Jurnal FM 
„Oameni care au fost”. Brașoveanul Nicola Nicolau, un „frumos nebun” al vremurilor sale…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on august 10, 2022
Motto: „În oamenii frumoşi e frumoasă şi toamna.”– Plutarh
Stimați cititori, așa cum știți deja, în fiecare miercuri, aici, la „Jurnal de Brașov”, sub titlul „Oameni care au fost”, vă invit să mai aflăm câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre, fie ei din Brașov și împrejurimi, fie de pe tot cuprinsul țării și din toate timpurile. Astăzi, vă aduc în atenție câteva gânduri în câteva rânduri despre un dascăl mai puțin cunoscut publicului larg, pe nume Nicola Nicolau. Doar pentru a vă stârni curiozitatea, acest Nicola Nicolau, dascăl la școala din Şcheii Brașovului, împreună cu Lazăr Alexiu, epitrop al bisericii „Sf. Nicolae” din Şcheii Brașovului, sunt autorii primelor cărţi de pe meleagurile noastre despre Napoleon Bonaparte. Câți români sau câți francezi știu asta? Repet, la fel ca săptămâna trecută, nu am la dispoziție un portret al dascălului Nicolau, dar inserez aici, o imagine veche a Brașovului, oraș cu care s-a identificat, chiar dacă s-a plimbat mult prin lume…
Aș dori să încep, la fel ca săptămâna trecută, cu mulțumirile de rigoare aduse omului prin intermediul căruia am auzit prima dată despre Nicola Nicolau, acum vreo trei decenii și jumătate, în „Sala Anton Pann” din Muzeul Primei Școli Românești din Șcheii Brașovului, atunci când am și citit câte ceva dintr-una dintre cărțile originale și vechi ale acestuia. Este vorba despre părintele profesor Vasile Oltean, cel care a fost o viață director al Muzeului Primei Școli Românești din Șcheii Brașovului. Mai ales din discuțiile cu dumnealui și din lucrările publicate de dânsul, am aflat aceste date despre Nicola Nicolau și aș vrea azi să împărtășesc doar câteva și cu dumneavoastră.
Firește că nu sunt eu primul care scrie despre asta, dar vorba unui bunic de-al meu: „mă, pruncule, să știi de la mine că numai două bătăi strică!” Ca repere temporale ale vieții acestui cărturar, aceasta s-a întins între anii 1762 și1837. Nicola (sau Nicolae) Nicolau-tatăl, (spunem așa, pentru că a avut și un fiu cu același nume, tot dascăl la școala din Șcheii Brașovului) s-a născut în Braşov, după unele surse în 1760, după altele în 1762. Nicola Nicolau se trăgea dintr-o familie de negustori, care – așa cum descriu unele lucrări- „prin vasta reţea comercială întreţinută apoi prin legăturile familiei cu aproape întreaga obşte braşoveană şi numeroasele personalităţi care s-au ridicat din sânul ei, a constituit unul din cei mai activi factori în dezvoltarea şi progresul vieţii româneşti”. Din „Protocolul şedinţelor pentru alegerea dascălilor pe anul școlar 1829 al bisericii Sf. Nicolae” se poate citi în arhiva muzeului că, la 20 decembrie 1828, Nicola Nicolau, „negustor scăpătat, însă om cu învăţătură şi umblat în lume” este angajat la școala din Șchei, „a învăţa pruncii ce-i vom încredinţa în școală, după sistemul cel nou, în trei limbi, adecă româneşte, nemţeşte şi greceşte, după instrucţia de la 1 ianuarie 1829, cu 23 de ponturi, care s-au dat de dumnealui inspectorul școlar,Nicolae Cepescu”. I se atrage atenţia că „poate pregăti privat numai la copiii ce vor fi umblători şi în școală, iar la şase luni de școală are să-şi dea examen despre sporiul şi învăţătura pruncilor” .Dascălii dădeau socoteală pentru rezultatele muncii lor…Nicola Nicolau, înainte de a fi dascăl în Șcheii Brașovului, a cutreierat lumea ca un veritabil globe-trotter de azi și a cunoscut multe țări, despre care a scris în lucrările sale despre care vorbim un pic mai încolo.
În atmosfera de entuziasm cărturăresc a iluminismului transilvan, care începuse să „scoată capul” în lume, dascălul șcheian Nicola Nicolau a tipărit un „Calendariu pe 100 de ani începând de la anul 1814 până la 1914, acum întâia dată scos şi pre limba românească dat la lumină. la Buda, 1815.” Calendarul respectiv (era, în fapt, mai mult un almanah) cuprinde în cele aproape 200 de pagini ale sale următoarele: „1. Hronologhia; 2. Cele 12 luni ale anului; 3. Pashalia pe 100 de ani întocmită; 4. Arătare despre schimbarea şi plinirea lumii; 5. Cursul poştelor în deschilinate ţări şi la sfârşit încă şi alte mai multe de lipsă lucruri”. Scrierea conţine, totodată, şi pagini de adevărată medicină veterinară populară sub titlul „doftorie împotriva a vreo câteva boale, ce lesne şi adeseori se pot întâmpla cailor, boilor şi oilor”. Era vorba, la urma urmei și de un pic de „marketing cultural adaptat vremii, pentru că erau mulți posibili cititori proprietari de animale! Nicola Nicolau a mai tipărit, tot la tipografia din Buda, în anul 1819, ca „pârgă a ostenelilor” sale intelectuale: „Plutarh nou sau pe scurt scrierea vieţilor celor mai vestiţi bărbaţi şi muieri a toate neamurile, cele mai vechi vremi până în vremile noastre, în limba franţuzească de Petru Blanchard dată afară. Iar acum întâi pentru Naţia română pe românie tălmăciuită şi dată la lumină”. (Tomul I, cu 26 portrete de Lenhardt şi în acelaşi an tomul II).
Lucrarea conţine biografiile unor oameni celebri, precum Gheorghe Castriotul, Michelangelo Buonarotti, Johannes Gutenberg, Nicolaus Copernic, Carol cel Mare şi mulți alții. Nu este cunoscut, cu exactitate, care dintre biografii au fost luate din lucrarea lui Pierre Blanchard şi pe care le-a scris el sau le-a prelucrat după alţi autori. În arhiva muzeului din Șchei s-a descoperit o interesantă și prețioasă carte veche, având peste 200 pagini, cu un titlu similar, „Plutarh nou”, editată la Köln, în Germania, în anul 1541, în limbă germană, în grafie gotică, în cuprinsul căreia se regăsesc o parte din biografiile oamenilor celebri prezentați și de Nicola Nicolau în lucrarea sa.Lucrarea sa „de căpătâi”, să-i spunem așa, a fost „Geografia sau scrierea pământului”, întocmită după „orânduiala cea mai noao, aşezată în 4 părţi ale pământului, adecă: Europa, Asia, Africa, America, cu tot cuprinsul lor, acum întâiu de un iubitoriu de neamul românesc, pe românie tălmăcită şi dată afară la lumină cu cheltuiala lui Nicola Nicolau din Braşov, Buda 1814 (vol. I) şi 1815 (vol. II)”. Lucrarea lui Nicola Nicolau a adus un material inedit și de calitate pentru vremea sa, atât din punctul de vedere al acurateții geografice, cât şi al valorii istorice. Se pare că aria de răspândire a acestei lucrări a fost mult mai mare decât cea de interes local, deoarece se găsesc (și astăzi) mai multe exemplare atât în Muntenia și Moldova, cât și în Transilvania şi Ungaria. „Predoslovia” (adică prefața) adresată cititorilor remarca importanţa cărţilor de acest fel şi rolul muncii de dascăl la catedră: „Precum lumina – scria Nicola Nicolau – aşa prea frumos luminează după a sa nemărginită putere…aşa prea frumos lucru iaste şi vreadnic de duhul omului, a cunoaşte pământul acesta, pre carele lăcuiesc muritorii oameni. Ba nu cu adevărat puţină desfătare simte omul întru inima sa, când ţinuturile împărăţiilor şi crăiilor cele mai de departe, cetăţile, oraşele cele vestite, ţările şi neamurile cele de deosebite obiceaiuri vreadnice de pomenire, prin singura scrisoarea şi le pune înainte fără a avea de lipsa pentru multă cheltuială şi cumplite primejdii să ajungă pre acolo, a le privi cu ochii. Ba încă cu neputinţa e a vedea cineva toată lumea. Dar, prin asemenea Geografie ni se împărtăşeşte noao ştiinţă şi obiceiurile a toatei lumei, după cum tuturor neamurilor celor poliite se facu primită şi bine plăcută. Numai noi, românii, care ne tragem de la cel mai slăvit neam al romanilor, până la aceste vremi, de o ştiinţă aşa scumpă şi nepreţuită, tocma eram lipsiţi…Nădăjduiam şi alte cărţi vrednice a se tipări în limba românească, spre literatura acestei limbi şi spre un mijloc folos acestui nation. Un iubitoriu de neamul romanesc”.
Ultimele două file ale exemplarului ce se păstrează azi la Academia Română, spre deosebire de exemplarele aflate în arhiva muzeului din Șcheii Brașovului, cuprind şi numele „Cinstiţilor prenumeraţi pentru această carte”, deci abonaţii, care, surprinzător, se ridicau atunci la cifra de 1477 de persoane, din care 460 în Moldova, 486 în Ţara Românească şi 501 în Transilvania, deci o circulaţie a cărţii în tot spaţiul românesc…O informație faină, veridică și importantă! Pentru întocmirea acestei lucrări, pentru că Nicolau nu menţionează sursele folosite, se poate considera, conform celor zise de părintele Oltean, „dat fiind identitatea de conţinut, că Nicola Nicolau a folosit Geografia lui Amfilohie Hotiniul, din 1795, adoptată după cea a francezului Claude Buffier. Pentru datele contemporane lui se foloseşte de propriile investigaţii, făcute cu prilejul numeroaselor sale călătorii în interes de negoţ.” Numeroasele solicitări, abonamente și succesul cultural evident al lucrărilor sale îl determină pe Nicola Nicolau, ca, la puțin timp după cel de-al doilea tom al lucrării, să editeze o altă lucrare geografică de amploare: „Descoperirea Americei”, care aşa cum explică foaia de titlu, este „o carte folositoare, alcătuită de Ioann Hanirich Kampe, acum întâiu de un iubitoriu de neamul românesc, pre românie tălmăcită şi dată afară la lumină. Tumul I cu patru figuri, cu toată cheltuiala lui Nicola Nicolau din Braşov, dată în tipariu la Buda, în crăiasca tipografie a Universităţii din Pesta, 1816”. Această lucrare, având un număr de 199 pagini şi 9 file nepaginate, păstrează pe ultimele pagini din nou lista „prenumeraţiilor”, adică a abonaților, precedată de un epilog al autorului: „Aceste istorii neobicinuit fiind a se tipări pre limba românească, nice toţi oamenii din acest naţion au ştire, cum, când şi în ce chip s-au aflat acest mai înainte necunoscut pământ şi parte noao a lumei, am socotit că n-ar fi spre stricăciune a împărtăşi pre acest naţion cu asemenea înştiinţări…Nu sunt de tot încredinţat dacă asemenea tălmăciri pe limba românescă vor fi bine primite şi plăcute la acest naţion al nostru, fiind neobicinuit cu aceste, dar tot oareşcare nădejde având pentru râvna şi dragostea care răneşte sufletul mieu spre acest naţion, nu mă leneveiu a face o proba cu aceasta istorie”. Efortul său n-a fost în zadar pentru că, după modelul inițiat de el, s-au scris numeroase asemenea geografii. De asemenea, de o mare popularitate, cu răspândire în toate ținuturile românești ale vremii sale, s-a bucurat o altă carte a lui, intitulată „Plutarh nou sau, pe scurt, scrierea vieţilor celor mai vestiţi bărbaţi şi muieri a toate neamurile din cele mai vechi vremi, până în vremile noastre”, care – după aprecierea autorului –„în limba franţuzească de Petru Blaihard (Blanchard) dată afară, iar acum întâiu pentru naţia românescă, pre romanie tălmăcită şi dată la lumină. Tom I, cu 26 de chipuri, cu toată cheltuiala d. Nicola Nicolau, s-au tipărit la Buda în crăiasca tipografie a Universităţii ungureşti, 1819». După ce pe foaia de titlu declara că închina cartea lui Chesarie al Râmnicului, cunoscutul traducător al „Mineielor” în limba română, în „Cuvântul înainte” al lucrării, Nicola Nicolau evidenţiază necesitatea unei asemenea cărţi: „Folosul unei adunări ca acestea e de a-l trece cu vederea: năravuri, lucruri şi socotinţe a multor aleşi oameni de toată starea, se pune nouă înainte şi privind noi înlăuntru fiinţei şi a tuturor stărilor, va fi pentru ştiinţa istoriei cea mai bună, înainte gătire şi ne va povăţui către cărarea cea dreaptă a înţelepciunii vieţii cei de acuma. Fieştecare bărbat, cu asemenea folos tânărul şi bătrânul negustorul şi meşterul, filosoful şi diplomatul, la toate prescripţiile se vor zăbovi, ceale vrednice mostre va arăta şi deodată îi va învăţa, de care greşale şi căi cu deadinsul să depărteze”. Această lucrare conţine, de asemenea biografiile unor oameni celebrii, dar Nicolau redactează, de exemplu și note polemice sau explicative, ca aceea privitoare la originea română a Huniazilor, folosindu-se de argumentele lui Petru Maior.De asemenea, redactează pagini de critică socială, în care înfierează linguşirea curtenilor care „orbeşte” pe stăpânitor. În felul acesta, cartea, prin conţinutul ei, se dorește a fi „o pildă arătată nouă, ca, cu fierbinte dragoste, după măsura puterii noastre, să păşim a folosi patriei”.
În 1830, Nicola Nicolau trece Carpații și este numit director al școlii întemeiate de Dinicu Golescu în Ţara Românească. În anii în care Nicola Nicolau activează la școala lui Golescu, fiul său, tot Nicola Nicolau, pe numele său, este consemnat ca fiind dascăl în Șchei în locul acestuia. Probabil că sub influenţa lui Dinicu Golescu, Nicola Nicolau a scris, în acelaşi an al angajării sale la Goleşti, „Învăţături şi îndemnuri”. În această carte, se adresează „Cinstiţilor lăcuitori ai Ţării Româneşti şi mie şi fraţi”, solicitând părinţilor să-şi trimită copiii la școală „spre deşteptarea minţii şi îmbunătăţirea lor”, ca sa fie „îndulciţi cu dulceaţa învăţăturilor şi ştiinţelor”. Autorul considera că obligaţia părinţilor este „de a se îngriji de buna creştere şi norocirea fiilor”, care depinde, înainte de toate de „înfiinţarea de școli”, aşa cum a făcut Dinicu Golescu. Sunt de remarcat în conţinutul acestor „Învăţături…” multe dintre ideile, pe care le va lansa şi George Bariţiu, prin „Disertaţia” sa, adresată braşovenilor, cu ocazia înfiinţării Școlii Comerciale în anul 1834. Această lucrare a lui Nicolau a fost descoperită de Gheorghe Fotino printre documentele Goleştilor, fiind una necunoscută până la jumătatea secolului al XX-lea şi despre care nu face menţiune nici valoroasa lucrare „Bibliografia Românească Veche”, alcătuită de Ion Bianu, Nerva Hodoş şi Dan Simonescu. Este o tipăritură care ajută, printre altele, la lămurirea unor aspecte esenţiale ale școlii din Goleşti şi anume că, printre dascălii acestei școli a fost, ceea ce nu se ştia cu exactitate, şi cărturarul transilvănean Nicola Nicolau.Alt aspect important este faptul că, după moartea lui Dinicu Golescu (în octombrie 1830), atunci când Aron Florian a părăsit Goleştii, ducându-se la Craiova, școala din Goleşti nu şi-a închis porţile, ci a continuat a funcţiona având ca „școlarh”, adică director, pe acela pe care ni-l destăinuieşte necunoscuta tipăritură, adică pe eroul amintirilor noastre de azi, pe Nicola Nicolau. Care este legătura sa cu Napoleon, așa cum ziceam pe la începutul rândurilor de azi? Simplu…Atunci când Napoleon Bonaparte conducea Franța și „dădea de lucru” întregii Europe, Nicola Nicolau, dascăl în Șcheii Brașovului publica primele cărți despre viața și activitatea împăratului francez și anume: „Întâmplările răsboiului franțozilor și întoarcerea lor de la Moscova”, în1814, „Semne de biruinţă”, în 1815 și „Napoleon Bonaparte ce este și ce au fost”, tot în 1815. După cum se vede, le-a scris „la cald”, contemporan fiind cu „zbuciumul” Europei din perioada napoleoniană…Nicola Nicolau tipărea aceste trei cărți tot la Buda, la tipografia Universității Ungurești. Cărțile despre Napoleon Bonaparte scrise de Nicola Nicolau se găsesc la Muzeul Primei Școli Românești, în sala „Cartea – factor de unitatea națională”. Aceste cărți se tipăreau pe atunci când Napolon Bonaparte încă trăia și spera să-și refacă autoritatea pe plan internațional și să câștige ultimul război. Ce este interesant și de subliniat este faptul că brașoveanul Nicola Nicolau a fost martorul evenimentelor descrise în cărți, iar la Waterloo l-a întâlnit și l-a văzut „în carne și oase” pe Napoleon Bonaparte. Nicola Nicolau a fost ajutat și „sponsorizat” pentru scrierea celor trei cărți despre Napoleaon și faptele sale ce zguduiau atunci ordinea europeană, de către Lazăr Alexiu, epitrop al bisericii „Sf. Nicolae” din Şcheii Brașovului. „Întâmplările răsboiului franţozilor şi întoarcerea lor de la Moscva ş.c.l.” a fost tipărită la Buda, în 1814, „tălmăcită de pre nemţie de un iubitoriu de neamul românesc şi cu cheltuiala dumnealui Alexie Lazaru, date în tipariu, la Buda, în crăiasca tipografie a Universitatei Ungureşti, 1814”. „Semne de biruinţă” a văzut lumina tiparului tot la Buda, în 1815. „Vrednica de pomenire biruinţă, ce în vremea noastră s-au făcut sau Piramida cea din tunuri, în marea cetate Moskva; Înălţarea cinstitei Cruci în cetatea Drezda în ziua naşterei Măriei Sale Alexandru I, împăratul a toată Rossia; Lucrurile lui Napoleon în Rossia; Cum au vorbit craiul din Neapol cu împărătescul Rusescul Aişef General Miloradovici. Acum întâiu pre Românie prefăcută şi tipărită dimpreună cu chipul Piramidei, la Buda, în crăiasca tipografie a Universitatei Ungariei. 1815”. Şi, nu în ultimul rând, Nicola Nicolau a scris „Napoleon Bonaparte, ce au fost şi ce este” tipărită tot la Buda, în 1815 „o întocmită arătare despre viaţa şi faptele lui, dinpreună cu bătaia ce s-au întămplat la luarea Parisului, pănă la ducerea lui în insula Elba. La Buda, în crăiasca tipografie a Universitatei Ungariei, 1815”. Cât despre cel ce l-a ajutat în editarea acestor trei lucrări interesante despre Napoleon, Alexie Lazăr, aceste este un personaj mai puţin cunoscut. Se afla el epitrop la Biserica „Sf. Nicolae” din Şcheii Braşovului şi, în această calitate, în anul 1792, pe „Catastiful pentru rânduiala dascălilor” copiază într-o grafie deosebită „Diploma lui Leopold al II-lea din anul 1791”, precum şi „Supplex Libellus Valachorum”, cel înaintat împăratului austriac de către românii ardeleni. El era proprietar de vii în Ţara Românească şi făcea parte din rândul „negustorilor cu hrisov”, care beneficiau atunci de scutirile acordate de domnii munteni, ctitori ai bisericii din Șchei.
Mai putem adăuga la cel știute despre Nicolau, că, datorită contribuţiei sale culturale, Nicola Nicolau a fost ales membru permanent al „Societăţii filosoficeşti a neamului românesc din Marele Prinţipat al Ardealului”, alături de Ioan Piuariu-Molnar, Dimitrie Eustatievici Braşoveanu, Radu Tempea şi alți mari înaintași. Desigur că aceste valori editoriale, la care se adugă activitatea sa intensă de traducere, precum şi implicarea financiară în editarea lucrărilor aduc înspre noi, cei de azi, imaginea unor dascăli care şi-au dăruit cu însufleţire efortul pentru a sluji ca „un iubitoriu de neamul românesc” în momente de acută și clară necesitate pentru afirmarea culturală a acestui neam.Către finalul rândurilor mele de azi, de la „Oameni care au fost”, vă propun să vedeți un fragment din testamentul lui Nicola Nicolau, scos la lumină de către Nicolae Iorga, cel care a studiat mult timp arhivele din Șcheii Brașovului. Iorga a prezentat acest testament în lucrarea „Testamentul lui Nicola Nicolau” de Nicolae Iorga, Ședința dela 25 maiu 1931, Academia Română 4 Memoriile Secțiunii Istorice, Seria III, Tomul XII, Mem. 7”.
Fragmentul pe care l-am ales, într-o transcriere mai apropiată de grafia de azi, sună așa: „La trecerea rămășiții mele dacă ați voi să mi se facă o cuvântare, să nu-mi aduceti laude peste măsură, deoare ce, și dacă am făcut ceva pe lumea aceasta, am făcut numaiceia ce-mi cerea datoria mea, și nu mai mult, și de aceia nu mi se cuvin laude, căci datoria umanității e să facă binele cineva, că e păcat să ascundă talantul dacă am făcut bine orașului, am făcut-o ca iubitor de patrie. Însă, la cuvântare, dacă nu e o greutate pentru ascultători, puteți să-mi rostiți aceste cuvinte: «Prea-respectati preoți, prea-cinstiți negustori, cu cari împreună am trăit și am fost în societate dela anul 1760 în acest oraș, poate că, în cursul acestui timp, mai ales dela anul 1804, când am intrat în rindul represintanților,de multe ori v’am amărât și v’am plictisit, îndărătnicindu-mă cu totul în părerea mea, însă necăutând niciodată la interesul mieu, ci numai la folosul comun, precum cred că ați aflat-o îndeajuns prin grija ce am avut-o ca să folosesc comunității. Însă poate că adesea v’am amărât sau v’am supărat; de aceia vă rog să mă iertați, și Dumnezeu va ierta pe cinstea voastră. Foarte vă mulțămesc pentru cinstea și respectul ce mi-ați arătat mie în viață și v’ati orânduit să mă întovărășiți și până la mormânt: bogatul în daruri Dumnezeu să vă răsplătească osteneala. Dacă nu vă e greu să ascultați și ultimul mieu sfat, să aveti râvnă pentru sfânta noastră biserică, precum au facut și strămosii noștri, căci, facând așa, pe lângă răsplata ce veti avea-o dela Dumnezeu, se va păzi și orașul de orice pericol. Să pastrați buna întelegere și iubire, și rânduiala din părinți a Bisericii să călcați, căci cu acea rânduială s’a păzit sfânta Biserică atâta vreme și se va păzi de-acum înainte. Și, atât întru ale credinții, cât și întru cele politice să fiți uniți și să stați toți laolaltă, căci, fiind uniți, totdeauna puteți să vă îndepliniți scopurile; fiind însă neînteleși între voi, niciodată nu veti puteti atinge ce doriți. Când prea-bunul Dumnezeu va trimite fericire la întreprinderile voastre, băgati de samă și la sârguința și învățătura copiilor voștri, căci nu e mai mare datorie pentru părinți decât să-și crească ei pe copiii lor și ca să nu scadă tineretul din râvnă, cătați să faceți si un fond pentru școală. Tovărășia și rânduiala negoțului păziți-le neclintite, căci, păzindu-le, veți fi fericiți. Să aveți supunere față de guvern și de cârmuitori, căci, având-o, ajutați la întreprinderile voastre în scurt, să fiți iubitori de patrie, și nu dușmani ai ei. Îmi întorc cuvântul și către neamul mieu. Știti bine, fraților și rude, că eu n’am arătat fățărnicie către rudele mele, și, de n’am putut cu fapta să va ajut, ci cu sfatul totdeauna v’am sprijinit, și mulțămesc pentru respectul ce l-ati arătat totdeauna față de mine. Cât am trait, v’am mulțămit, și, pentru osteneala ce v’ați dat ca să mă conduceți până la mormânt, darnicul Dumnezeu să vă răsplătească osteneala voastră și să vă învrednicească pe toți de un sfârșit cu cinste. Ultima mea voință e să aveți frică de Dumnezeu, să fugiti de lux și de trufie, să trăiți în bună înțelegere, cu iubire, să vă ajutați la nevoile voastre; dacă nu puteți cu fapta, măcar cu sfatul.” Cred că asta ar fi o veritabilă platformă-program pentru un partid cinstit și vrednic a conduce societatea, chiar dacă am citit aici, împreună, un fragment dintr-un testament al unui dascăl de școală românească din ardeal de acum peste două secole…
Vă mulțumesc c-ați avut răbdarea de a citi rândurile de față și că ați putut afla sau v-ați reamintit despre acest mare om! Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim miercurea viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră,
Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
– Vasile Oltean „Pași spre Marea Unire. Mărturii din Scheii Brașovului” vol.1 și vol 2, Editura Basilica, București, 2018;
– N. Iorga, „Testamentul lui Nicolae Nicolau”, în „Analele Academiei Române”, seria a III-a, tom XIII, 1136,Secţia istorie (1931);
– A.A. Mureşanu, „Câteva dovezi de veche cultură românească la Braşov”, în „Ţara Bârsei”, an IV, nr. 3;
-Gheorghe Pârnuță, Învățăturile șiînsemnărilelui Nicolae Nicolau,în ,,Revistabibliotecilor”, 1969;
http://inst-puscariu.ro/SextilPuscariu/SPIII/pagini/CSP_III%20[Pages%2072%20-%2084].pdf
https://cultura.brasovcity.ro/concepte/
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/61/Nicolae_Iorga_-_Testamentul_lui_Nicola_Nicolau_-_%C5%9Eedinta_dela_25_Maiu_1931.pdf
http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?k=06EC43A3107649DA9C6541622DB0054A
https://onomasticafelecan.ro/iconn4/proceedings/2_30_Ungureanu_Madalina_Ginsac_Ana-Maria_ICONN_4.pdf
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c0/Nicolae_Iorga_-_Un_cuget%C4%83tor_politic_moldovean_dela_jum%C4%83tatea_secolului_al_XIX-lea_-_%C5%9Etefan_Scarlat_D%C4%83sc%C4%83lescu_-_%C5%9Eedin%C8%9Ba_dela_4_Martie_1932.pdf
