primar bacau
Page: 4
Primarul Bacăului – Lucian Stanciu Viziteu – a anunțat că intenționeză să stabilească o strategie de sănătate publică pentru municipiul Bacău, care va supusă aprobării printr-un referendum. Acesta s-a gândit că alegerile parlamentare sunt momentul potrivit. Vrea să știe dacă băcăuanii își doresc o astfel strategie, care implică restricții suplimentare. Printre noile reguli – mai […]
Ordin pentru convocarea consilierilor locali declarați aleși la alegerile locale din data de 27 septembrie 2020 la ședința privind ceremonia de constituire a Consiliului Local al municipiului Bacău, județul Bacău. 25 de zile au trecut de la alegerile locale din data de 27 septembrie. Lucian Daniel Stanciu Viziteu va fi investit în funcția de primar […]
În condițiile în care a anunțat, încă de la preluarea mandatului, că dezvoltarea turismului în județul Bacău este una dintre prioritățile sale, prefectul Sorin Ailenei, învestit în funcție sâmbătă, 8 august, a început deja să pună în aplicare planurile în această direcție. Luni, 10 august, noul prefect al județului Bacău a avut primele două întâlniri […]
În urmă cu câteva momente, Primarul Municipiului Bacău, Cosmin Necula, a făcut un anunț pe pagina sa de Facebook prin care prezintă Raportul de Activitate pe anul 2018 în cadrul instituției pe care o conduce. „Cred că munca în administrație înseamnă, înainte de orice, responsabilitate pentru comunitatea pe care o conduci şi credința că îți […]
Primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula a fost invitatul emisiunii „Ancheta”, moderată de colegul Marius Apostol, la radio Mesagerul FM. (94Mhz). S-au discutat diverse teme precum bugetul, spitalul, iluminatul public, insula, autostrada și diverse investiții.Prima discuție a fost despre suma record alocată spațiilor verzi. Față de anul trecut suma este de 10 ori mai mare. Primarul […]
Jurnal FM 