Current track

Title

Artist


„200 de mesaje pentru siguranță” transmise polițiștilor de elevii din Onești (Foto)

#Postat de on martie 24, 2022

Cu prilejul sărbătoririi a 200 de ani de tradiție și istorie a Poliției Române, în  perioada 21 – 25 martie a.c. polițiștii băcăuani au organizat în municipiul Onești, în parteneriat cu Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” din localitate, o expoziție de carte ”Poliția între ficțiune și realitate”.

În cadrul aceleiași manifestări, miercuri, elevi ai școlilor oneștene au realizat pentru polițiști o expoziție cu desene cu titlul ”200 de mesaje pentru siguranță”. Astfel, polițiștii băcăuani și oneșteni au primit din partea elevilor 200 de mesaje preventive pentru cei 200 de ani de atestare documentară, dar și promisiunea multora dintre ei de a deveni, când vor crește mari, oameni ai legii. 

 

Au fost alături de polițiști și de reprezentanții Bibliotecii Municipale ”Radu Rosetti” Onești, Școala Numărul 1, Școala Gimnazială ”George Călinescu”, Școala Gimnazială ”Sfântul Voievod Ștefan Cel Mare”, Școala Gimnazială ”Ghiță Mocanu” și Grădinița Nr. 5.

Mesaje pentru marcarea Zilei Poliției Române au fost transmise, prin lucrări artistice, și de elevii Colegiului Național de Artă ”George Apostu” Bacău.

Având în vedere interesul manifestat de copii, cât și importanța mesajelor transmise de aceștia, Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” Onești a transmis faptul că expoziția poate fi vizitată până la sfârșitul sătămânii viitoare. (Sursa/IPJ Bacău)

 

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *