20 octombrie 1600 – Mihai Viteazul pierde bătălia de la Bucov
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 20, 2024
Pe 20 octombrie 1600, Mihai Viteazul a suferit o înfrângere importantă în bătălia de la Bucov, pe Teleajen, în fața armatelor poloneze conduse de Jan Zamoyski. La 1 octombrie, din Lunca Mare, Zamoyski a emis o proclamație către boierii munteni, anunțând că intenționează să-l urmărească pe Mihai în Ardeal și că oastea sa va trebui să treacă prin Țara Românească. El le-a cerut boierilor să-și protejeze bunurile de preț și să colaboreze cu armata sa.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Viteazul#/media/Fi%C8%99ier:MihaiViteazul.jpg
Zamoyski nu renunțase la planul său de a cuceri Ardealul, dar Mihai Viteazul s-a reîntors în Țara Românească, așteptând ajutor din partea lui Gheorghe Basta. La 10 octombrie, armata poloneză a ocupat Buzăul și a înaintat spre Ploiești. Mihai l-a trimis pe Baba Novac să-i oprească pe polonezi, dar acesta a fost respins în lupta de la Năieni. O altă confruntare a avut loc la Ceptura, dar polonezii au reușit să ajungă în fața taberei lui Mihai la Bucov pe 19 octombrie.
În ajunul luptei, un vechi prieten al lui Mihai, Andrei Taranowski, i-a trimis o scrisoare în care îl sfătuia să se predea, oferindu-i drept exemplu pe arhiducele Maximilian, care fusese eliberat după capturare de către Zamoyski.
Bătălia decisivă a avut loc la 20 octombrie. Mihai, având 16.000 de oameni, majoritatea oaste strânsă ad-hoc, și-a întărit poziția între râul Teleajen și Bucovel. Armata poloneză, formată din 24.000 de soldați, a atacat pozițiile românești, ocupând Dealul Mare și bombardând pădurea în care se ascundea oastea lui Mihai. Cazacii și infanteria poloneză au reușit să forțeze trecerea râului, obligându-l pe Mihai să se retragă.
După înfrângere, Mihai s-a retras la Craiova, unde a așteptat ajutor din partea imperialilor. Deși a obținut o victorie împotriva turcilor care încercau să pătrundă în zonă, situația sa generală nu s-a îmbunătățit. O ultimă tentativă de a schimba soarta bătăliei a avut loc pe 25 noiembrie, lângă Curtea de Argeș, unde Mihai a fost înfrânt din nou de polonezi. Forțat să se retragă în Transilvania, Mihai și-a continuat drumul prin Deva, Beiuș și Oradea, ajungând la Viena pe 12 ianuarie 1601.
Surse: P. P. Panaitescu, Mihai Viteazul
Sursa: valeateleajenului.ro
Jurnal FM 