Current track

Title

Artist


10 mai – Ziua Păsărilor şi Arborilor

#Postat de on mai 10, 2021

Aniversarea Zilei Păsărilor şi Arborilor a fost iniţiată de iubitorii de natură implicaţi direct în serviciile de protecţie şi conservare a mediului, dorind să arate faptul că a ne întoarce la natură şi a fi generoşi cu aceasta nu reprezintă un efort prea mare din partea noastră.

 

Ocrotind păsările şi arborii şi, implicit, conservând habitatele, garantăm moştenirea pe care-o vom lăsa generaţiilor viitoare. Diversitatea biologică reprezintă o particularitate specifică Terrei, particularitate care asigură funcţionalitatea optimă a ecosistemelor, existenţa şi dezvoltarea biosferei. Măsurile întreprinse şi realizarea celor preconizate creează premise ne­cesare în vederea salvării geosisteme­lor, ecosistemelor şi speciilor de impor­tanţă majoră pentru generaţiile viitoare, stabilirii fundamentului necesar pentru managementul adecvat al resurselor naturale şi conservarea biodiversităţii”.
Protecţia mediului înconjurător este considerată a fi printre primele cinci probleme care determină, în epoca actuală, soarta omenirii.
Acţiunile organizate cu acest prilej au fost şi sunt orientate spre conştientizarea societăţii civile, cu speranţa trezirii dorinţei oamenilor de a fi mereu în armonie cu natura.

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *