Current track

Title

Artist


proiecte

Page: 3

Marţi, 25 iunie, începând cu ora 10, consilierii locali rădăuţeni se vor întruni în şedinţa ordinară a lunii iunie. Pe ordinea de zi sunt 26 de proiecte. Printre acestea se află şi proiectul privind modificarea statului de funcţii al Spitalului Municipal Sf. Dr. Cosma şi Damian Rădăuţi, prin transformarea unor posturi în nivele superioare. Consilierii locali […]

Proiectul privind Învățământul Secundar ROSE are drept principal obiectiv reducerea abandonului în învățământul secundar și terțiar, precum și creșterea ratei de promovabilitate la examenul de bacalaureat. Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuți, aflat pe lista liceelor eligibile din județul Suceava, a inițiat implementarea proiectului ROSE – ,,CAMPIONI ÎN EDUCAȚIE! EduCAM” începând cu luna noiembrie 2018. Din echipa […]

Demersuri pentru construirea a două centre de zi de recuperare și a patru case de tip familial   Consiliul Județean Neamț a adoptat un proiect de hotărâre privind completarea inventariului domeniului public al județului Neamț cu unele bunuri imobile, precum și luarea unor măsuri referitoare la aceste bunuri.     Mai precis, au fost transmise […]

Joi 23 mai 2019, începând cu ora 10, consilierii locali rădăuţeni se vor întruni în şedinţa ordinară a lunii mai. Pe ordinea de zi sunt 25 de proiecte. Printre acestea se află şi proiectul privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al S.C. Servicii Comunale S.A. Rădăuţi, pentru anul 2019 . De asemenea, consilierii locali […]

Municipiul Piatra-Neamț va găzdui ,,Turneul final al Campionatului Național de Futsal juniori”   Ieri, 16 mai, la ora 15:00, Consiliul Local al Municipiului Piatra-Neamț a întrunit o sedință extraordinară, în care, au fost aprobate 7 proiecte.     Consiliul Local a aprobat parteneriatul între municipiul Piatra-Neamț și Clubul Sportiv Futsal Ceahlăul.   În perioada 23.05-27.05, municipiul Piatra-Neamț […]

Campania naţională privind implementarea în sistemul de învăţământ a proiectului „Valenţe culturale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă” În luna aprilie, s-au finalizat acțiunile din cadrul Campaniei naționale „Valenţele culturale ale securităţii şi sănătăţii în muncă” pentru formarea unei culturi de prevenire în  rândul  tinerilor din licee şi şcoli profesionale” care s-au desfășurat în 2 etape: perioada […]

Miercuri 15 mai, de la ora 10:00,  consilierii locali rădăuţeni s-au întrunit de îndată intr-o şedinţă extraordinară, în sala de şedinţe a Consiliului Local Rădăuţi. Cele trei proiecte aflate pe ordinea de zi au fost aprobate. PROIECT AL ORDINII DE ZI : Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiilor tehnico-economice şi a indicatorilor tehnico-economici, pentru obiectivele […]

Termenul de depunere a cererilor pentru proiectele prin care se poate solicita finanțare de 100.000 euro a fost prelungit   Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunţă prelungirea sesiunii de depunere a cererilor de finanțare aferente submăsurilor 16.4 „Sprijin acordat pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare” și 16.4a „Sprijin acordat pentru cooperarea […]

Obligații noi pentru angajatori în vederea prevenirii și combaterii discriminărilor pe criteriul de sex   Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, normele metodologice de aplicare a Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse şi de tratament între femei şi bărbaţi. Documentul prevede noi obligații pentru angajatori, din perspectiva egalității de șanse și de tratament între femei și […]

7 proiecte de modernizare a municipiului depuse de Primăria Piatra-Neamț sunt în etapa de precontractare Un număr de șapte proiecte depuse de Primăria Piatra-Neamț pentru finanțare din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional au trecut deja cu avize favorabile de etapele de evaluare a eligibilității și evaluare tehnico-financiară, intrând în etapa de precontractare. Este […]