20 de localităţi ale judeţului Suceava, în scenariul roşu
#Postat de Liliana Mihaila on noiembrie 16, 2020
În ultimele 24 de ore, în judeţul Suceava au fost confirmate 30 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV2, din cele de 148 de teste efectuate. La acest moment, în județ sunt 1.778 de cazuri în evoluție, iar incidenţa este 2,16 la mia de locuitori.
Scenariul roșu se aplică în 20 de localități ale județului, acolo unde rata de infectare depăşeşte 3 cazuri la mia de locuitori. Printre acestea se află municipiul Suceava, dar și alte orașe importante, cum ar fi Fălticeni, Rădăuți, Gura Humorului, Vatra Dornei, Siret sau Solca. Alte 32 de localități se află în scenariul galben, în timp ce restul unităților administrativ-teritoriale din județ funcționează încă după scenariul verde, cu mai puțin de 1,5 cazuri de îmbolnăviri la mia de locuitori.

Potrivit Prefecturii Suceava, rata de infectare în municipiul reşedinţă de judeţ a scăzut, luni, la 3,79 la mia de locuitori. În ultimele 14 zile, în municipiu au fost confirmate 486 de cazuri de infectare.
Următorul municipiu care are un număr mare de cazuri de la începutul pandemiei este Rădăuți, respectiv 752, din care în ultimele 14 zile au fost înregistrate 147. Zece cazuri sunt într-un focar, iar rata de infectare este de de 4,01 la mia de locuitori.
Pe al treilea loc ca număr de infectări de la începutul pandemiei este municipiul Fălticeni, cu 560 de cazuri, din care 95 în ultimele 14 zile; rata de infectare este de 3,03 la mia de locuitori.
Jurnal FM 