polițiști
Page: 4
Doi tineri s-au ales cu dosare penale după ce au fost trași pe dreapta de polițiștii de la Rutieră, iar testările au arătat că au consumat substanțe interzise. Polițiștii nemțeni continuă acțiunile pentru combaterea evenimentelor rutiere și depistarea șoferilor aflați sub influența alcoolului și a substanțelor interzise. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Români […]
Polițiștii nemțeni au început să pună în aplicare măsurile de supraveghere cu ajutorul brățărilor. Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din localitatea Borca, care ar fi adresat amenințări soției și socrilor acestuia a prima dispozitivul de supraveghere. Totodată, împotriva acestuia a fost emis și un ordin de protecție provizoriu, fiind întocmit dosar penal […]
Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Neamț – Postul de Poliție Transporturi Roman, au fost sesizați de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Roman, cu privire la faptul că fosta sa soție, a plecat împreună cu fiica lor minoră, în vârstă de 8 ani, din gara Roman, fără consimțământul bărbatului, […]
20 de județe vor intra în etapa a doua de implementare a Sistemului Electronic de Monitorizare Electronică. Astfel, sistemul va fi operaționalizat în Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui și Vâlcea. Pentru punerea în aplicare a prevederilor legale, au fost achiziționate […]
De Ajun, în jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Români au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, o persoană în vârstă, îmbrăcată cu un costum roșu, ce răspunde la numele de Moș Crăciun, se afla pe raza de competență a secției și s-a rătăcit, neputând dărui la […]
Polițiștii, pompierii și jandarmii vor fi alături de cetățeni pentru ca sărbătoarea Crăciunului să fie petrecută în condiții de normalitate. În perioada minivacanței de Crăciun, pentru ca zilele de sărbătoare să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, poliţiştii vor fi prezenți în teren, zilnic, pe raza întregului județ, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, prevenirea […]
Astăzi, mesagerii faptelor bune au ajuns în localitățile Zănești și Dochia, aducând cu ei raze de lumină. La Zănești, patru copilași alături de mama și bunica lor, îl așteptau cu inimile pline de speranță și emoție pe Moș Crăciun. Și la Dochia o familie cu doi băieți i-au primit cu brațele deschise. Anul acesta i-a […]
Cei 24 de absolvenți ai Școlilor de Agenți de Poliție ,,Vasile Lascăr’’ din Câmpina și ,,Septimiu Mureșan’’ din Cluj-Napoca, care și-au început cariera la Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, au parcurs un stagiu intensiv de pregătire, coordonat de Serviciul de Pregătire Profesională Neamț. ”Acest stagiu de pregătire nu este doar o etapă în cariera tinerilor […]
După ce la mijlocul săptămânii, patronul unei firme s-a ales cu dosar penal și fără 17 kg de materiale pirotehnice, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au acționat în zona Pieței Agroalimentare Sf. Gheorghe din municipiul Piatra-Neamț, pentru depistarea persoanelor care comercializează ilegal articole pirotehnice. Acțiunea a avut și rezultate, ”polițiștii au depistat o femeie, […]
Polițiștii din cadrul Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Neamț au depistat, pe raza localității Farcașa, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din aceeași localitate, care deținea fără drept articole pirotehnice, din categoriile F3, F4 și P1. 17 kilograme au fost confiscate de polițiști. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub […]
Jurnal FM 