Current track

Title

Artist


Știrile pozitive ale zilei, 25 octombrie 2021

#Postat de on octombrie 25, 2021

1. Maria Ceplinschi, locul 6 în finală la sol, la CM de gimnastică din Japonia

Gimnasta Maria Ceplinschi s-a clasat, duminică, pe locul 6 în finală la sol, la Campionatul Mondial din Japonia, competiţie în care a debutat la 16 ani.

Larisa Iordache a fost ultima gimnastă tricoloră calificată în finalele pe aparate la un Campionat Mondial (Nanning – 2014, medaliată cu argint la sol şi locul 5 la bârnă).

În finală la individual-compus, Maria Ceplinschi a ocupat locul 16 din 24 de sportive, cu 50.098 de puncte.

În Japonia a concurat şi Marian Drăgulescu, care a ratat calificarea în finală la sărituri, singurul aparat la care a evoluat. La 40 de ani, Drăgulescu a participat la ultima ediţie a unui Campionat Mondial.

2.  Robert De Niro își va păstra averea de jumătate de miliard de dolari după divorț

„Veniturile din timpul căsătoriei sunt proprietatea lui separată” – iar vedeta de la Hollywood răsuflă ușurată după ce o curte de apel din Manhattan i-a respins fostei sale soții Grace Hightower, o femeie de culoare, dreptul la jumătate din câștigurile lui de Niro din carieră și din afaceri, scrie Yahoo!News.
Actorul și-a strâns averea în timpul carierei întinse pe cinci decenii și din participațiile lui la proprietăți precum restaurante frecventate de celebrități, – „Nobu” și „Tribeca Bar and Grill”, dar și la hotelul-boutique „The Greenwich”.
De Niro, 78 de ani, va trebui să-i plătească lui Hightower un milion de dolari pe an, dacă nu se va mărita din nou, precum și șase milioane pentru o nouă locuință.

3. Premieră în lumea medicală. Cum a salvat o dronă viața unui pacient care aștepta un transplant de plămâni

Plămâni livraţi cu drona la un spital din Toronto, unde au fost transplantaţi. Foto: Profimedia ImagesUn chirurg canadian a realizat un transplant pulmonar, după ce plămânii au ajuns în sala de operație cu ajutorul unei drone. Organele au fost transportate cu ajutorul dispozitivului, care a parcurs 1,2 kilometri în mai puțin de zece minute, între două spitale din oraşul Toronto. „Timpul este de importanţă critică pentru transportul organelor. Este ceva ce nu s-a făcut niciodată, sunt primii plămâni transplantați după ce au fost livrați cu drona”, a transmis medicul care a realizat intervenția.

4. Un bărbat a încercat să intre în România cu o mașină de 100.000 de lei, dar a rămas fără ea la graniță

Autoturismul Volkswagen Touareg, în valoare de peste 100.000 de lei, figurează ca fiind furat din Germania. Foto: Poliția de Frontieră

Polițiștii de frontieră de la vama Petea, din judeţul Satu Mare, au descoperit la controlul de frontieră un autoturism Volkswagen Touareg, în valoare de peste 100.000 de lei, care figurează ca fiind furat din Germania.

5. Cătălina Ponor, aleasă în Comisia Sportivilor din cadrul Federaţiei Internaţionale de Gimnastică

Fosta sportivă Cătălina Ponor, triplă campioană olimpică în 2004, a fost aleasă în Comisia Sportivilor din cadrul Federaţiei Internaţionale de Gimnastică, din partea ramurii gimnastică artistică feminină, potrivit site-ului forului mondial.

6. Halle Berry, 55 de ani, apariție spectaculoasă în revista Elle

A împlinit 55 de ani în luna august, dar cu siguranță nu-și arată vârsta. Actrița Halle Berry a avut parte de o apariție spectaculoasă pe coperta revistei Elle, iar fanii au fost de-a dreptul entuziasmați.
Halle Berry este una dintre cele mai apreciate actrițe de la Hollywood, iar pe contul personal de Instagram are 7 milioane de urmăritori. Apariția din Elle i-a încântat realmente pe aceștia.

7. TIR plin cu piese auto, în care se aflau peste 3,3 tone de tutun neprelucrat, depistat la vamă. Marfa era ascunsă în cutii de carton

3 tone de tutun neprelucrat ascuns în cutii de carton. Foto: Poliția de Frontieră

Polițiștii de frontieră din Giurgiu au descoperit, într-un TIR încărcat cu piese auto, 3.350 de kilograme de tutun neprelucrat, pentru care nu existau documente legale. Marfa, care era ascunsă în mai multe cutii din carton, a fost ridicată de către autorități, potrivit unui comunicat transmis de Poliția de Frontieră.

https://www.digi24.ro/stiri

8.    3 turiști au plecat pe munte în pantaloni scurți și adidași. S-au rătăcit și au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor și jandarmilor

Trei turiști care au plecat pe munte în pantaloni scurți și adidași au fost recuperați de salvamontiștii și jandarmii montani din județul Alba. Foto: Salvamont AlbaJandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Roșia Montană au fost solicitați să intervină, sâmbătă seara, în zona Poarta Zmeilor, Sălciua și Poiana Șipote pentru a recupera trei bărbați care s-au rătăcit, a anunțat duminică Jandarmeria Română, citată de Mediafax.

 

https://www.digi24.ro/

9. Luni, de Ziua Armatei, se vor organiza acțiuni restrânse

,,Ziua Armatei României, 25 octombrie, va fi sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate, în format restrâns, în principalele garnizoane din ţară şi în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români”, anunţă Ministerul Apărării.

https://www.g4media.ro

10. Duminică începe Transylvania Open / Halep va juca cu Ruse, iar Emma Răducanu cu Polona Hercog

Prima rundă a turneului de tenis Transylvania Open (WTA 250), care e dotat cu premii totale de 235.238 de dolari şi va fi găzduit de BT Arena din Cluj-Napoca săptămâna viitoare, oferă două interesante dueluri româneşti, Simona Halep – Gabriela Ruse şi Irina Begu – Irina Bara, potrivit tragerii la sorţi publicate de organizatori pe Facebook, transmite Agerpres.

11. Studiu: Au fost identificaţi 283 de urşi pe o suprafaţă de 1.200 de kilometri pătraţi în Munţii Făgăraş şi împrejurimi / Densitatea estimată este de 17 – 18 exemplare la 100 de kilometri pătraţi

Fundaţia Conservation Carpathia a anunţat, sâmbătă, că a realizat, în premieră în România, un recensământ al urşilor bruni, prin metode genetice, în Munţii Făgăraş. Au fost identificaţi 283 de urşi pe o suprafaţă de 1.200 de kilometri pătraţi în Munţii Făgăraş şi împrejurimi, densitatea estimată fiind de 17 – 18 exemplare la 100 de kilometri pătraţi, informează News.ro.

12. Cum luptă Italia împotriva traficului de persoane: finanțări pentru programe în principalele țări-sursă și de tranzit – Nigeria, Tunisia și Libia

Italia, țară de frontieră a UE, a devenit în ultimii ani o destinație a traficanților de persoane, mai cu seamă din Africa, regiune din care încearcă să ajungă în Europa mii de victime ale traficanților, a declarat ambasadorul Italiei la București, Alfredo Durante Mangoni, în cadrul conferinței ”Împreună împotriva traficului de persoane”.

13.  11 lucrări de Picasso, vândute la licitaţie cu peste 108 milioane de dolari în Las Vegas / Aparțineau grupului american MGM

Unsprezece lucrări ale lui Pablo Picasso, aparţinând grupului american MGM, între care şi un portret al muzei pictorului, Marie-Therese Walter, au fost vândute la licitaţie cu 108,87 milioane de dolari. Licitaţia a fost organizată de casa Sotheby’s, la hotelul Bellagio din Las Vegas, informează News.ro, care citează AFP.

14. Italia încearcă să convingă Intel să investească miliarde de dolari într-o fabrică de semiconductori / Guvernul e dispus să acopere o parte din investiții

Guvernul italian lucrează la o ofertă pentru a convinge Intel să investească miliarde de dolari într-o fabrică de semiconductori în Italia, în timp ce Germania pare a fi principala candidată pentru construirea unei fabrici şi mai mari a companiei americane, transmite News.ro, care citează CNBC.

15. Pele sărbătoreşte în familie împlinirea a 81 de ani / În urmă cu câteva săptămâni s-a externat din spital după o operație

Legendarul fotbalist brazilian Pele sărbătoreşte în familie, sâmbătă, împlinirea vârstei de 81 de ani, la câteva săptămâni după ce a părăsit spitalul după o operaţie de extirpare a unei tumori la colon, transmite News.ro.
Clubul Santos a postat un mesaj emoţionat în social media: “La mulţi ani, Edson Arantes do Nascimento. Şi mulţumim mult pentru că exişti. Pentru Santos, pentru Brazilia şi pentru tot sportul. 23/10/40. Tres Coracoes, Minas Gerais. Se năştea fiul lui Dona Celeste şi al lui Seu Dondinho. Se năştea, de asemenea, persoana care urma să transforme fotbalul. Rege, cel mai bun al tuturor timpurilor, cel mai bun din istorie. Eticheta poate varia, însă esenţa este mereu aceeaşi: Pele. Etern şi infinit”.
Edson Arantes do Nascimento este singurul jucător cu trei Cupe Mondiale câştigate (1958, 1962, 1970).

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *