Current track

Title

Artist


1919 – Prezentarea memoriului delegației române la Conferința de Pace de la Paris

#Postat de on februarie 1, 2025

La 19 ianuarie/1 februarie 1919, prim-ministrul Ion I.C. Brătianu, șeful delegației române la Conferința de Pace de la Paris, a prezentat memoriul „România în fața Conferinței de la Paris. Revendicările sale teritoriale”. În acest document, Brătianu a prezentat o expunere detaliată asupra implicării României în Primul Război Mondial și a circumstanțelor în care a fost semnată pacea separată cu Puterile Centrale. Premierul român a solicitat recunoașterea internațională a actelor de unire din 1918, în special cele de la Chișinău, Alba Iulia și Cernăuți.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Conferin%C8%9Ba_de_Pace_de_la_Paris_din_1919#/media/Fi%C8%99ier:Big_four.jpg

Delegația română nu a fost întâmpinată favorabil la Conferință, iar Brătianu a adoptat o poziție fermă privind recunoașterea integrală a Tratatului din 4/17 august 1916, prin care Banatul trebuia să revină în totalitate României. Au existat și divergențe legate de minorități, România refuzând controlul internațional asupra acestora, precum și cu privire la sarcinile financiare impuse statelor succesoare ale Imperiului Austro-Ungar.

Conferința de Pace de la Paris a început la 18 ianuarie 1919, cu scopul de a stabili noua ordine politică și teritorială în Europa, în urma Primului Război Mondial. 28 de state au participat, printre care și România. Obiectivul principal al conferinței era semnarea tratatelor de pace între statele învingătoare și cele învinse. Președintele conferinței a fost Georges Clemenceau, delegatul Franței, iar șeful delegației române a fost Ion I.C. Brătianu, până la demisia sa din 12 septembrie 1919.

La începutul Conferinței, România și-a prezentat revendicările, axate pe recunoașterea unirii din 1918 și pe eliminarea efectelor războiului, în special a ocupării unei mari părți din teritoriul național de către inamic. Semnarea Tratatului de Pace de la București (24 aprilie/7 mai 1918) cu Puterile Centrale a complicat negocierile delegației române, iar situația a fost descrisă ca un „calvar al păcii”.

În cadrul Conferinței, principalele puteri au fost împărțite în delegați idealiști, precum președintele american Woodrow Wilson, care susținea principiile dreptului popoarelor de a dispune de ele însele, și delegați realiști, precum premierul englez Lloyd George, care dorea să mențină echilibrul în Europa și să sprijine reconstrucția economică a statelor învinse. De asemenea, președintele francez Georges Clemenceau a urmărit dezarmarea completă a Germaniei și obținerea unor despăgubiri considerabile.

Delegațiile țărilor mici, inclusiv România, s-au confruntat cu o situație dificilă, marile puteri negociind cele mai importante clauze, iar delegațiile lor având un rol mai degrabă consultativ. România a protestat față de impunerea de clauze referitoare la minorități și a retras delegația de la lucrările conferinței între septembrie și decembrie 1919. Ion I.C. Brătianu a demisionat în iulie 1919, iar guvernul a fost preluat de generalul Arthur Văitoianu.

În cele din urmă, România a semnat Tratatul de la Saint-Germain cu Austria la 10 decembrie 1919, ratificând unirea Bucovinei și stabilind noile granițe ale statului român. De asemenea, România a semnat tratate de pace și cu alte state învinse, precum Bulgaria și Ungaria, iar noile hotare ale Europei au fost stabilite în urma acestor negocieri.

Tratatul de la Trianon, semnat pe 4 iunie 1920, a consacrat unirea Transilvaniei cu România, iar Tratatul de la Saint-Germain a reconfirmat unirea Bucovinei. În acest context, România și-a consolidat frontierele și a obținut recunoașterea internațională a întregirii sale. De asemenea, înființarea Ligii Națiunilor a fost un pas important pentru menținerea păcii și prevenirea unui nou război mondial.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *