Current track

Title

Artist


Tot personalul DSP Suceava este în carantină sau în autoizolare. Ministrul Sănătății afirmă că anchetele epidemiologice efectuate până acum vor fi reluate

#Postat de on martie 27, 2020

Anchete epidemiologice terminate doar pe jumătate sau altele incomplete, este ceea ce a găsit la Suceava noul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru. Acesta a precizat că ancheta epidemiologică de la Suceava va fi reluată cu epidemiologi din Iași. Toată Direcția de Sănătate Publică Suceava este în carantină, unii angajați fiind depistați cu coronavirus, iar alții se află în autoizolare.

„Am văzut anchete terminate la jumate sau incomplete, care nu urmăresc cazurile în sine, urmăresc contacții în sine și care se pierd la un moment dat”, a spus, vineri, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, citat de Mediafax.

O astfel de situație este la Suceava, unde ancheta epidemiologică nu este terminată și a fost nevoie să vină epidemiologi din Iași pentru a o definitiva.

„… cum avem Suceava, unde tot DSP-ul este în carantină în acest moment… O parte sunt în izolare, o parte sunt pozitivi și a trebuit să aducem echipe din centrul universitar Iași pentru a putea începe anchetele acolo, vă dați seama unde suntem”, a mai spus Nelu Tătaru.

Potrivit ministrului, e nevoie de un management al unităților medicale, care trebuie schimbat și adaptat în relația cu personalul medical:

„Nu mă încălzește cu nimic să văd că sunt stocuri cu echipamente, dar nu sunt acolo unde trebuie. Trebuie așezată ca prima linie UPU; ATI, Boli Infecțioase, iar apoi celelalte secții. Colaborarea cu Ministerul de Interne pentru aceste dotări este completă, DSP-urile vor lua în acest sens și legătura cu medicii de familie. Am solicitat și legătura cu medicii stomatologi, am solicitat ca și în colaborare cu Instituția Prefectului local, mă refer la Suceava, să avem dotări și la stațiile de ambulanță, pentru SMURD și pentru UPU, dar prioritățile vor fi aprovizionarea cu materiale sanitare, aprovizionarea cu echipamente de protecție și medicamente a spitalelor care sunt pe suport COVID în toate județele, precum și testările, conform anchetelor epidemiologice, complet făcute și pentru personalul medical care se află în prima linie tocmai în aceste spitale suport”.

Ultimele informații oficiale transmise de autorități arătau că 90 de cadre medicale – doctori, asistenți, infirmieri – de la Spitalul Judeţean Suceava sunt infectați cu coronavirus. De asemenea, 8 pacienți confirmați cu COVID și internați în spitalul sucevean au decedat.

Sursa: HotNews.ro

The post Tot personalul DSP Suceava este în carantină sau în autoizolare. Ministrul Sănătății afirmă că anchetele epidemiologice efectuate până acum vor fi reluate appeared first on JurnaldeRadauti.ro.