Current track

Title

Artist


1.200 de contestații la examenul de Bacalaureat depuse în județul Bacău

#Postat de on iulie 9, 2024

Candidații nemulțumiți de notele obținute la Examenul Național de Bacalaureat, secțiunea iunie-iulie 2024 au depus 1200 de contestații la nivelul județului Bacău.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, cele mai multe sunt la limba și literatura română, respectiv limba română (real) 364 de contestații, și limba română (uman)-141. Sunt și 163 de contestații depuse la istorie, iar la matematică-232. Alte contestații sunt depuse la proba la alegere, în funcție de profil și specializare, respectiv cele mai multe (96) la geografie, la informatică 34, la logică, argumentare și comunicare 63, iar la biologie, 24 de contestații.

Candidații care contestă nota/notele obținută/obținute completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice cererea de contestație în care menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 12 iulie, conform calendarului oficial.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *