luni
Page: 2
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează, în parteneriat cu Academia Oamenilor de Știință din România, filiala Neamț, și în prezența autorului, lansarea cărții „Povestiri adevărate. Memorii“, apărută la Editura Junimea Iași, luni, 15 mai 2023, începând cu ora 11:00. Întâlnirea va fi „o dezbatere relaxată despre carte, dar și despre istoria contemporană“, după cum și-a exprimat […]
Vă invităm în lumea basmului în data de 5 decembrie la Centrul Cultural Reduta pentru a vă bucura de Spectacolul pentru copii POVESTE DE IARNĂ. Orele: 8.45, 10.00, 11.15, 12.20 Spectacolul POVESTE DE IARNĂ – este un spectacol care împletește lumea basmului în care traiesc personaje autentice românești cum ar fi Baba Hârcă, Moș Crăciun […]
În cadrul activităților specifice derulate de către polițiștii brașoveni pentru menținerea siguranței rutiere, s-au întâlnit cu următoarele cazuri, prezentate în continuare. Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Poiana Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. Astfel, luni, 10 octombrie 2022, […]
Sesiunea de înscrieri pentru admiterea la programele de studii universitare de licenţă şi masterat ale Universităţii „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) se încheie luni, 12 septembrie, pentru specializările unde nu există probe. După numărul record pentru ultimul deceniu al studenţilor înmatriculaţi la programele de licenţă la finalul sesiunii din luna iulie, USV prezintă o […]
Luni, 25 iulie 2022, ora: 18:00 Pavilionul Artiștilor organizează în parteneriat cu Centrul Cultural Reduta din Brașov un concert cameral extraordinar. Evenimentul susținut de Pavilionul Artiștilor aduce în prim plan trei muzicieni de renume internațional din Ucraina- Ganna Mamalyzhenko, Republica Moldova-Ciprian Oloi și România- Radu Ropotan. Repertoriul abordat va fi interpretat pe instrumente din marea […]
Luni, 28 martie, ora 11.00, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” vă invită la Conferința „Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918) sau Despre începuturile înfăptuirii Marii Uniri de la 1918”, invitat special: lector univ. dr. Vlad Gafița, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. La începutul anului 1918, în contextul deloc favorabil datorat Primului Război Mondial, […]
Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus și cei ai Detașamentului Rădăuți împreună cu lucrători ai SVSU Bilca, Frătăuții Noi și Gălănești au intervenit în această după amiază cu șase autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2 pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Bilca. La sosirea […]
Jurnal FM 