ULTIMA ORĂ! O fată de 14 ani sosită din Italia, aflată în autoizolare, a ajuns la spital cu suspiciune de infecție cu noul coronavirus!
#Postat de admin on martie 6, 2020
O nouă suspiciune de infecție cu noul coronavirus în județul Bacău. O fată de 14 ani sosită din Italia împreună cu familia, toți aflați în autoizolare, a fost internată azi noapte cu stare febrilă la Spitalul Buhuși. Pacienta a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Bacău.
„În data de 06.03.2020, în jurul orei 01,20, în C.P.U. Buhuși s-a prezentat o pacienta de sex feminin în vârstă de 14 ani însoțită de fratele mai mare de 21 ani. Aceștia împreună cu ceilalți membri ai familiei, se aflau în autoizolare la domiciliu din dată de 24 februarie 2020. Pacienta asimptomatică până în dată de 06.03.2020, a prezentat primul simptom , respectiv febra 39,2 0 C. Familia a locuit în Milano, Italia, și a călătorit cu avionul de pe aeroportul Milano, Regiunea Lombardia. Pacientei i s-a aplicat tratamentul specific, respectiv antitermice, și a fost izolată în salonul special destinat acestui scop din cadrul C.P.U. Buhuși!

S-a luat legătură cu centrul de permanență din D.S.P. Bacău, după care a fost anunțată ambulanță prin serviciul de urgență 112 iar pacienta a fost preluată cu izoleta și transportată la secția de Boli Infecțioase copii a Spitalului Județean de Urgență Bacău!
În toate spațiile prin care a trecut pacienta au fost efectuate operațiuni de dezinfecție, conform procedurilor interne, iar personalul s-a protejat cu echipamentul de protecție pe care îl impune această situație!
Până în acest moment, în zona de acoperire a Spitalului “Prof.Dr.Eduard Apetrei” Buhuși, a existat doar acest caz suspect, care nu a fost deocamdată confirmat, de îmbolnăvire cu COVID 19 !”, precizează conducerea Spitalului Orășenesc Buhuși.
The post ULTIMA ORĂ! O fată de 14 ani sosită din Italia, aflată în autoizolare, a ajuns la spital cu suspiciune de infecție cu noul coronavirus! appeared first on JurnaldeBacau.ro.
Jurnal FM 