Current track

Title

Artist


12 polițiști brașoveni au primit titlul de excelență „Pro Urbe”

#Postat de on aprilie 1, 2024

Pentru activitățile lor remarcabile în menținerea siguranței cetățenilor în situații dificile, îndeplinirea cu profesionalism a atribuțiilor de serviciu, spirit civic și devotament față de comunitate, 12 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au fost distinși cu titlul de excelență „Pro Urbe”, acordat de Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Brașov (ATOP).

Distincțiile au fost conferite în cadrul unei ceremonii festive, la care au participat membrii ATOP Brașov, alaturi de prefectul județului Brașov, domnul Mihai-Cătălin Văsii.

“Colegii noștri, cei care au primit această onoare, sunt: agent șef principal de poliție Iorga Marius, agent principal de poliție Trîmbițaș Cătălin, agent șef principal de poliție Keresztes Marius-Gabriel, inspector principal de poliție Buda Gabriel-Daniel, inspector principal de poliție Streza Silviu, agent de poliție Bârta Mihaela-Camelia, agent șef de poliție Claudiu Fogoroș, agent șef adjunct de poliție Bogdan Andrei, agent de poliție Panait Cristian, agent de poliție Florea Narcis-Gabriel, agent de poliție Miron Ștefan și agent șef principal de poliție Zontea Daniel.

Polițiștii au primit cu emoție titlurile, exprimându-și angajamentul ferm de a continua să acționeze în beneficiul cetățenilor și pentru siguranța acestora”, informează IPJ Brașov.

Echipa managerială a Inspectoratului de Poliție Județean Brașov transmite colegilor premiați felicitări pentru implicare și profesionalism și le urează mult succes în continuare în cariera lor în serviciul public.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *