Current track

Title

Artist


lucrări

Page: 6

Au început lucrările de asfaltare pe strada Mihai Viteazul, tronsonul de la podul peste Cuiejdi până la sensul giratoriu de la magazinul Orion. Joi se toarnă strat de asfalt pe cele două benzi de la axul drumului, pe fiecare sens, iar începând de vineri seara, 10 martie, se vor asfalta celelalte două benzi. Agenții Poliției […]

Având în vedere reluarea și extinderea lucrărilor pe toate coridoarele de mobilitate urbană, în condițiile în care traficul rutier va fi deviat în toată zona centrală și pe principalele bulevarde ale municipiului Piatra Neamț, Biroul Siguranță Rutieră – Poliția Locală Piatra Neamț vine cu recomandări pentru evitarea unor situații neplăcute. Pentru evitarea blocajelor rutiere trebuie […]

La acest moment România este obligată să ceară, oficial, Ucrainei, să înceteze lucrările de adâncire a canalului Bâstroe, care distrug rezervația naturală a Deltei Dunării. Crezându-se, probabil, președintele Ucrainei, nu al României, Klaus Iohannis, a cerut politicienilor să nu tensioneze relațiile bilaterale, însă e doar o tragere de timp. Pentru că, vrând-nevrând, în cel mai […]

Municipalitatea pietreană a anunțat că demolarea efectivă a podului de la Spital va începe în următoarele 3 săptămâni, iar decizia de construire a unui nou pod a fost luată în urma expertizei tehnice: ”dacă s-ar fi efectuat doar reparații capitale, acestea ar fi prelungit durata de viață cu maximum 30 ani, la costuri comparabile cu […]

Consiliul Local a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru transformarea căminului pentru persoane fără adăpost în bloc de locuințe sociale. Vor fi amenajate 24 de locuințe, garsoniere și apartamente cu două camere. În ședința ordinară de săptămâna trecută, Consiliul Local a aprobat noii indicatori tehnico-economici pentru realizarea lucrărilor de amenajare a noului bloc de locuințe sociale. Valoarea […]

Lucrările de extindere a școlii I.L. Caragiale se apropie de final, acestea constând în construcția unui nou corp de clădire care să ofere mai mult spațiu pentru orele de curs. „Corpul nou de școală, cu demisol, parter și 2 etaje, a fost construit și amenajat astfel încât, odată cu reînceperea școlii după vacanța de toamnă, […]

În aceste zile Primăria Municipiului Piatra-Neamț a început, prin societatea Consiliului Local – Publiserv, lucrările de frezare și asfaltare în Piața Gării și pe Bulevardul Dacia. În Piața Gării s-au terminat lucrările de frezare și a început așternerea noului strat de asfalt. Tot în zona respectivă, pe porțiunea dintre gară și autogară, va fi reabilitat […]

La solicitarea societății deținătoare a rețelelor de gaz, Comisia de Circulație a avizat desfășurarea unor lucrări pe mai multe străzi în următoarele luni. Scopul este acela de a înlocui conducta de gaze naturale de presiune redusă și branșamentele acesteia. Intervențiile se vor desfășura fără închiderea traficului, pe următoarele străzi, în perioadele avizate: Str. Andrei Șaguna: […]

La începutul acestei săptămâni a fost semnat contractul pentru lucrările de reabilitare și modernizare la clădirea Cinematografului Cozla, care are o valoare de 9,9 milioane lei (TVA inclus) și un termen de execuție de 19 luni. Clădirea actuală a cinematografului Cozla va deveni un centru multifuncțional, unde se vor desfășura activități sociale, culturale și educative. […]

Modernizarea cartierului de blocuri Hipodrom I se apropie de finalizare. Luni, 4 iulie s-a așternut primul strat asfaltic pe străzile Porumbacului și Cernei, urmând ca aceste lucrări să se finalizeze în cursul zilei de marți, 5 iulie. De marți, 5 iulie încep și lucrările de modernizare a străzii Luptei, ultima lucrare din proiectul de modernizare […]