13 noiembrie – „Ziua Bibliei”
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 13, 2021
13 noiembrie – „Ziua Bibliei” – instituită prin decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (15 noiembrie 2006), pentru a marca rolul Sfintei Scripturi în viaţa liturgică şi formarea duhovnicească a credincioşilor. „Ziua Bibliei” coincide cu ziua de sărbătorire a Sf. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului (Calendarul Creştin-Ortodox 2020).
Pentru creștini, Biblia constă din Vechiul Testament (o versiune a Bibliei ebraice) împreună cu Noul Testament. Biblia este cea mai răspândită carte din lume. Scrierile din Biblia ebraică sunt compilații ale unor documente separate (numite „cărți”), scrise într-un interval de timp de circa 1000 de ani. Istoricii Bibliei consideră că Biblia ebraică este rezultatul activității a circa 100-150 scriitori diferiți.

Biblia lui Gutenberg a fost prima carte tipărită în Europa de Vest, cu o presă metalică mobilă, trimițând lectura în lumea largă. La 23 februarie 1455, cele două volume elegante, redactate în latină, dădeau startul revoluției globale a informațiilor. Până atunci, cărțile fuseseră un produs de lux, rezervat celor cu dare de mână, din cauza costurilor mari, procesului lung și greoi al redactării manuale și numărului mic de exemplare care puteau fi produse.
Vechiul Testament creștin este bazat nu pe originalul ebraic, ci pe o traducere in greacă a Bibliei ebraice cunoscută sub numele de Septuaginta, realizată înainte de crearea formei definitive a Bibliei ebraice. Odată cu adăugarea Evangheliilor și a altor scrieri suplimentare ia naștere Biblia creștină sau Sfânta Scriptură, care conține atât Vechiul Testament , cât și Noul Testament .
Conform lui R. E. Friedman, data cea mai timpurie la care a început scrierea Bibliei ebraice ar putea fi 922 î.Hr. Cele mai vechi inscripții care cuprind texte din Biblie sunt două amulete în formă de mici suluri de argint care datează din 587-586 î.Hr. și sunt scrise în paleo-ebraică.Scrierea Noului Testament s-a încheiat în jur de 120 d.Hr. Modificarea sa a continuat până la Comma Johanneum, adăugată în 1522 d.Hr.
La origini a avut cincisprezece sau șaisprezece autori .
Tagged as 13 noiembrie – „Ziua Bibliei”
Jurnal FM 