Viorel Mateianu, fotbalist și antrenor român

Viorel Mateianu (născut pe 1 iunie 1938, în Lipănești, Prahova – decedat pe 25 noiembrie 1997, la București) a fost un fotbalist și antrenor român, cu o carieră remarcabilă atât pe teren, cât și pe banca tehnică. În calitate de jucător, a evoluat pentru echipe de top din fotbalul românesc și internațional, printre care Flacăra Boldești, Progresul CPCS, Universitatea Cluj, Steaua București, TUS Wannsee Berlin și Alemannia Aachen. A fost selecționat de șase ori la echipa națională, marcând două goluri pentru România.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Viorel_Mateianu#/media/Fișier:Viorel_Mateianu.jpg

Mateianu a debutat în Divizia A pe 25 august 1957, la Progresul București, sub conducerea antrenorului Ioan Lupaș, într-o victorie cu 3–2 contra Energiei Petroșani, unde a înscris un gol. În aceeași perioadă, a primit porecla „Micul Alfredo Di Stéfano”. În 1958, a semnat cu Știința Cluj, echipă la care a jucat timp de trei ani și jumătate, marcând 21 de goluri în 72 de meciuri în Divizia A. În 1961, s-a transferat la Steaua București, unde a câștigat Cupa României în 1962, înscriind un gol în finala câștigată cu 5–1 împotriva Rapidului.

La mijlocul sezonului 1962–63, Mateianu s-a întors la Progresul București, unde a petrecut următoarele opt sezoane. Deși echipa a retrogradat de două ori în Divizia B, Mateianu a rămas alături de club și a contribuit la revenirea acestuia în prima ligă. La finalul carierei sale în Divizia A, Mateianu a jucat 220 de meciuri și a marcat 62 de goluri. După ce a fost eliberat de autoritățile comuniste, a continuat să joace în Germania, la TUS Wannsee Berlin și Alemannia Aachen, unde și-a încheiat cariera de jucător.

În perioada 1957–1961, a evoluat și pentru echipele naționale de tineret și B ale României. A fost selecționat pentru prima echipă națională în 1960 și a jucat șase meciuri, marcând două goluri în calificările pentru Cupa Mondială din 1966. A avut o apariție deosebită în meciurile împotriva Turciei și Cehoslovaciei, ambele câștigate de România.

După încheierea carierei de jucător, Mateianu a devenit antrenor. În 1973, a preluat conducerea echipei Progresul București, aflată în Divizia B, iar în 1976 a reușit să o aducă înapoi în Divizia A. În 1976, a preluat echipa FC Baia Mare, unde a reușit să o promoveze în Divizia A, și a continuat să o conducă timp de mai mulți ani, cu echipa terminând de două ori pe locul patru în clasament. Inovațiile tactice ale lui Mateianu, cum ar fi schemele „Morișca” și „Momeala mare”, au fost apreciate și studiate de mulți dintre antrenorii din România, inclusiv Mircea Lucescu, care a învățat multe din metodele sale de antrenament.

În cariera sa de antrenor, Mateianu a mai pregătit echipe precum Dacia Unirea Brăila, FC Bihor, Petrolul Ploiești și Jiul Petroșani, dar nu a reușit să repete succesul de la Baia Mare. Ultima sa echipă a fost Bihor Oradea, pe care a pregătit-o până în 1988, când a suferit un accident vascular cerebral. După acest incident, a fost nevoit să se retragă din cariera de antrenor. În ciuda dificultăților personale, Mateianu a continuat să fie respectat pentru stilul său de lucru și pentru impactul său asupra fotbalului românesc.

Pe 25 noiembrie 1997, Mateianu a murit la București, iar în 2009 i s-a acordat postum titlul de „Cetățean de onoare al orașului Baia Mare”, iar stadionul din Baia Mare poartă acum numele său. Mateianu a lăsat în urmă o moștenire importantă în fotbalul românesc, atât ca jucător, cât și ca antrenor.

Titluri și distincții
Ca jucător:

• Progresul București
  • Divizia B: 1965–66, 1969–70
• Steaua București
  • Cupa României: 1961–62

Ca antrenor:

• Progresul București
  • Divizia B: 1975–76
• Baia Mare
  • Divizia B: 1977–78.

Sursa: https://www.4everucluj.ro/jucatori/viorel-mateianu/