Current track

Title

Artist


1280 – Prima atestare documentară a orașului Sighișoara

#Postat de on decembrie 14, 2025

Cronicarul sighișorean Georg Krauss menționează că în anul 1191 locul unde acum se află Sighișoara era locuit, dar prima atestare documentară a așezării a apărut într-un document datat 14 decembrie 1280, sub numele de Castrum Sex (a șasea cetate). În anul 1298 este menționată denumirea germană Schespurch, mai târziu Schäßburg. Localitatea este menționată în anul 1367 ca civitas (oraș). Numele românesc al orașului este atestat în scris din anul 1435; forma Sighișoara a pătruns în română pe filieră maghiară, fiind o adaptare a numelui Segesvár.

1280 – Prima atestare documentară a orașului Sighișoara
1280 – Prima atestare documentară a orașului Sighișoara

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sighi%C8%99oara#/media/Fi%C8%99ier:Sighisoara_1740_reconstituire.PNG

Conform unor mărturii, în anul 1191, pe locul în care se află Sighișoara de astăzi, se afla postul de pază militară Sandava, întemeiat de coloniști germani din regiunea Rinului de nord, care fuseseră invitați să se așeze în Transilvania de către regele Ungariei, Géza al II-lea, pentru a apăra granițele de est. Aici, coloniștii primesc în folosință „fundus regius” (pământ crăiesc) și se bucură de drepturi și privilegii deosebite. În anii 1241-1242 a avut loc marea invazie tătară și distrugerile ei, pe vremea când cetatea încă nu era fortificată, urmată de o perioadă de regres a zonei.

Însă, istoria scrisă a Sighișoarei începe abia în anul 1280, anul primei atestări documentare a cetății sub denumirea de Castrum Sex. Conform documentelor, cetatea a fost construită inițial doar pe vârful dealului înalt de 425 metri, așezat în mijlocul localității, astăzi „Dealul cetății”. În aceeași perioadă, ordinul călugărilor dominicani întemeia aici o mănăstire. În anul 1298, papa Bonifaciu acorda, printr-un document, o indulgență mănăstirii, în care este menționat pentru prima dată numele orașului, sub titulatura Schespurch. Urmează o perioadă de înflorire în care orașul capătă statut de reședință de comitat în anul 1339, apoi se construiește biserica „Sfântul Nicolae” în anul 1345, iar în anul 1367 este menționat documentar pentru prima dată ca oraș (civitas Seguswar).

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sighi%C8%99oara


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *