Current track

Title

Artist


Spania

În primele 10 luni ale anului 2022, Poliţia de Frontieră Română a fost implicată în 12 operaţiuni comune, organizate sub egida Frontex la toate tipurile de frontiere externe – terestre, maritime şi aeriene – ale UE. În cadrul operaţiunilor Frontex au fost detaşate nave maritime de supraveghere, precum şi autospeciale de patrulare şi autospeciale de […]

Un fost poștaș din Alicante, Spania a fost arestat după ce saci de scrisori, datând din anul 2012. au fost descoperiți în casa sa, notează The Guardian. Cetățeanul, sârguincios, de altfel, de luni până vineri, el lucra cu sârg la oficiul poștal central din orașul spaniol, ridicând saci şi saci de corespondență pentru a fi […]

O lege spaniolă clarifică începând de miercuri acest tip de contencios şi acordă foştilor parteneri de viaţă o custodie alternativă pentru animalele lor de companie, considerate de acum „fiinţe vii înzestrate cu sensibilitate”, nu doar simple „lucruri”. În cazul unui divorţ care nu este amiabil, judecătorul va trebui să aibă în vedere „viitorul animalelor de […]

O anchetă a Asociației Agricultorilor și Fermierilor Spanioli (COAG) și a Organizației de Protecție a Consumatorilor (OCU) din Spaniaa scos la iveală că miere din China ajunge pe rafturile magazinelor din Spania ca miere produsă în România. Potrivit RFI, ancheta a fost declanșată după ce s-a constatat că în primele opt luni ale anului 2021, […]

Urmare a perchezițiilor efectuate luni, 25 octombrie, polițiștii de investigații criminale din Neamț au identificat, în urma verificărilor efectuate asupra elementelor de identificare ale autoturismelor descoperite, un alt autoturism de lux, în valoare de aproximativ 50.000 de euro,  care figura ca fiind furat, din data de 31 august, de pe teritoriul Spaniei. La data de […]

Potrivit unei noi anchete, poluarea de la sute de ferme intensive de porci ar fi putut juca un rol mai mare decât s-a recunoscut public în prăbușirea uneia dintre cele mai mari lagune cu apă sărată din Europa. Locuitorii din regiunea Murcia din sud-estul Spaniei au dat alarma în august după ce zeci de pești […]

Potrivit oamenilor de știință, apa de la robinet este de mii de ori mai bună pentru mediu decât apa îmbuteliată. De fapt, este nevoie de trei ori mai multă apă pentru a produce o sticlă de plastic. Acest lucru s-ar putea să nu fie o surpriză, dar cercetătorii de la Institutul Barcelona pentru Sănătate Globală […]

După cum a informat gazeta El Pais, Ministerul de Externe al Spaniei a refuzat accesul unui detașament de nave al Flotei ruse de Nord în portul Ceuta din Marea Mediterană. Rusia a solicitat staționarea în port, în perioada 18-20 august, a distrugătorului Viceamiral Kulakov și remorcherului Altai, aflate într-un marș de lungă durată. Ministerul Apărării […]

Anul acesta, Guvernul de la Madrid anunţase că intenţionează să promoveze producţia internă de maşini exclusiv electrice şi baterii pentru vehiculele electrice. Până în 2023, autorităţile vor cheltui până la 800 de milioane de euro (950 milioane de dolari) pentru a încuraja vânzările de maşini electrice. Cumpărătorii privaţi pot obţine subvenţii de până la 7.000 […]

Detașamentul ”Paznic” al Forțelor Aeriene Spaniole (Ejército del Aire) și-a încheiat misiunea din România la finalul lunii martie. Cele 6 aparate Eurofighter Typhoon și cei 130 de militari iberici au fost dislocați timp de două luni, de la începutul lui februarie, pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu. În perioada petrecută în România, spaniolii au executat […]