07/18/la-18-iulie-1938-se-stingea-din-viata-regina-maria-a-romaniei/
http://thewoman.ro/regina-maria-regina-soldat-a-romaniei-1875-1938/
https://www.rador.ro/2018/11/30/personalitati-care-au-creat-romania-mare-regina-maria-a-romaniei/
https://reginamaria.org/regina-maria-si-marea-unire/
https://peles.ro/personalitati/regina-maria/
https://historia.ro/sectiune/portret/regina-maria-suverana-cea-mai-iubita-de-armata-585113.html
