mărțișoare
Cei mici sunt invitați să confecționeze mărțișoare la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț. Până pe 23 februarie este organizat un atelier de mărțișoare, adresat copiilor și tuturor iubitorilor de tradiții și lectură. Participanții vor confecționa mărțișoare, la care vor atașa un vers sau o urare de primăvară, pentru a le oferi celor dragi, potrivit tradiției. […]
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român au organizat o altfel de acțiune preventivă. Pe 1 martie, nu doar ghioceii au fost cei care au vestit sosirea primăverii, ci și oamenii în uniformă. ”Doamnele și domnișoarele aflate la volan au fost surprinse să afle că nu au fost trase pe […]
42 de locuri pentru comercializarea mărțișoarelor vor fi organizate de Primăria municipiului Piatra-Neamț. Astfel, cu prilejul zilelor de 1 și 8 Martie pietrenii și nu numai, vor avea posibilitatea să achiziționeze mărțișoare, flori, felicitări și mici cadouri de la tonete amplasate pe domeniul public al municipiului Piatra-Neamț. În total vor fi puse la dispoziția celor interesați 42 de […]
La bibliotecă, copiii vor afla legenda Mărțișorului, vor citi versuri dedicate primăverii și vor confecționa mărțișoare și felicitări la care vor adăuga firul simbolic alb-roșu, alături de un gând, o urare sau o poezie, urmând să ofere aceste creații persoanelor dragi. Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează, în perioada 17 februarie – 3 martie 2023, […]
Și în acest an, Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează ”Atelierul de mărțișoare tradiționale” dedicat copiilor, coordonat de Anca Mihalache. Astfel, din luna februarie, atelierul se deschide copiilor cu vârsta între 9 și 14 ani și se va desfășura săptămânal, pe durata unei ore, în fiecare luni, de la ora 16.00, în Secția Arte, multimedia […]
În perioada 25 februarie – 10 martie a.c. poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Control Comercial vor derula o acţiune de verificare şi monitorizare a operatorilor economici care desfășoară activități de comerț cu mărfuri specifice perioadei de primăvară (mărțișoare, flori, aranjamente florale și alte produse specifice), în locațiile autorizate și repartizate de Primăria Municipiului Bacău, informează […]
Începând din 25 februarie, comercianții de mărțișoare își vor putea vinde produsele pe promenada de la Parcul Titulescu, iar din 27 februarie vor fi amplasate și mesele cu mărțișoare din fața complexului Bartolomeu, de pe str. Filiași (Triaj) și de pe str. Levănțicăi (Noua). Pe aleea pietonală de la Parcul Titulescu au fost eliberate 25 […]
Primăria Piatra-Neamț susține comerțul, tradițiile și creativitatea, de aceea și în acest, cu prilejul zilelor de 1 și 8 Martie va oferi posibilitatea comercianților de mărțișoare, flori, felicitări și mici cadouri să își vândă produsele la tonete amplasate pe domeniul public al municipiului. În total vor fi puse la dispoziția celor interesați 60 de locuri, […]
Jurnal FM 