Current track

Title

Artist


Incendiu la o gospodărie din Bodeștii de Jos. O bătrână a suferit arsuri la nivelul feței (FOTO)

#Postat de on noiembrie 2, 2020

Luni, 2 noiembrie, în jurul orei 10:15, pompierii pietreni au fost înștiințati despre un incendiu produs la o locuință din localitatea Bodeștii de Jos, comuna Bodești.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu două autospeciale de stingere și cu o ambulanță SMURD și un echipaj de pompieri voluntari din cadrul SVSU Bodești cu autospeciala din dotare.

,,Incendiul se manifesta în interiorul și la acoperișul unei locuințe și la o anexă gospodărească. Doi pompieri, care se aflau în misiune în comuna Bodești pentru desfășurarea unor activități de informare  preventivă a cetățenilor cu privire la recomandările și măsurile care trebuie respectate pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, au ajuns într-un timp foarte scurt la locul evenimentului. Aceștia au acordat măsurile de prim- ajutor proprietarei în vârstă de 88 ani care a suferit arsuri de gr. I-II la nivelul feței.  Bătrâna a fost preluată de echipajul de paramedici și transportată la CPU Roman. Forțele de intervenție au stins incendiul în urma căruia au ars bunurile materiale din interiorul locuinței și anexa gospodărească cu suprafața de 20 mp. Din interiorul locuinței a fost scoasă o butelie care putea oricând exploda. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind aparatul de gătit (aragaz) lăsat nesupravegheat. Și de această dată avem convingerea ca dragostea față de semeni este o calitate importantă a salvatorilor.

Colegul nostru, plutonierul adjutant Bostan Cosmin, care se afla în timpul liber, a fost alături de camarazii săi și i-a sprijinit pentru stingerea incendiului”, a declarat Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *