manastirea Putna
Deși vremea pare să nu țină cu noi, s-au anunțat din nou ploi în Bucovina, credincioșii s-au adunat și se adună, sub pleoapa Putnei, sub aripa mănăstirilor pentru a aduce slavă Celui Înviat. Iată programul sărbătoririi Sfântului Ierarh Iacob Putneanul : Marți, 14 mai ora 9.00 – așezarea raclei cu moaștele Sf. Iacob Putneanul spre închinare […]
La data de 23 august 1939, Germania lui Hitler şi Uniunea Sovietică a lui Stalin au semnat un tratat de neagresiune, pact ce a rămas cunoscut în istorie ca şi Pactul Ribbentrop – Molotov. Astfel, cele două ţări şi-au împărţit practic Europa, Germania adjudecându-şi partea occidentală şi centrală a continentului, în timp ce URSS-ul s-a […]
Cu ocazia împlinirii a 550 de ani de la sfințirea Mănăstirii Putna, BNR va lansa începând de luni, 18 martie 2019, o monedă de aur și una de alamă. Aversul monedei de aur redă imaginea bisericii Mănăstirii Putna, cu inscripția în arc de cerc „ROMÂNIA „, cu valoarea nominală „100 LEI”, stema României, inscripția „PUTNA” […]
Conducerea mănăstirii Putna anunță că în Postul Mare, se va oficia Taina Sfântului Maslu cu un număr de șapte preoți. Momentul sfânt se va oficia după terminarea slujbei de dimineață, în perioada 29 martie – 5 aprilie. Sâmbătă, luni, marți și joi în jurul orei 09.00 iar miercuri, vineri și duminică după ora 10.30. […]
-
Pagini
Jurnal FM 