1488 – S-a terminat construirea bisericii Sfântul Gheorghe de la Voroneț

În anul 1488, s-a finalizat construcția Bisericii Sfântul Gheorghe de la Mănăstirea Voroneț, ctitorită de voievodul Moldovei, Ștefan cel Mare, ca omagiu adus victoriei sale asupra turcilor în campania din 1476. Conform pisaniei, construcția a început la 26 mai și s-a încheiat la 14 septembrie 1488, ceea ce înseamnă că lucrările au durat mai puțin de patru luni. Pictura din altar, naos și pronaos datează din timpul domniei lui Ștefan, iar cea din pridvor și faimoasa pictură exterioară au fost realizate ulterior, sub îndrumarea Mitropolitului Grigore Roșca, după moartea domnitorului.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Vorone%C8%9B#/media/Fi%C8%99ier:Voronet_Intrare.JPG

Supranumită „Capela Sixtină a Estului”, Mănăstirea Voroneț este un monument medieval din satul Voroneț, parte a orașului Gura Humorului, județul Suceava. Situată la doar 4 km de centrul orașului, mănăstirea este una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare. Biserica a fost ridicată într-un timp record de 3 luni și 3 săptămâni.

De proporții modeste, biserica are un plan trilobat și o turlă moldovenească. În 1547, Mitropolitul Grigore Roșca a adăugat un pridvor închis, cu o pictură exterioară impresionantă, ce acoperă pereții din temelie până în streașină. În 1993, Biserica „Sfântul Gheorghe” a fost inclusă în patrimoniul cultural mondial UNESCO, împreună cu alte șapte biserici pictate din nordul Moldovei.

Mănăstirea Voroneț a fost ridicată pe locul unei biserici de lemn, iar odată cu finalizarea construcției, a preluat hramul „Sfântul Gheorghe”. În perioada medievală, mănăstirea a devenit un important centru de credință și cultură în Moldova, atrăgând personalități precum monahul Daniil Sihastrul, care a sporit viața monahală din zonă.

Ștefan cel Mare a sprijinit mănăstirea prin donații substanțiale de moșii, cărți și odoare bisericești, iar urmașii săi, precum Bogdan al III-lea și Petru Rareș, au continuat tradiția. În 1490, la Voroneț a fost fondată o scriptorie, unde se copiau cărți necesare slujbelor religioase. Cărți precum Tetraevangheliarul din 1490, copiat de călugărul Pahomie, au fost realizate aici.

După anexarea Bucovinei de Imperiul Habsburgic în 1774, privilegiile mănăstirii au fost treptat reduse, iar schiturile au fost desființate. În 1785, Voroneț a rămas doar o biserică parohială până în 1991, când și-a reluat viața monahală, devenind de această dată o mănăstire de călugărițe.

Pictura interioară a bisericii, datând în mare parte din timpul lui Ștefan cel Mare, impresionează prin scenele teologale și monumentalitatea lor. Cea mai faimoasă pictură exterioară, realizată sub domnia lui Petru Rareș, este scena Judecății de Apoi de pe fațada de vest. Frescele Voronețului sunt apreciate pentru coloritul lor viu, cu predominanța albastrului și verdele naturii, fiind considerate capodopere ale artei feudale moldovenești.

Elementele folclorice, precum arhanghelii ce suflă din buciume, contribuie la unicitatea picturii, iar în interior se remarcă sculpturi din lemn, precum jilțul domnesc și mormintele mitropolitului Grigore Roșca și sihastrului Daniil.

Sursa: https://www.manastireavoronet.ro/ro/prezentare-generala-manastirea-voronet/