Melodia curentă

Titlu

Artist


SFINTIRE

Duminică, 6 iunie, ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei alături de ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, ÎPS Ioachim, arhiepiscop al Romanului şi Bacăului, PS Ignatie, episcopul Huşilor, înconjuraţi de un sobor de preoţi au oficiat slujba de sfinţire a bisericii cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului” şi „Sfântul Gheorghe” din satul Cracăul Negru din […]

Credincioșii pietreni din cartierul Dărmănești au luat parte duminică dimineață la slujba de sfințire a Paraclisului „Sfinții Martiri Brâncoveni” din cadrul Parohiei nemțene „Sf. Cuv. Parascheva de la Iași”. Târnosirea sfântului locaș aflat la demisolul bisericii a fost oficiată de IPS Părinte Teofan, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Conform rânduielilor liturgice, după […]

Mitropolitul Moldovei, IPS Teofan, a sfințit duminică, 16 mai, troița din Parcul Tineretului a municipiului Piatra Neamț. Monumentul, reprezintă un gest de adâncă recunoștință adus martirilor din temnițele comuniste. Evenimentul are o însemnătate deosebită pentru oraș, participând peste o mie de oameni, alături de reprezentanții autorităților locale. Lucrarea a fost realizată după un parteneriat între […]