Current track

Title

Artist


ordine publica

33 de absolvenți ai cursurilor Şcolii de Poliţie ,,Vasile Lascăr’’ Câmpina au fost repartizați  județului Neamț, mărindu-se astfel echipa Inspectoratului de Poliţie al judeţului Neamţ. Tinerii  polițiști au fost repartizați în funcție de mediile obținute, pe funcțiile vacante disponibile, avându-se în vedere situația operativă înregistrată, pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului. ”Astfel, 31 agenți […]

Peste 150 de amenzi, sute de autovehicule controlate și peste 180 de testări cu aparatul etilotest. Acesta este o parte din bilanțul înregistrat de poliţiştii rutieri şi cei de ordine public în urma acțiunii organizate vineri pe raza municipiului Bacău pentru creșterea gradului de disciplină rutieră. Activitățile au avut ca scop combaterea principalelor cauze generatoare […]

Polițiștii nemțeni vor fi la datorie în weekend-ul prelungit marcat de Sărbătoarea Rusaliilor pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică. Deoarece urmează o perioadă de minivacanță, prilejuită de Sărbătoarea Rusaliilor, cu numeroase participări la ceremonii religioase și cu mai mult timp liber de petrecut alături de cei dragi, Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț […]

Marți 2 martie, polițiștii din Târgu Neamț au identificat și reținut pentru 24 de ore un bărbat de 33 de ani, din aceeași localitate, bănuit de comiterea infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. Din investigații a reieșit că tânărul ar fi pătruns în incinta unei săli de jocuri din Târgu Neamț, moment în […]

Disciplina și respectul dobândite în sport au dus-o către o carieră în jandarmerie                Sergent major Diana  Dumachin a absolvit Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș” Fălticeni în urmă cu doi ani, moment în care a ales să își desăvârșească cariera de profesionist într-un domeniu accesibil mai mult celor din vița lui Adam, la […]

La sediul Brigăzii Rutiere au fost repartizate ieri polițiștilor 240  dispozitive audio-video Motorola, tip bodycam militar, care în prezent sunt folosite de poliția britanică. Acestea fac parte din lotul de 6.000 de dispozitive pentru care Inspectoratul General al Poliției Române a reușit să încheie procedura de achiziție și care au fost repartizate colegilor din structurile operative […]

Inspectoratul Județean de Jandarmi Suceava a transmis, astăzi,  că în perioada 21 – 24 iunie a.c., jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava și Grupării de Jandarmi Mobile Bacău alături de polițiști, pompieri și polițiști locali vor asigura măsurile de ordine publică și protecția participanților în zonele în care se desfășoară evenimentele cultural-artistice și […]

În perioada 26 aprilie -02 mai 2019, majoritatea cetăţenilor vor beneficia de zile libere pentru a putea sărbători  Sfintele Paști, Ziua Internaţională a Muncii şi Ziua Internaţională a Tineretului, dar şi pentru a se distra şi a petrece momente fericite cu familiile sau prietenii. Având în vedere  fluxul sporit de persoane ce se va înregistra […]

Polițiștii nemțeni, la datorie de Florii În acest weekend, pe raza Județului Neamț vor avea loc numeroase manifestări religioase prijeluite de Paștele Catolic și de Sărbătoarea Floriilor. Astfel, peste 160 de poliţişti vor ieși în stradă, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea producerii oricăror evenimente negative.   Prioritatea principală este […]