ULTIMA ORĂ: Într-un județ din România se suspendă efectuarea serviciului religios pentru toate cultele religioase
#Postat de admin on martie 12, 2020
ULTIMA ORĂ: Într-un județ din România se suspendă efectuarea serviciului religios pentru toate cultele religioase.
Preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Muramureş, Prefect, Nicolae Silviu Ungur, prin Hotărârea nr. 9/2020 potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 21/2004 cu modificările şi completările ulterioare şi a Regulamentului de organizare și funcţionare.
Comitetul Judeţean pentru Situuţii de Urgenţa Muramureş, întrunit în şedinţă extraordinară în data de 11.03.2020 a hotărât trei puncte importante.
Primul, reprezentând Art 1: Având în vedere evoluţia situaţiei infecției cu noul Coronuvirus COVID19. pentru prevenirea şi limitarea acestora se suspendă până la data de 22 martie a.c., desfigurarea activităţilor în cadrul programelor After School în judeţul Maramureş, dar şi alte programe culturul-educaţionalc care implică copiii, cu posibilitatea de prelungire.
Al doilea: Art. 2: La unităţile de învăţământ preuniversitar de stat private din judeţul Muramureş va fi prezent înn sediile acestora, până la data de 22 martie, a c., doar personalul strict necesar, conducere, contabilitate, secretariat şi pază. Celelalte cadre didactice şi personalul auxiliar rămân acasă, în funcţie de evoluţia situaţiei la nivel naţional măsura poate fi prelungită.
Al treilea: Art 3. Se suspendă efectuarea serviciului religios pentru toate cultele religioase până la data de 31 martie iar în zilele de sâmbătă şi duminică. Lăcașele de cult vor rămâne deschise, dar nu vor fi oficiate slujbe religioase.
The post ULTIMA ORĂ: Într-un județ din România se suspendă efectuarea serviciului religios pentru toate cultele religioase appeared first on JurnaldeRadauti.ro.
Jurnal FM 
