„Moara cu povești”.  Prin Bucovina, cu dragoste…  
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,/Geniu-ţi romantic, munţii în lumină,/Văile în flori,/Râuri resăltânde printre stânce nante,/Apele lucinde-n dalbe diamante/Peste câmpii-n zori (….) Mână doru-i tainic colo, înspre tine,/Ochiul îmi sclipeşte, genele-mi sunt pline,/Inima mi-i grea;/Astfel totdeauna, când gândesc la tine,/Sufletul mi-apasă nouri de suspine,/Bucovina mea! – din „La Bucovina”, de Mihai Eminescu

Stimaţi cititori și dragi amici, astăzi vă propun, aici, la „Jurnal de Brașov”, la  „moara cu povești” de fiecare vineri, să mai aflăm împreună, una-alta despre fapte, date și întâmplări ce marchează societatea noastră cea de toate zilele. Azi, am decis să ne oprim la a „măcina” la „moara cu povești” un mic popas pe niște meleaguri de vis, pe care, dacă le vizitezi, sigur te vei mai întoarce…E ca-n povestea aceea cu apa bună din care, după ce bei, ai mai bea! Este vorba despre Bucovina. La ținutul Bucovinei mă refer și nu neapărat la apa comercializată sub acest nume…Trebuie să-ncep, totuși, prin a vă spune că povestea de azi va fi un pic mai lungă decât cele de obicei. Ar fi meritat să fie mult mai lungă, dar mi-era teamă că voi plictisi onorabilii cititori!

Relativ recent, am hotărât, după un „consiliu de familie” desfășurat în condiții optime, că ar cam fi cazul să mai vedem (ori să revedem) mai multe locuri faine din țara noastră și am ales, de data asta, să facem o tură până-n Bucovina, că tot era vară și era fain! Poate prea fain, apropo de seceta asta păcătoasă care ne va „umbri” zilele mulți ani de acum încolo, se pare! În ceea ce mă privește, a cam trecut destul de mult timp de când nu mi-au mai călcat pașii prin obcinele bucovinene, dar am avut un factor determinant în alegerea destinației. Acest factor e reprezentat de o bună vară de-a mea, căsătorită de mult timp pe lângă Vatra Dornei, într-un loc de vis din comuna Șaru Dornei, un loc fain, cu numele Neagra Șarului. O vară de-a mea care insistă, de mulți ani, să vin s-o vizitez, dar, din păcate, „astrele s-au aliniat” mai greu, mai…ardelenește, ca să zic așa, și au făcut să se întâmple această vizită doar în această vară, la sfârșit de august. Oricum am lua-o și din orice parte am privi acest loc fain numit Bucovina, trebuie să recunoaștem că, în sine, Bucovina-i o poveste de suflet și cu suflet, spusă și de cei care viețuiesc aici, ca localnici, dar și de către cei care au poposit mai mult sau mai puțin pe drumurile, munții ori potecile sale. Privită strict din perspectivă turistică, pentru că această veritabilă „gură de rai” este fascinant de bogată în peisaje care te farmecă și te atinge pe suflet, bogată în obiceiuri și tradiții, în oameni cu minte ageră, harnici, cu dulceață în grai și bogată în orașe cochete și frumoase, am putea zice că Bucovina poate reprezenta, pentru oricine, fie mai „cu fițe” sau fără ele, destinația perfectă pentru o vacanță memorabilă. De principiu, decuplarea de cotidian în ceea ce, îndeobște, numim vacanțe, reprezintă, firește, un prilej perfect de creat amintiri. Din cele plăcute, că din celelalte, mai amare ori acre, e destul de plină viața! Așadar, scurta mea călătorie bucovineană este doar un prilej de a vă prezenta, foarte pe scurt, preț de un „stat pe gânduri” câteva dintre comorile pe care le puteți găsi acolo, pe meleagurile bucovinene, la fel ca pe drumurile care duc acolo sau care vin de acolo. N-am plecat singur, firește, în călătoria spre nord-estul țării, ci am avut aproape „co-pilotul” meu aflat veșnic la datorie, adică soția „din dotare”, ajutată îndeaproape în eventualele „critici constructive” de către sora mea! Că unde-s două, puterea crește! Acum, dacă eram pe vreo rețea de socializare aș fi inserat un emoticon! Nu știu sigur care ar fi fost acesta…Cert este că am plecat la drum, din nord-vestul țării către nord-est, plecând  de la „locuința mea de vară”, vorba lui George Topârceanu, adică din Careiul natal și, după ce am consultat „co-pilotul”, plus sora proprie și personală, precum și aplicația de navigație, am decis să fac, totuși, cum vreau eu și am pornit la drum, prin Satu-Mare, pe o rută paralelă cu drumul „standard” Satu Mare – Baia Mare, adică prin Apateu, Valea Vinului, Ardusat, Satulung, zicându-mi eu c-am să „fentez” aglomerația posibilă de pe pomenitul drum standard…Așa e, am fentat aglomerația, dar nu și prostia umană, pentru că, până am intrat pe porțiunea de la Baia Mare către Dej, am făcut slalomuri „la greu”, printre porțiuni de drum asfaltat „rașchetate” cu râvnă în vederea unor viitoare reparații și nenumărat „amplasate”, cele mai multe nesemnalizate și, vizibil, lăsate-n dorul lelii pentru când or avea bani! Se vede că n-au prea avut, nici bani și nici minte autoritățile locale sătmărene responsabile, că tocmai ce au organizat pe aici, recent, o rundă din turul ciclist al României. Unde, ce să vezi, mai mulți sportivi cicliști, fie români dar și străini au…dat în gropile respective! La propriu! Din cauza unor „dătători în gropi” aflați la cârma unor decizii pentru oamenii comunității! Și care-și spun politicieni și administratori! Aiurea, sunt doar niște iresponsabili! Trecând peste porțiunea cu „slalomurile” respective, drumul către Dej a fost fain, decent ca stare a căii de rulare, atât pe porțiunea maramureșeană cât și pe cea sălăjeană, dar, firește, a-nceput a se aglomera, mai ales în porțiunea de „Cluuuj”, iar circulația este așa cum o știm cu toții: populată cu fel de fel de oameni normali care șofează, dar și cu mulți, prea mulți adevărați imbecili, inclusiv unii cărora eu nu le-aș da nici măcar permis de mers liber, pe jos, pe stradă! Poate vi se pare că-s prea radical în afirmație, dar vă recomand călduros niște drumuri mai lungi în „ambientul” rutier mioritic și cred c-am să vă câștig de partea mea! N-am mai intrat prin Dej, chit c-aveam o „chemare” de la un amic fain de a-i face o scurtă vizită, dar am lăsat-o pe altă dată și am cotit-o la stânga, către Beclean și Bistrița, traversând orașul în care am avut și mai am mulți prieteni.

View of Bistrita town from Evangelical Church tower, Transylvania, Romania; summer day

Bistrița este, fără tăgadă, unul dintre cele mai pitorești și faine orașe ardelene, în care amestecul de vechi și nou nu e discordant și nu deranjează. Arhitectura urbană, mai ales în zona veche a orașului, e cochetă, cu farmecul pe care doar un parfum de epocă echilibrat îl poate avea. Am mai fost prin Bistrița și de aceea îmi permit să zic una-alta despre acest oraș, chiar dacă acum n-am oprit pentru a-l vizita la pas.De exemplu, Şirul Sugălete, cu cele treisprezece case cu arcade, sprijinite pe cei douăzeci și unu de de stâlpi, care, prin epoca medievală, găzduiau breslele de meșteșugari din oraș, este un obiectiv care merită vizitat. Apoi, e bine să nu ratați Biserica Evanghelică, cu vechime din secolele XV-XVI, cu turnul său impozant, de 75 de metri, considerat de cei mai pricepuți ca mine ca fiind cel mai înalt turn bisericesc de piatră din Transilvania. Nu este de ratat, de asemenea, aflat nu departe, Turnul Dogarilor, construit în secolul al XV-lea. Farmecul burgului este dat și de străduțele înguste, tipice târgurilor ardelenești, de casele vechi, colorate decent, dar și de porțile masive ale acestor case, probabil de sorginte săsească, decorate superb, porți „în spatele cărora bănuiești că locuiește chiar timpul”, după cum zicea un cronicar modern…O plimbare pe aceste străduțe cuminți se poate dovedi benefică și aducătoare de liniște. Dacă ai starea și nevoia potrivită pentru asta, firește! Că dacă ești în contra-timp, mai bine te lași păgubaș! Pe de altă parte, obișnuit fiind, totuși, cu strada „Republicii” din Brașov, aleea pietonală „Liviu Rebreanu”, aflată între două șiruri de clădiri de epocă, poate fi considerată  ca fiind una dintre cele mai încântătoare alei de promenadă urbană din țară…Chestie de gust, desigur! Am lăsat Bistrița în urmă și am mers către ținutul Bârgaielor, ținut pe cât de întins, pe atât de uluitor. Și care ar trebui bătut la pas măcar o dată în viață. Sau, măcar, pe roți, cum am făcut eu cu „japoneza” mea, producție fiabilă a familiei Toyoda…Ca să treci din Ardeal spre Moldova, spre Vatra Dornei, trebuie trecut prin ținutul Bârgaielor, prin Pasul Tihuța, locuri pline de o frumusețe aparte. Am spus anterior „spre Moldova”, dar rectific (parțial, cu jumătate de gură), pentru unii, că „spre Bucovina”, ca să-i mulțumesc și pe cei mai „țâfnoși” locuitori de pe acolo care susțin, sus și tare, că n-ar fi moldoveni! Serios? Oare Ștefan cel Mare și Sfânt de unde și ce țară cârmuia? Că veni vorba despre ținutul Bârgaielor, nu pot să nu fac o paranteză să nu spun că, pe mănoasele terase de sub munți, se întind, ca mărgelele pe ață, o seamă de sate înrudite toate prin numele pe care-l poartă, nu neapărat în ordinea în care le-am traversat acum eu cu companioanele mele:  Rusu Bârgăului, Josenii Bârgăului, cunoscut pentru prelucrarea lemnului și pentru roadele pomilor ce se întind pe colinele de sub munți,Susenii Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului, sate cunoscute și datorită meșterilor olari, Prundu Bârgăului, comună pe a cărei întindere se găsește rezervația naturală Piatra Fântânele, Bistrița Bârgăului, așezare în care se află și lacul Colibița, Mureșenii Bârgăului, Tiha Bârgăului – comună aflată în extremitatea estică a judeţului Bistrița-Năsăud, la graniţa cu judeţul Suceava. Sunt, la un loc, un număr de nouă sate pe care istoria și natura le-au așezat zugrăvit atât de iscusit, încât numai simpla trecere dintr-unul în celălalt poate fi considerată o drumeție în sine. Ar mai fi meritat și o scurtă călătorie pe la Colibița, dar am lăsat-o pe altă dată.

Ar fi trebuit să cotim la dreapta de la Mureșenii Bârgăului spre barajul lacului de acumulare, a cărui construcție a început spre sfârșitul anilor ‘70. Satul Colibița a fost, până la sfârșitul perioadei interbelice, o stațiune climaterică ce căpătase un bun renume și în care veneau să-și vindece suferințele bolnavii cu afecţiuni pulmonare. Aflat la o altitudine de cca 900 de metri, în zona de contact cu Munții Călimani, Colibița era considerat și atunci, ca și acum, locul cu cel mai pur aer din țară. Un studiu realizat la cererea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud în 2016 a arătat că „valoarea concentrației maxime de ozon măsurată în Colibița este de 90 micrograme/m³, similară cu cea din Alpi”. Firește, niciun lucru fain nu durează veșnic, iar povestea stațiunii de la Colibița s-a sfârșit în 1980, când satul a fost strămutat ca să facă loc unuia dintre cele mai mari lacuri de acumulare din țară. Planul autorităților comuniste a fost să zăgăzuiască aici apele Bistriței ardelene, ca să poată alimenta cu energie electrică orașul Bistrița și comunele din jur.În timp, lacul acesta a devenit unul dintre cele mai vizitate locuri din Țara Bârgaielor. Dar, cum spuneam, lăsăm Colibița pentru altă ocazie și ne continuăm drumul spre Vatra Dornei, loc la fel de fain ca drumul pe care mergem către această destinație. Trecem, la o altitudine faină și rezonabilă, prin Poiana Stampei, loc de care-mi aduc aminte cu nostalgie, deoarece, prin „prima tinerețe” de veche cătană, am colindat plaiurile acestea pe timpul unor exerciții militare…Cum spuneam anterior, au rămas pe răboj doar amintirile faine, chit c-ar mai fi fost și unele mai de ne-amintit! La orizontul vizibil din goana, moderată și rezonabilă, a mașinii de-o parte și de cealaltă a șoselei pe care rulam, străjuiesc versanți înveliți bine în dulama verde a pădurilor. Din câte vezi cu ochii, numai un pic mai jos, înălțimile se transformă în coline mai rotunjoare, ca niște spinări, pe care se odihnesc arbori de tot felul. Ușor-ușor, am intrat, pe negândite, în ținutul Dornelor. Drumul a rămas fain, chit că am eu câteva păreri, neconforme cu cuvintele frumoase, despre baronii locali (știți dvs, din cei care „au scris cu oi” pe dealuri mesaje pentru prezidentu’ matroz…), dar la capitolul drumuri, județul Suceava pare OK. Lăsând deoparte descrierea localizării exacte a orașului Vatra Dornei, îmi este drag acest orășel, pe care l-am mai văzut de câteva ori în viață și care, pe timp de iarnă, garantez că arată ca-n povești. Poveștile faine de aici sunt, valabile, în schimb, și-n plină vară! Pe bună dreptate, orașul mai este cunoscut și ca „perla Bucovinei”.

Înconjurat de munți nu prea înalți, aflat la confluența râurilor Bistrița Aurie și Dorna, bogat în izvoare minerale, orașul este, totodată, o veche și cunoscută stațiune balneară. Vatra Dornei nu e un oraș prea mare, așa că-l poți parcurge la pas. Unii mofturoși l-ar putea cataloga drept un „prăfuit oraș de provincie” dar nu cred că este deloc așa. Aici trăiesc oameni faini, dintre cei care dau măsură lucrurilor! După o bună tură prin oraș, fie vară, fie iarnă, poți vedea arealul pârtiilor de schi, pe jos ori cu telescaunul, care se află la baza pârtiei Dealul Negru și poți urca până la cota 1.300. De aici, pot fi admirați, în toată splendoarea, munții Rodnei și Călimanii și poți, să o iei la pas pe trasee turistice. Iarna poți da o tură cu sania trasă cu cai ori să călărești, având și aceste opțiuni la dispoziție. În zonă există și opțiuni mai „extreme” pentru cei ce doresc să le clocotească, mai mult decât normal, adrenalina în sânge, cum ar fi „river-rafting”-ul și zborul cu parapanta. În călătoria asta, n-am oprit să ne „parapantăm” ori să facem „oarece” rafting, ci am cotit-o la dreapta, direct către Parcul Național Călimani, în frumoasa comună Șaru Dornei, mai exact în Neagra Șarului, localitatea unde ardeleanca de vară-mea, cu un spirit mai iute de felul ei, a „binevoit” a se mărita cu un molcom, harnic și așezat bucovinean.Carolina și Cristi, doi oameni faini, cu o pereche de băieți harnici, cuminți și la locul lor. Aici poți găsi un loc deosebit, cu peisaje fermecătoare și bogății naturale „la greu”…Probabil prea puțin și nu întotdeauna judicios folosite, la fel ca-n toată țărișoara noastră!

Aici, în Șaru Dornei, găsim una dintre cele mai generoase și atractive comune din nord-estul țării, din punct de vedere eco-turistic. Firesc, ar trebui ca orice vizită aici să înceapă cu Centrul de Vizitare a Parcului Național Călimani, un loc care ar trebui să se constituie într-un „deschizător de apetit” pentru natură și care să te responsabilizeze apropo de tot ceea ce întâlnești în călătoria ta pe aceste meleaguri. Se pare, totuși, că nu e chiar așa și că-n Parcul Național Călimani nu toate sunt ca pe roate! Nu de altceva, dar, dacă ești atent, cu urechea ciulită, mai poți auzi, pe ici și pe colea zgomotele ne-drăgăstoase și ucigătoare ale vestitelor „drujbe”!…Și „ecourile vizuale” ale „pădurăritului” de haiducie sunt…vizibile, la o mică tură prin zonă. Prin acest areal deosebit, s-au întâmplat multe „contre” între ecologiștii diferitelor ONG-uri și „exploatatorii” mai legali ori mai puțin legali care au „atentat” la masa lemnoasă din zonă. Că vorbeam de Neagra Șarului, locul acesta pare unul, cu adevărat, binecuvântat de Dumnezeu, fiind situat la 19 km de Vatra Dornei,și este cunoscut ca o zonă unde turistul „de meserie” vine pentru „reculegere” și bună regăsire, iar cel „începător” pentru a admira frumusețea culorilor vii, naturale, care dau frumusețe zonei încă de la începuturile veacurilor. Cadrul natural superb de aici este completat de frumusețea meșteșugurilor tradiționale despre care am auzit că se practică aici, de obiceiurile și tradițiile populare care se mai păstrează și astăzi. Rudele mele îmi spuneau, în pauzele dintre munca lor „acaparantă” la ferma de vaci pe care o au de „întreținut”, că, pentru a-ți duce traiul zilnic pe aici trebuie să muncești non-stop și nu cu mare câștig financiar și că, prin ochii turistului se vede mai fain viața! N-au zis-o chiar cu aceste cuvinte, ci altfel, dar nu pot să nu le dau dreptate: omul care dorește să muncească cinstit, natural, ecologic și eficient are prea multe piedici, cu toată „clamarea” guvernărilor noastre trecătoare și impotente politic! Ce ar mai fi de văzut prin Neagră Șarului ori în toată comuna Șaru Dornei?

Eu am văzut multe doar pe dealul neamurilor mele, dar, dacă ajungeți pe aici, merită să nu ratați următoarele puncte de interes turistic: Centrul de Vizitare al Parcul Naţional Călimani, Poteca tematică Tinovul Mic – Şaru Dornei, Poteca Tematică 12 Apostoli, Rezervaţia de Jnepeniş şi Pinus Cembra precum și Poteca tematică de la Cariera de sulf a Călimanilor.Apropo de tinov, am avut parte de o surpriză cu acest gen de „pământ mișcător” chiar pe terenul fermei rudelor mele…E o senzație „interesantă” să mergi pe o fâneață umblătoare, parol! Sigur că Bucovina e mare și îți ia mult timp să vezi toate cele ce pot constitui obiective de neratat, dar noi am ales, apropo de vestitele mănăstiri, să vizităm, forțați de timpul la dispoziție, măcar două dintre ele, pe care noi le-am considerat reprezentative, chit că, știu foarte bine, fiecare este unică, în felul ei și e un univers spiritual în sine, univers ce înglobează istorie, tradiție și credință.

Așa că, am luat-o pe drumul Câmpulungului Moldovenesc, trecând prin Mestecăniș, Pojorâta, prin Obcina Mestecănişului, către localitățile Vama, Molid, Frasin, Gura Humorului și Voroneț, ținta noastră predilectă. Că tot vorbeam despre drumuri, pot zice că-s destul de decente, numai că am avut surpriza, la Gura Humorului, atât la ajungere cât și la retur, de un sentiment de „déjà vu”, apropo de aglomerația extremă din trafic: parcă eram în faimoasa și obișnuita aglomerație de pe DN 1, undeva între Nistorești și Comarnic! Am parcurs câțiva kilometri într-un timp exagerat de dilatat…Fac o mică paranteză, până a ajunge la mănăstire, am vizitat niște oameni faini, trăitori o viață prin urbea brașoveană, doamna Elena și domnul Ilie, dar care s-au reîntors la origini în Bucovina natală, trăitori fiind acum în fostul sat Bucșoaia, actual cartier al orașului Frasin și ne-am bucurat de ospitalitatea lor deosebită, într-un ambient casnic excepțional. De altfel, amândoi ne-au însoțit în vizitele din împrejurimi, fiind, realmente, adevărați ghizi ai locului, fapt pentru care le mulțumesc și pe această cale. În fine, am ajuns la Mănăstirea Voroneț, un loc fain și, ca la orice „pom lăudat”, plin de turiști, ceea ce, la prima vedere, ar părea OK…La circa patru kilometri depărtare spre sud de Gura Humorului, la capătul satului Voroneț, se înalță, în mijlocul unui cadru încântător de dealuri și de păduri, o adevărată bijuterie arhitecturală și spirituală a Bucovinei: bisericuța „Sf. Gheorghe” a Mănăstirii Voroneț, inclusă în patrimoniul mondial al UNESCO. Sunt puține monumente moldovenești atât de interesante ca acest sfânt locaș.Amintirile istorice ce se leagă de el, legendele care-i înconjoară întemeierea, valoarea și vechimea unora din picturile sale, farmecul și interesul cu totul deosebit al împodobirii din afară, toate se unesc spre a atrage asupra-i atenția specială atât a artiștilor, a istoricilor și, firește, a turiștilor.

În vara anului 1476, după bătălia de la Războieni (Valea Albă din Neamț), Ștefan cel Mare, înfrânt, „ar fi fugit la Neamț, unde mama sa i-ar fi interzis intrarea în cetate cât timp nu se va întoarce învingător”. Așa s-a născut legenda despre întemeierea mănăstirii Voroneț, redată și de Paul Henry, fost secretar general al misiunii franceze și al Institutului Francez de Înalte Studii din România (Institut Français des Hautes Études en Roumanie), într-un articol publicat în ianuarie 1931 în revista de cultură „Boabe de grâu.” Și a descris povestea „sfătuielii” dintre Ștefan cel Mare și vestitul pustnic și sfătuitor spiritual Daniil Sihastrul, care l-a îndemnat să ctitorească această mănăstire.În  general, multe dintre ctitoriile atribuite lui Ștefan cel Mare „plutesc într-o asemenea atmosferă supranaturală”, spunea același Paul Henry. Astfel, imaginației populare i-a plăcut ca intervenția lui Dumnezeu să fie astfel amestecată cu marile amintiri ale trecutului…În fond, Ștefan cel Mare trăia într-o atmosferă de veritabilă pietate care nu se asemăna decât cu vitejia sa și cu simțul său politic. Poveștile despre escapadele sale de tip mai pământean fac parte din multele dintre legendele lumești create în „siajul” acestui mare înaintaș… Firește, crede fiecare ce dorește! Bisericile ctitorite de el sau de către fiul său, Petru Rareș, mențin aproape toate memoria unei izbânzi sau a unui eveniment de seamă și, la rândul său, protecția divină nu i-a lipsit…Conform pisaniei (adică inscripția), biserica din Voroneț a fost înălțată în anul 1488, între 25 mai și 14 septembrie. Este consacrată sfântului Gheorghe, „împărțitor al victoriilor, fapt ce pare a-i da o însemnare războinică și a confirma, într-o măsură anumită, tradițiile legendei”, după cum ne zicea același Paul Henry. Altarul, naosul și pronaosul au fost zidite în timpul lui Ștefan cel Mare, în anul 1488. După 59 de ani, în prima jumătate a secolului al XVI-lea, mitropolitul Moldovei, Grigore Roșca, a adăugat o tindă „boltită de un «berceau» și prevăzută cu două frumoase ferestre gotice” și „a dispus zugrăveala tuturor pereților exteriori ai edificiului”. Din toate monumentele realizate în Moldova la începutul secolului al XV-lea, cele mai multe au fost distruse în timp sau refăcute. Biserica din Voroneț este una din cele mai vechi din Moldova. Monumentele de la începutul secolului al XV-lea fiind aproape toate, fie distruse, fie refăcute, nu supraviețuesc, din bisericile anterioare, decât patru. Acestea formează „un grup, primul în evoluția arhitecturii moldovenești, ale cărui principii vor fi amplificate și dezvoltate în anii următori”. Caracteristicile acestui grup sunt planul-triconc (o absidă la altar, două laterale la naos), divizia în altar, naos și pronaos, clădirea «moldovenească» a cupolei, ornamentația din afară printr-un sistem de nișe și de firide, de cărămidă, înfățișarea gotică ori «Renaissance» a ușilor și ferestrelor. Am ales să prezint câteva dintre „zicerile” lui  Paul Henry pentru că sunt, realmente, interesante și pertinente. Pe lângă certitudinea unicității „albastrului de Voroneț”…Tot acesta spunea că „naosul este organul caracteristic al unei construcții moldovenești. Cupola nu se reazămă pe stâlpi ca in Muntenia, ci direct pe ziduri, întărite pe din afară prin mijlocul unor contraforți (fapt care arată o înrâurire apuseană). Arhitectura Voronețului dă astfel tipul permanent al artei moldovenești. Unicitatea nu vine de la construcție, ci de la împodobirea ei.Cu toate acestea, rara frumusețe a Voronețului este zugrăveala. În primul rând, această biserică este prețioasă, fiindcă și altarul și naosul sunt împodobite cu picturi cari datează, după toate aparențele, chiar de la Ștefan cel Mare. Cupola arată un chip grav și frumos de Pantocrator înconjurat de raze și dedesubtul lui, în pereții turlei, se înșiră îngeri, profeți și apostoli. Zugrăveala naosului este unică în Moldova. Pe când în toate bisericile din secolul al XVI-lea se desfășură, ca o friză neîntreruptă, întreaga poveste a Patimilor lui Hristos, de la Grădina Măslinilor la Plângerea lângă Mormânt, aci nu există decât un număr redus de scene, fără legătură cronologică între ele și alese, parcă, pentru valoarea lor teologică sau sufletească. S-ar părea că s-a ținut ca să fie puse în valoare mai ales puterea pământească și cerească a lui Hristos (Floriile, Schimbarea la Față, Lazăr, Anastasis, Înălțarea, Coborârea Duhului), precum și contrastul între mărimea durerilor îndurate de Domnul pentru omenire (Batjocorirea, Fierea, Răstignirea) și slăbiciunea acesteia (Tăgăduirea).” Același autor a continuat faina poveste a Voronețului, specificând că partea din afară, „împodobită cu cele mai frumoase frescuri care există în România”, nu sunt însă din timpul lui Ștefan cel Mare. Zidurile exterioare au fost la început, la fel ca la alte biserici, „compuse din straturi de pietre neregulate, ornate de unul sau două brâuri de cărămidă și încoronate de o friză de firide de cărămizi”. Friză ce se zărește, „fiind numai acoperită de tencuială și zugrăvită cu o serie de îngeri foarte grațioși”. În pronaos, sunt patru morminte, „frumos împodobite cu flori de piatră”. Unul dintre acestea este al sihastrului Daniil, sfătuitorul lui Ștefan Vodă. Tinda este acoperită integral „cu Menologiul, adică Calendarul. 365 de despărțituri, corespunzând la atâtea zile, ilustrează, cu multă vervă, povestea morții mucenicului din fiecare zi, în afară de cazul când acesta este înfățișat numai în picioare”. În ciuda faptului că pictura din afară nu este la fel de bine păstrată ca la alte biserici, are ceva aparte, povestește același Paul Henry: „este însă aceea care prezintă incontestabil tonalitatea cea mai plăcută. Biserica, punându-te la o mică depărtare, pare a fi de o culoare albastră minunată, care evocă indigoul celor mai frumoase zile ale verii, și, într-adevăr, tocmai pe acest fond colorat ca cerul se detașează toată zugrăveala. Cele trei abside arată tabloul, obișnuit în Bucovina, al «Bisericii triumfătoare», bisericii din cer în șase registre.Spre stânga, pe peretele sudic, se întinde giganticul Pom al lui Iesei, cu tonalitățile moderate ale unui vechi covor persan.Contrafortul nord-vest e acoperit cu tema folcloristică a celor 24 de Vămi ale Văzduhului; avem aci singura biserică unde această reprezentație s-a păstrat în întregime. În fine, zidul apusean e consacrat celei mai impozante Judecăți din urmă din toată România, cu culori minunat de proaspete și de o compoziție măreață”.

Frumusețea culorilor, „care au rezistat de aproape patru secole la vijeliile asprei clime a Bucovinei”, armonia întregii zugrăveli, „mulțumită întrebuințării unei culori fondamentale luminate de sclipirea aurită a nimbilor”, vigoarea desenului, „fericitele proporții ale arhitecturii, cu toată linia neplăcută a acoperișului de azi”, toate dau bisericii de la Voroneț acea splendoare rară, unică și irepetabilă.După aceste frumoase descrieri datorate acestui priceput om cu suflet de artist artist, am trecut și prin „furcile caudine” ale „atoateîmprăștiatelor” bazaruri  cu „de toate” ce roiesc în jurul oricărui obiectiv turistic important de pe plaiurile mioritice, loc unde găsești, pe lângă lucrurile făurite cu mâinile proprii de artiști pricepuți și o groază de ii „originale” made în Bangladesh ori ceramică veritabilă de Marginea made în China, cum intri-n Shanghai pe stânga…Am întâlnit și o tarabă ce se numea, nici mai mult, nici mai puțin și o (reproduc textual) „Kürtőșărie”!

Inventivă-i mintea rumânului nostru, cuplată la brandul de sorginte secuiască! După asta, am pus cap compas către Mănăstirea Humor, o altă „perlă” a Bucovinei. Astfel, la cinci kilometri depărtare de oraşul Gura Humorului, în pitorescul sat Mănăstirea Humorului, pe valea râului Humor, pe coama unei coline înconjurate de arbori şi pajişti, în mijlocul unui ţinut de legendă, de o frumuseţe de poveste, este aşezată o altă importantă atracţie a Bucovinei, Mănăstirea Humorului, ctitorie a logofătului Toader Bubuiog, la sfatul voievodului Petru Rareş. Remarcabilă prin pictura sa exterioară, dominată de „roşul de Humor”, reprezentativ fiind aici tabloul asediului Constantinopolului, Mănăstirea Humor este una dintre cele mai importante ctitorii ale evului mediu moldovenesc, pentru valoarea sa culturală şi spirituală fiind inclusă în patrimoniul mondial al UNESCO, ansamblul mănăstiresc incluzând Biserica cu hramurile Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Gheorghe – construită în 1530, ruinele caselor mănăstirești – datând din secolele XVI – XVIII, Turnul lui Vasile Lupu – construit în anul 1641 şi Turnul clopotniță – datând din secolul al XIX – lea. Biserica Mănăstirii Humor a fost împodobită cu picturi în frescă, atât la exterior cât şi la interior, la fel ca bisericile Voroneț, Moldovița, Arbore și Sucevița. Ceea ce caracterizează în plus întreaga pictură de la Humor este unitatea de tonalitate cromatică, datorată predominanței diferitelor nuanțe de roșu, culoare specifică acestei biserici.

Din păcate, pictura exterioară a fost deteriorată parțial din cauza intemperiilor. Pictura de pe peretele nordic este cea mai afectată, din ansamblul iconografic putându-se distinge doar fragmente din Acatistul Sf. Mucenic Gheorghe, din Arborele lui Iesei, două coloane de filosofi și chipul starețului Paisie. Pe peretele de vest este reprezentată Judecata de Apoi.Frescele de pe fațada sudică și de pe abside sunt mai bine păstrate, printre scenele reprezentate aici fiind cele 24 de scene ale Imnului Acatist al Bunei Vestiri, Soborul Fecioarei, Asediul Constantinopolului de către perși în anul 625 (în cele trei scene perșii sunt înlocuiți de turci), Rugul în flăcări, Viața Sfântului Nicolae (în 15 scene), precum și Parabola Fiului Risipitor. Într-una din scenele din Asediul Constantinopolului este pictat un călăreț care aruncă o lance spre unul dintre conducătorii armatei otomane, zugravul Toma din Suceava fiind cel care a împrumutat chipul său acelui călăreț. În biserica Mănăstirii Humor au fost înmormântați ctitorii și mai mulți demnitari ai Moldovei medievale, pe lângă mormintele marelui logofăt Toader Bubuiog și al soției sale, Anastasia, aflându-se, în pronaos, mormântul episcopului Eftimie al Rădăuților (1558-1561), decedat în anul 1561, iar în partea stângă a pronaosului, mormântul logofătului Solomon. Mănăstirea Humor deţine în patrimoniul său mai multe obiecte cu valoare documentară și artistică, printre care o catapeteasmă sculptată artistic și aurită, un jeț domnesc din lemn, datând din secolul al XVI-lea, un analoghion de la 1545, o cruce de lemn, datată 1623, icoane de dimensiuni mari, pictate în secolele XV-XVI. În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a inclus Biserica Mănăstirii Humor, împreună cu alte șase biserici din nordul Moldovei (Arbore, Pătrăuți, Moldovița, Probota, Sf. Ioan cel Nou Suceava și Voroneț), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericilor pictate din nordul Moldovei. De la Humor, ne-am întors pe drumul către „baza de plecare” din Neagra Șarului, luându-ne rămas bun de la amicii noștri bucovineni ex-brașoveni din Bucșoaia și am revenit pe același drum pe care am mers. Am trecut, firește, și prin Vama, locul care are un muzeu interesant, cel al Oului. Am ales să zic două vorbe despre acesta, nu pentru c-ar fi singurul din Bucovina, dar pe aici ne-a obligat drumul să trecem…În România există trei Muzee ale Ouălor Încondeiate, toate în Bucovina. Cele trei muzee reunesc aproape 20.000 de ouă încondeiate. Unele sunt unicat sau au o vechime de peste 100 de ani. Muzeul Oului din Vama este, zice-se, cel mai mare muzeu de acest gen din România, fiind unic prin modul de organizare şi prin valoarea exponatelor.

Muzeul, întins pe o suprafață de 800 metri pătrați reuneşte peste 11.000 de ouă, atât din Bucovina, cât şi ouă de pe toate meridianele lumii. Dintre acestea, aproximativ 3.500 de ouă de diverse dimensiuni, lucrate în tehnici şi stiluri diferite, provin din 82 de ţări de pe toate cele cinci continente locuite. Colecţia aparţine prof. Letiţia Orşivschi, artist român recunoscut la nivel naţional şi internaţional, reprezentantă a României la târguri, saloane şi expoziţii internaţionale, multiplă laureată la concursurile internaţionale şi colaborator a numeroase muzee şi instituţii de cultură din ţară şi străinătate. Ouăle din muzeu sunt aranjate în 45 de vitrine distribuite în trei încăperi, muzeul fiind structurat pe mai multe secţiuni. În anul 2013, când s-a întocmit un „Top 10 frumuseţi rurale ale României’’ ce trebuie neapărat vizitate, selectând, la final dintre 51 de obiective turistice din 14 judeţe ale ţării, Muzeul Oului Vama s-a clasat pe locul al şaselea, fiind singurul muzeu din acest clasament. În ceea ce privește cîte ceva despre alte muzee ale Oului, ar fi trebuit să vizităm și un alt muzeu de acest fel, cel din Moldovița, numit Muzeul Ouălor „Lucia Condrea”, în ideea în care o contactasem anterior pe doamna Condrea, spunându-i că vom trece, probabil, pe la muzeul dânsei. N-a fost să fie acum, dar va fi, cu siguranță, data viitoare când voi fi prezent în Bucovina! Îmi cer iertare, stimată doamnă, pentru lipsa de timp! Potrivit prezentării de pe pagina de internet, este cel mai mare muzeu cu ouă decorate din lume.Firește, fiecare „cioară-și laudă puii”, așa cum fiecare muzeu zice că e „cel mai brava”. E firesc să fie așa! Cuprinde peste 11.000 de exponate, aşezate în 106 vitrine. Se poate face chiar un tur virtual al expoziţiilor care adună ouă decorate din 56 de ţări. Al treilea muzeu este cel din Ciocănești, tot în județul Suceava, muzeul înfiinţat acolo conţinând cca. 3.000 de ouă încondeiate. Multe dintre ele sunt pictate cu modele pe care localnicii le au pictate şi pe case. De-altfel, datorită caselor împodobite cu modele tradiţionale, localitatea este, în sine, un muzeu în aer liber…Cât despre posibilitățile oferite de ceea ce se numește, îndeobște, „HORECA”, există o plajă foarte largă de pensiuni, tradiționale sau nu, hoteluri și alte facilități de cazare ori de luat masa în areal agroturistic, pe care merită să le încercați, dacă sunteți călători pe meleaguri bucovinene. Am avut, totuși, un episod mai puțin OK atunci când am mers, la un moment dat, precum la pomul lăudat, să luăm masa la un complex turistic excelent pus în valoare apropo de loc, amenajare, prezentare, promovare etc. Numai că „am luat plasă”! Nu am putut lua masa acolo, undeva în apropierea orașului Frasin, în drumul nostru către Câmpulung Moldovenesc, chit că ni-l lăudaseră mulți apropiați, pentru simplul motiv că n-aveau personal suficient, iar personalul existent pregătea…nunțile din weekend…Noi eram acolo la ei vinerea…Nimic afișat pe vreun site ori prin vreun afiș la fața locului, te lăsau să ghicești, precum baba Omida, că ei n-au chef, timp sau interes să te servească! N-am să dau numele acestui complex, dar pe mine m-au pierdut de client pentru o dată viitoare! În fine, ne-am „scos” la un alt complex turistic din apropiere, decent și cochet, chiar dacă nu este dispus „la drumul mare”. Dacă nu ne spuneau niște trecători în zonă (ce „luaseră plasa” de rigoare și ei) de existența acestuia n-am fi știut. Se numește „Lidana” și vă recomand, cu căldură, acest loc! Pentru noi a fost OK, nu știu pentru alții!

În perioada în care am fost în Bucovina, am rămas cu o datorie în ceea ce privește starea de bine pe care o datorăm rudelor noastre din superbul loc numit Neagra Șarului, dar și întregului ținut pe care l-am parcurs și oamenilor pe care i-am întâlnit. Sper să ne putem achita, în alt context, de această datorie! Fără doar și poate, Bucovina înseamnă tradiții și obiceiuri, sute de ani de istorie, mănăstiri deosebite, unice și vechi de secole, peisaje frumoase, mâncare bună și oameni minunați. Fără doar și poate, Bucovina este una dintre destinațiile deosebite din Romania de care ar fi păcat să nu ne bucuram, măcar o dată în viață. Reiterez faptul că opt dintre bisericile pictate ale mănăstirilor de pe aceste plaiuri au fost înscrise în Patrimoniul Cultural mondial UNESCO (adică:Voroneț, Humor, Moldovița, Sucevița, Suceava, Arbore, Pătrăuți, Probota),dar, din păcate, timpul avut la dispoziție nu ne-a permis să le vizitam pe toate. În general, când vorbim despre Bucovina, ne gândim, aproape instantaneu, la mănăstiri. Ceea ce se cunoaște, poate, mai puțin, este că Bucovina este mult mai mult decât atât, pentru că în acest colț de țară, prezența și persistența tradițiilor, obiceiurilor populare, a jocului, a cântului, a bucatelor și a portuui popular dovedește că frumosul și tradiția încă se mai păstrează și este dusă mai departe de bătrâni, tineri și copii.

Nu se poate să nu-ți placă peisajele cu dealuri molcome, casele picate și mănăstirile cu fresce. Nu se poate să nu-ți placă mâncarea tradițională și pofta de viață a localnicilor, cei ce au un fel aparte de a fi, cu o poftă de viață molipsitoare. Nu se poate să nu-ți placă ospitalitatea oamenilor locului, pentru că nu par să disimuleze această ospitalitate și, efectiv, se bucură că le ești oaspete. Cert este că ne-am delectat câteva zile cu frumusețile ținutului bucovinean, prea puțin totuși pentru a putea cuprinde tot ce este de văzut în zonă, însă ne chema un alt loc minunat, Maramureșul…Am plecat către Maramureș, părăsind Bucovina prin Pasul Prislop, trecând, inițial, prin Iacobeni, Ciocănești, Cârlibaba către Borșa Maramureșului. Că veni vorba despre Ciocănești, despre care am amintit anterior, e un loc chiar „de vis”! De-a lungul văii Bistriței Aurii se-ntinde un veritabil sat-muzeu, unic în lume. Normal că de ouă încondeiate a auzit toată lumea, dar de case „încondeiate” poate că nu! Aproape fiecare casă din acest sat este împodobită cu elemente tradiționale împrumutate din portul popular, după ideea unei localnice care a început să-și decoreze altfel exteriorul casei, undeva prin anii ‘50 ai secolului trecut.

Astăzi, în acest sat, aproape nicio casă nu seamănă cu o alta apropo de decorațiunile exterioare suprebe! Pe lângă peisajul darnic în dealuri molcome, pajiști crude, căpițe de fân și brazi falnici, începi să ai garanții că ar putea exista raiul pe pământ! Acest loc este, în sine, o destinație turistică permanentă care ar fi bine să dăinuiască Cert este că acum, nu cred că este, încă, atât de exploatată turistic pe cât s-ar putea! Trecând pe șosea prin Cârlibaba, o altă localitate aflată-ntr-un loc excepțional, am rememorat întâmplări și fapte de pe timpul când veneam, ofițer de artilerie fiind „la bază”, prin poligonul militar temporar numit Rotunda, să ne antrenăm cu armamentul de artilerie! De, nostalgii de cătană bătrână! Am trecut prin Pasul Prislop și am făcut o scurtă oprire lângă Mănăstirea Prislop de acolo, aflată la înălțimea maximă a pasului, unde era în plină desfășurare o activitate culturală anuală, numită „Hora de la Prislop”. Din 1968 încoace, în fiecare lună august, pe la Vârful Prislop se organizează această „Horă de la Prislop”, care adună ansamblurile folclorice din cele trei județe care se „întâlnesc” în acest areal montan: Maramureș, Suceava și Bistrița-Năsăud. Anul acesta, cea de-a cincizecea ediție a festivalului a ținut două zile, în perioada 27 la 28 august.

În prima zi. a avut loc o paradă moto și un concert concert folk-rock, urmat, în cea de-a doua zi, după slujba religioasă de la mănăstire, de o adevărată sărbătoare a folclorului autentic. Pe scena din Pasul Prislop au urcat: interpreți renumiți de folclor, Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania”, Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu”, Ansamblul Folcloric „Cercănelul”, Ansamblul Folcloric „Baltagul”, Ansamblul Folcloric „Cununa de Sânziene” şi grupuri folclorice din judeţul Suceava şi Republica Moldova. Pe lângă toate acestea, programul evenimentului a fost completat de o paradă a cailor, de variate ateliere de creaţie, demonstraţii gastronomice, multiple tarabe cu „de toate”, observaţii astronomice, târgul produselor tradiţionale şi al meşterilor populari, dar şi de o „tabără dacică” cu tematică istorică. Am mers mai departe, trecând prin Borșa, oraș prin care nu mai fusesem cam demultișor și care m-a frapat, realmente, cu puzderia de construcții, mai mult moderne decât tradiționale, pe care le-am putut vedea din mersul mașinii. Am trecut, apoi, prin Moiseiul cel vechi și fain și am cotit la stânga, trecând prin Săcel, ca s-o luăm pe Valea Izei, o vale care-mi place la nebunie, pentru că „îi faină, no!”…Ținta noastră a fost să reedităm o (măcar) scurtă prezență în locul acela frumos numit Bârsana, fapt pentru care am trecut prin Dragomirești, Bogdan Vodă, Șieu, Rozavlea, Strâmtura ca s-ajungem, din nou, pentru un popas fain, la o familie deosebită, la care mai fusesem nu cu mult timp în urmă, familia Ofrim, care are o pensiune denumită „Casa Ofrim” „dotată”, mai ales, cu niște oameni faini, cum trebuie să aibă orice pensiune care se respectă!

Acesta este, în opinia mea, principalul „confort” al unei  pensiuni, gazdele bune și de omenie! Că facilități de găzduire trebuie să aibă o pensiune, cu oamenii e mai greu! Despre acest loc fain și oamenii săi buni, am mai amintit pe aici, prin „Jurnal de Brașov” în relatarea mea despre periplul meu maramureșean anterior, la acest link https://jurnalfm.ro/2022/07/08/moara-cu-povesti-pe-drumuri-de-oas-si-maramures-partea-a-doua-de-nicolae-uszkai-brasov/…

Le mulțumesc membrilor acestei familii pentru că ne-au făcut să ne simțim aici, la ei, ca acasă și îi salutăm, și pe această cale,pe ei și pe coconii familiei, Alin și Adrian, doi puști adorabili și isteți! Laolaltă cu salutările de rigoare și pentru domnul Boilă, „inima din umbră” a pensiunii căruia-i amintesc că „apriga” sa horincă merită a fi pomenită pentru calitatea sa! Și pentru generozitatea celui ce a „produs-o”! A doua zi am vizitat, încă o dată, mănăstirea Bârsana, dorindu-ne să facem o punte spirituală între mănăstirile bucovinene și cele maramureșene și nu ne-a părut rău. Am mai scris despre acest loc frumos în linkul pe care vi l-am indicat anterior. Ne-am continuat drumul către Sighetul Marmației și am vizitat acel loc fain numit Muzeul Satului Maramureșean. Acest muzeu este deschis din anul 1981 și grupează o colecție de case specifice zonei Maramureșului. Muzeul a fost inaugurat la 30 mai 1981, după o muncă asiduă de colecționare a exponatelor, începută în anul 1972 și care continuă și în prezent, prin achiziționarea de noi obiective. Muzeul cuprinde peste treizeci de gospodării, unele mobilate complet cu piesele originale. Casele și gospodăriile conservate sunt grupate pe principalele subzone ale Maramureșului istoric: Cosău-Mara și Iza Inferioară până la Strâmtura, Iza Mijlocie, Vișeu-Borșa, subzona Tisei și bazinul Ruscovei.

Pe lângă gospodăriile românești au mai fost reconstruite o locuință ucraineană, una maghiară și două case evreiești (în interiorul uneia fiind amenajată chiar o sinagogă sătească). Toate ulițele și potecile din satul recreat în cadrul muzeului de pe Delul Dobăieș converg către biserică. Biserica de lemn este cea mai veche construcție din muzeu (din secolul al XVI-lea), ridicată din materiale refolosite de la o biserică mai veche (unele bârne fiind datate ca provenind dintr-o perioadă cuprinsă între anii 1572 și 1614) și a fost adusă din satul Oncești de pe Valea Izei. După Sighetu Marmației, ne-am continuat drumul, trecând în Oaș, cu un popas pe la locul numit Sâmbra Oilor, loc pitoresc de unde am amintiri faine de prin perioada copilăriei. Am avut și o „experiență HORECA” lămuritoare (în sensul în care n-am să mai merg pe acolo!) la un han, realmente, ponosit, numit chiar Sâmbra Oilor, unde am vrut să mâncăm ceva. Mai bine n-am fi făcut-o! Nu am să detaliez, că ar fi cam ca-n schițele lui nenea Iancu Caragiale! Am trecut mai departe prin celebra localitate Certeze, cea cu „căsoaiele” ei semi-locuite și „făloase”, intrând, din nou, în arealul Sătmarului meu natal, după un periplu fain, de multe sute de kilometri, în jumătatea de nord a țării noastre. Pe care ar fi tare bine s-o prețuim, și noi și guvernanții de azi sau din viitor, mult mai mult decât o facem în prezent. Adevărul că nu prea știm pe ce comoară stăm și de care, realmente, câteodată, ne batem joc! Poate ne vine, vreodată, mintea românului cea de pe urmă!

Pentru astăzi, am terminat cu „măcinatul” la „moara cu povești” și vă aștept la următoarea întâlnire de săptămâna viitoare. Până atunci vă doresc să v-aducă Cel de Sus doar ceea ce nu ați avut bun până acum! Repet fix ca-n alte ocazii similare: e o urare de prin Maramureșul istoric de unde-mi trag eu rădăcinile! Și cred că poate fi valabilă peste tot unde se-nțelege vorba românească! Să vă fie bine!

Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

http://delabucovina.ro/bucovina/despre-bucovina/

https://calatorinbascheti.ro/obiective-turistice-din-vatra-dornei-12-locuri-pe-care-nu-trebuie-sa-le-ratezi-la-vatra-dornei/

https://holaromania.com/ro/bucovina

https://usv.ro/despre-noi/istoria-locului/bucovina-trecut-prezent-si-perspective/

https://consilierturism.ro/destinatii/romania-pitoreasca-bucovina-o-destinatie-completa-i/

http://www.romanianmonasteries.org/ro/bucovina

https://vacantainbucovina.ro/en/bucovina/

https://romaniatravel.guide/ro/geo-region/bucovina/33306072/

https://www.videoguide.ro/ro/bucovina.html

https://caietdecalatorii.blog/2017/11/20/turul-bucovinei/

https://taradornelor.ro/saru-dornei-o-comuna-atractiva-din-punct-de-vedere-turistic/

https://mmb.ro/episcopul-vicar-damaschin-dorneanul-va-resfinti-biserica-manastirii-humor

https://www.romaniajournal.ro/travel/vatra-dornei-resort-the-pearl-of-bukovina/

https://belvederedorna.ro/blog/obiective-turistice-vatra-dornei-bucovina-suceava/

https://haihuin2.com/2018/11/27/de-ce-iubim-atat-de-mult-bucovina/

https://www.vatra-dornei.info/obiective-turistice/obiective-turistice.html

https://www.muzeuloului-vama.com/index.php?lang=ro

https://www.muzeuloualorluciacondrea.ro/

https://ciao.ro/ciocanesti-romania-case-incondeiate-bucovina/

https://ecoumaramuresean.ro/2021/12/01/paradoxuri-maramuresene-soarta-patrimoniului-etnografic/

https://www.agerpres.ro/cultura/2022/08/19/maramures-hora-la-prislop-din-muntii-rodnei-a-ajuns-la-a-50-a-editie–966078

http://visitingbucovina.ro/stiati-ca/

Top 20 obiective turistice in BUCOVINA