Current track

Title

Artist


proiect

Page: 6

În perioada 03 – 07 iunie a.c. se derulează, la nivel naţional, prima etapă a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, în cadrul căruia vor fi abordate paliere de interes instituţional: prevenirea delincvenței juvenile și victimizării minorilor, prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului, violenţa intrafamilială, siguranţa rutieră şi siguranţa în mediul on-line.   La nivelul judeţului Suceava, sub coordonarea […]

23 de milioane de lei, bani destinați persoanelor cu dizabilităţi   Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, suplimentarea cu 23.307.000 de lei a bugetului alocat Programului de Interes Național (PIN) „Înfiinţarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză şi locuinţe protejate în vederea dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţii de […]

Demersuri pentru construirea a două centre de zi de recuperare și a patru case de tip familial   Consiliul Județean Neamț a adoptat un proiect de hotărâre privind completarea inventariului domeniului public al județului Neamț cu unele bunuri imobile, precum și luarea unor măsuri referitoare la aceste bunuri.     Mai precis, au fost transmise […]

Premierea cadrelor didactice în cadrul proiectului MADRE susținut de CCD Neamț în parteneriat cu Consiliul Județean   Astăzi, 13 mai, începând cu ora 14:00, în sala de conferințe a Hotelului Ceahlău, Casa Corpului Didactic Neamț în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț au organizat evenimentul de acordare a subvenției instrument de sprijin, stimulente de performanțe, și […]

Asociația Părinților Școlii Gimnaziale nr.3  „Mihai Eminescu” din Municipiul Rădăuți  este unul dintre cei 30 de câștigători ai categoriei „Spații Verzi Urbane”, în cadrul programului „Spaţii Verzi” finanţat de MOL România, ediția 2019. Proiectul „Creștem verde!” are ca scop amenajarea unui spațiu verde , în cadrul Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” Rădăuți, destinat desfășurării de activități […]

,,Implică-te: Fii Puterea României!”, proiect destinat elevilor din Neamț În perioada 6-21 mai 2019, la nivelul județului Neamț se va desfășura proiectul educațional „IMPLICĂ-TE: FII PUTEREA ROMÂNIEI!”, cu participarea elevilor din 11 şcoli şi licee din jur. În cadrul proiectului, la Școala Gimnazială ,,Ion Creangă” din Târgu Neamț se va desfășura secțiunea „Puterea cuvântului tău”, care […]

Termenul de depunere a cererilor pentru proiectele prin care se poate solicita finanțare de 100.000 euro a fost prelungit   Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunţă prelungirea sesiunii de depunere a cererilor de finanțare aferente submăsurilor 16.4 „Sprijin acordat pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare” și 16.4a „Sprijin acordat pentru cooperarea […]

Se extinde rețeua de gaz metan pe mai multe străzi din Roman Anul 2019 se anunţă a fi drept anul marilor investiţii în ceea ce privește Romanul. Rețeua de gaz metan se extinde pe mai multe străzi din municipiul Roman care nu au acces la această utilitate publică, anunță Lucian Micu, primarul minicipiului Roman.   […]

Guvernul României a aprobat finanțarea a peste 21 de milioane de lei pentru proiectarea noului Spital Județean Neamț   Un prim pas, extrem de important, atât pentru pacienții din județul Neamț, dar și pentru angajații celei mai mari unități sanitare din județ, a fost făcut astăzi. Guvernul alocă suma de peste 21,5 milioane lei (aproape […]

  Provocare: 15 minute toată lumea citește Este vorba despre un proiect pilot al Bibliotecii ”George Radu Melidon” din Roman care îi vizează pe învățătorii ce predau la clasele primare. Proiectul își propune ca, periodic, timp de 15 minute, un bibliotecar să le citească celor mici câteva pagini dintr-o carte.       ,,Este important ca, de […]