slujba
Slujba de Înviere se va desfășura normal, anunță Patriarhia Română. Enoriașii vor purta măști, se va respecta distanțarea sanitară, iar la biserici se merge pe jos sau cu mașina. Conform Patriarhiei, întâlnirea de joi – organizată de Secretariatul de Stat pentru Culte la sediul Guvernului pe tema condițiilor în care se vor desfășura anul acesta […]

În această perioadă ne confruntăm cu o situație care nu ne aparține, dar care trebuie tratată cu foarte multă seriozitate. Întreaga lume este îngenuncheată de o boală, iar lupta cu acest inamic invizibil nu trebuie abandonată. Prin credință, omul simte că există ceva mai presus de boală – -Dumnezeu. În același timp, în vremuri complicate, […]
Având în vedere că, din 17 iunie 2020, o serie de limitări și interdicții care privesc viața cetățenilor încetează, în consultare cu autoritățile de stat competente, Patriarhia Română transmite următoarele îndrumări către unitățile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române din țară, privind participarea credincioşilor la sfintele slujbe în interiorul şi în exteriorul lăcaşurilor de cult, […]
Bisericile au început amenajările pentru oficierea slujbelor în aer liber, după ridicarea restricțiilor din perioada stării de urgență. Un exemplu este Biserica ”Sf. Dumitru- Narcisa”, situată la intrarea în municipiul Bacău dinspre București. Aici, preotul paroh Ioan Pleșcău a ales o metodă inedită de a păstra distanțarea fizică între enoriași și a hașurat […]
Slujba de pomenire a 6 ani de la moartea Părintelui Justin Pârvu (FOTO/VIDEO) Astăzi, 15 iunie, la Mănăstirea ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din satul Petru Vodă, comuna Poiana Teiului, județul Neamț, are loc slujba de pomenire a 6 ani de la săvârșirea Părintelui Justin Pârvu. Aseară, la ora 20:00, a avut loc slujba […]
Parastasul Părintelui Justin Pârvu Sâmbătă, 15 iunie, începând cu ora 07:00, la Mănăstirea ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din satul Petru Vodă, comuna Poiana Teiului, județul Neamț, va avea loc slujba de pomenire a 6 ani de la săvârșirea Părintelui Justin Pârvu. Vineri, 14 iunie, la ora 20:00 va începe Privegherea. La […]
Duminica a 34 – a după Rusalii a reprezentat, pentru enoriaşii parohiei din Parcul Cancicov, o zi de aleasă bucurie. Episcopul Ortodox Român al Canadei a poposit pentru a-i binecuvânta şi a le rosti cuvânt de învăţătură. Ierarhul a fost întâmpinat de preoţii slujitori ai parohiei, care i-au adresat, prin glasul părintelui Constantin Abageru, cuvânt […]
Duminica a 34 – a după Rusalii a reprezentat, pentru enoriaşii parohiei din Parcul Cancicov, o zi de aleasă bucurie. Episcopul Ortodox Român al Canadei a poposit pentru a-i binecuvânta şi a le rosti cuvânt de învăţătură. Ierarhul a fost întâmpinat de preoţii slujitori ai parohiei, care i-au adresat, prin glasul părintelui Constantin Abageru, cuvânt […]
-
Pagini