Current track

Title

Artist


Piatra Neamț

Page: 2

Primăria municipiului Piatra-Neamț, prin Direcția de Asistență Socială, construiește, dotează și va asigura funcționarea primului centru de zi din oraș prin care se va contribui la prevenirea instituționalizării/ reinstituționalizării a persoanelor adulte cu dizabilități. Constructorul S.C. STEF EDIL CDP S.R.L. a pregătit terenul situat  în strada Ozanei, nr. 27 în vederea organizării șantierului, conform ordinului […]

Municipalitatea pietreană a dat startul lucrărilor de reconfigurare a parcărilor din zona Pieței Agroalimentare Sf. Gheorghe, o măsură necesară în condițiile în care accesul auto al clienților și comercianților se realizează cu dificultate zi de zi. În următoarele două săptămâni sunt prevăzute operațiunile de sistematizare a parcărilor: măsurători, bordurări și reparații capitale, urmând ca, din […]

În această seară bate gongul ce anunță deschiderea celei de a XXXV- a ediții a Festivalului de Teatrul de la Piatra Neamț, un eveniment mult așteptat de nemțeni și nu numai. Ediția cu numărul 35 este o una aniversară, iar organizatorii s-au gândit, în primul rând, să facă o retrospectivă în arhiva acestui festival despre […]

Proiectul ”ALEGE SĂ ALEGI – O Caravană de Arte  pentru prevenirea consumului de droguri” a ajuns la final, iar concluziile au fost trase, în prezența elevilor de liceu, în Sala Cupolă a Bibliotecii Județene G.T. Kirileanu din Piatra Neamț. Implementat de Asociația E Ceva Bine și finanțat de Ministerul Afacerilor Interne, prin Agenția Națională Antidrog […]

După ”Visătorul” și ”Amintiri”, Ada Milea revine la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț cu un nou spectacol bazat pe o carte celebră, dedicat unui public larg, format din copii, părinți și bunici, o invitație la dialog creativ între generații. „Aventurile Alisei în Țara Minunilor“ de Lewis Caroll este pretextul de la care pornește Ada Milea […]

Pietrenii au început să înțeleagă că depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor atrage sancțiuni contravenționale, susțin polițiștii locali. ”Comparativ cu anii trecuți, numărul amenzilor aplicate de polițiștii locali pentru încălcarea H.C.L. 228/2021 și a H.C.L. 80/2016, a scăzut considerabil, în condițiile în care zilnic, dispecerii monitori care supraveghează sistemul video amplasat la punctele de colectare din oraș, […]

Reprezentanții Primăriei municipiului Piatra-Neamț anunță că sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 11:00 Grădina Publică „Nicu Albu” reintră în circuitul turistic, lucrările de reamenajare fiind definitivate. Evenimentul de inaugurare cuprinde momente artistice, alocuțiuni susținute de reprezentanți ai Complexului Muzeal Național Neamț, Asociației Profesorilor de Istorie Neamț, Asociației „Nicu Albu”, dar și dezvelirea bustului pictorului Aurel […]

Municipalitatea pietreană a anunțat că începând de joi, 17 octombrie, ora 09.00, circulația rutieră pe strada Dr. Gheorghe Iacomi va fi închisă pentru o perioadă de două zile. Măsura se va aplica pe tronsonul cuprins între intersecțiile cu Bulevardul Traian și strada Mărăței (zona Asirom) și este necesară pentru a permite execuția unor lucrări la […]

Alpinistul nemțean Adrian Laza, primul român care a escaladat toate cele 14 vârfuri montane din lume cu înălțimi de peste 8.000 metri, a devenit Cetățean de Onoare al municipiului Piatra-Neamț. Titlul i-a fost acordat de către Consiliul Local, în ultima ședință ordinară. Propunerea de acordare a acestei distincții a venit din partea unui pietrean, Alexandru […]

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț a organizat la nivel județean ”Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți”. Au participat 63 de agenți economici, din care: 31 la Piatra Neamț, 22 la Roman și 10 la Târgu Neamț, care au oferit 598 locuri de muncă vacante. ”Principalele ramuri de activitate in care au fost oferite […]